Mitul personal
Hotarat lucru: nu mai apare In cumpana mea si-a parintilor mei Fiul lor
Gheorghe, sau fiul lor Stefan Si mie frate drept — Constantin, Sau cum i-au
fost spus surorile intai... Croit pe potriva unei ambitii, El nu mai
cuteaza sa dea printre noi, Sa-si ceara partea lui de avere — Sa zicem,
un cal sau vreo unealta, O tufa de vie sau locul de casa, Sau vreo porecla si
asa mai departe, Daca ar fi sa-l porneasca-ntr-o nunta Parintii mei pe vreo coasta
de toamna. Dar nici un sfat acum nu mai prinde. Plimbandu-se-n el ca-ntr-un
paradis, Nu-l mai ranesc intrebarile noastre, Sau golul ce-l pune-ntre el
si parinti, Ca locul furat, pe deal, de o cruce, Pe care o cara-n spinare strabunii
Departe in satul lor din vechime. Ci el — nici habar de toate acestea,
Si nici vreo idee macar sa-l destepte,
C-ar fi mai cu cale sa-si hotarasca
Nasterea lui pentru un plug sau vreo arma,
Sau pentru vreo paine sau pentru vreo foame,
Sau pentru vreun fiu care misca pe-aproape,
Cum poate sa fie, daca se-ntampla
Ideea parintilor sa se-mplineasca.
Nimic nu-l mai poate urni dintr-acolo,
De unde ambitia l-a prins cu otgoane
Si-l tine departe de grijile noastre.
Crezand ca mai poate ceva sa se faca
In aceasta directie, sa se arate
Din paradisul lui de departe, -
Trimis-au vorba prin tribunale,
Si multe dezbateri prin asamblee
Au fost sa se puna-n aceste afaceri
De rudele mele foarte stufoase
Si foarte pornite, daca e cazul...
Dar nu s-a ajuns la vreo intelegere.
Si-atuncea satul se-mpinse la porti.
La portile noastre,
Proptite pe caini,
Urnind catre noi atata ocara
Si-atata blestem, asa deodata,
De parca roteau cate-un corn pe la frunti.
„Daca fiul vostru venea
Din nasterea lui, neaparat,
In sat mai faceam o nunta ca lumea
Si-o casa, in ciuda apelor astea,
Care ne manca braul la scoala,
Si vitele-n staul,
Cand norii coboara pe codrii Orheiului...
O, daca venea, putea la o adica
Sa-i fie de sot Lizavetei lui Sarghe
Pe care l-au fost furat doua gloante
Cu tot cu inima; daca venea...
O, daca venea, in groapa lui Toader
Putea sa se duca si-acela, cantand,
Sa vina-ndarat la casa lui tanara,
Sa-si faca neamul lui mai departe
Cu o fata-a lui Gheorghe, care isi tine
Sanii cu-o mana, fragezi sa-i aiba...
Cine sa-i ierte toate acestea?!..." -
Asa facu la incheiere un tanar.
Si care-si tinea de mana nevasta
Foarte frumoasa si foarte de treaba
Cu burta-nflorita usor catre gura.
(Sa fi fost, probabil, in luna a opta,
Cand totul se pare ca-i hotarat.)
Iar noi? Ce puteam sa raspundem atunci
Cand el, fiul lui Gheorghe, sau fiul lui Stefan,
Si mie frate drept - Constantin,
Sau cum i-ar fi spus surorile-ntai -
Macar nici idee de toate acestea...
Autor: Anatol Codru
Poezia Mitul personal de Anatol Codru
|
