Niciodata genunchii...
La un masacru de piatra nicicand nu se va ajunge.
Tot pamantul e o piatra suferinda de dor.
Numai coarnele melcului daca vor putea-o strapunge,
Numai lacrima de pe roua unui izvor.
Numai sagetarea pasarii din nemarginirea launtrica-a
oului, Numai dintii de lapte ai pruncului care se zamisleste in
sange,
Dar niciodata genunchii omului Nu vor putea-o invinge, inca nicicand
nu vor putea-o
invinge.
De prea multa suparare a genunchilor ce i-au aratat, Toti mesterii pietrari au
fost pedepsiti cu o piramida, Sa-i stapaneasca piscul pietrei in starea
unghiului, euclida, Sub vesnicia careia insasi asprimea Faraonului s-a consternat.
Toti care s-au vrut curiozitate la sondarea pietrei pamantului Au fost aclamati
cu o fantana pana la urma, Adancul cel mare sa-l poarte
pe umeri Acesti robi ai ideii, ai gandului.
Deci, la un masacru de piatra nicicand nu se va ajunge, Tot pamantul
e o piatra suferinda de dor, Poate numai coarnele melcului daca vor putea-o
strapunge,
Poate numai lacrima de pe roua unui tanar izvor, Poate numai sagetarea pasarii
din nemarginirea launtrica-a oului, Poate dintii de lapte ai pruncului care se
zamisleste in sange, Dar niciodata genunchii omului,
Nu vor putea-o invinge, inca nicicand nu vor putea-o
invinge.
Autor: Anatol Codru
Poezia Niciodata genunchii... de Anatol Codru
|
