O scrisoare care putea fi scrisa
Nu certati graul la moartea lui de paine, Voi sarutati-i coasa si
dati cu vin pe-afara, La focuri ridicate, inalte, din tarana, Felia
lui de soare pe ganduri mari sa steie.
Vin zilele pe-acasa cu vestile-n spinare, Din portile inchise gonesc spre
voi toti anii, Ca lupii, topaind, cand gerul le sta-n coama Si datina ii
paste cu turme mari de miei.
Puneti si-n cruci samanta a unei vieti de treaba, Sa deie-n muguri bratul,
la cimitir sa cada Razboaiele-mpuscate c-o lacrima, din iarba, A fratelui meu
Toma, ce vine-ntr-o scrisoare.
Muscati din fructul tanar, cand fapta va e dreapta, Puneti inel in
mana feciorilor, sa-l poarte Spre zodii sau spre holde, prin care trec mai
tineri Copiii mei cu pasari in cuibul lor - pe umeri.
Dati ghiont la iezatura, urniti din curte cainii, Topoarele sa-mpinga la
porti, sa tune piatra, Fantana clocotita urniti-o-n doi pe-o parte,
Spre lungul sir de arsiti, ce-i chip sa se arate.
Voi, mari, parintii mei, si eu - din care ora Alaturi va pun sfatul, luand
din masa voastra, Sa va cladesc din zile, din ani - nu obiceiul, Ci datoria sfanta
de a ramane oameni.
Cate-ncurcate - toate-ale voastre si-ale mele, Si-un vis, ca vin acasa,
e-al vostru totdeauna, Si totdeauna gandul ca-aveti in spate-un nume
Din numele meu care e-al vostru pe vecie.
.. .Voi n-ati certat nici graul, nici moartea lui de paine, Ati dus
la gura coasa si-ati dat cu vin pe-afara, Si focuri mari - sa arda, ca mai sunteti
pe-aproape Cu o felie-n mana la capul vesniciei.
Vin vestile pe-acasa, vin amintiri, sau eu, C-un tren printre morminte, ce urca
greu la deal, Si crucile-nfloresc din umerii mei doi, Cernandu-ma cu floare
la temelia voastra...
Autor: Anatol Codru
Poezia O scrisoare care putea fi scrisa de Anatol Codru
|
