Calatorul
Marea, camp de apa clara, e oglinda stralucita.
O saruta albul lunii argintand-o pana-n fund
Si sub vasul ce pluteste peste unda ador mita
Se inalta cate-un vuiet melancolic si profund.
Feeria poleieste funii, punte si catarge.
Vasul pare o naluca pe al apelor cristal.
De la tarmuri cate-un eco de corabie se sparge
Si apoi se risipeste onduland din val in val.
Dorm in tihna calatorii... numai unul la o parte
Sta retras, cu ochii jalnici sub o frunte de poet;
De gandire e furata a sa inima departe
Si pe buze poarta stigma durerosului regret.
In adanca lui simtire a-ncetat orice furtuna...
Linistit e ca si marea, dar e tainic ca si ea,
Melancolic deopotriva ca si albul clar de luna,
S-abandona-n voia soartei ca sa-l duca unde vrea.
Autor: Cincinat Pavelescu
Poezia Calatorul de Cincinat Pavelescu
|
