LA O DAMA ROMÂNA

Autentificare

Parola?  Creare album poezii Publicati poeziile online. Ultimele adaugari "Sa-mi spui..." Introspectie in inalt Antiprimavara A fi (actor pe scena vietii) Fara (uni)forma Total autori 184

"Tu vrei sa-ti spun, acuma, de ce nu te iubesc? Ei bine! ma asculta si afla ce gandesc: Esti juna si frumoasa ca roza de campie Si ochiul tau durerea o schimba-n bucurie. Iar fruntea ta se pleaca sub gandu-ti amoros Ca crinul primaverii in vantul calduros. Pe buza-ti rumeoara, trecand a ta suflare, intr-un parfum de roze isi ia a sa schimbare; Dar cand tot spui cat neamul iti e stralucitor, Amoru-ntoarce capul si fuge razator.
Sa te iubesc, pe tine? Dar inima ta-i veche, Si generozitatea nu-ncanta-a ta ureche. Vaz sufletul tau, draga, sub valu-i gratios, S-ascunde ca un vierme prin crinul cel frumos. Patriotism, virtute, frumoasa cugetare

Sunt niste simtaminte ce inima-ti nu are. O forma analoga ea, draga, de-ar avea Ar fi cu plete albe si dintii i-ar cadea. Asa te vede insa al meu tanar amor, Si de aceea, draga, el zboara razator.
Arunc-a ta privire pe-o inima uscata Ce egoismu-nchide si micsorarea-mbata, Pe-o inima ce-i muta ca un mormant fioros La tot ce este nobil, placut si generos;
Aceea va-ntelege cand tu vorbesti in lume De aur, de cordele, de titluri si de nume. Eu voi o vale verde ca tineretea mea, S-o floare gratioasa sa plec capul pe ea: S-acolo l-a mea tara, visand eu in tacere, S-adorm pe sanu-i dulce, cu frageda placere.
Dar tu vrei aur, titluri; si tanaru-mi amor La sunetul monetei s-avanta razator.
De vrei sa-mi fii iubita, vin catre tarmul vietii,
in care tot e dulce ca visul tineretii,
Acolo, draga dulce, atat te voi iubi,
Cat raul de placere in calea-i s-ar opri
Si stelele in spatiu s-ar sparge voluptoase
La ale gurii mele soptiri armonioase.
Dar vai! a ta gandire, pe cand eu iti vorbesc, S-avanta dupa titluri ce visele-ti rapesc, S-amorul meu, o, draga, tu vezi, s-avanta, zboara, Razand de batranetea ce inima-ti conjoara."

DIN POEZIILE VECHI SI NOI ALE DLUI DIMITRIE BOLINTINEANU

MOARTEA LUI MIHAI VITEAZUL
Lui C. Negri
Pe campia Turzii, pe un verde plai,
Tabara ostirea marelui Mihai.
Acolo, in cortu-i, domnul se gandeste:
Fericirea tarii inima-i rapeste.
Are-o presimtire ce l-a turburat
Si pe mana-i mandra capul a plecat.
in desert speranta inima-i rasfata;
Lacrimile uda ganditoarea-i fata.
inaintea celor ce il ocolea,
Cu o manta d-aur el se ascundea.
Catre capitanii ce il inconjoara:
— "Dragii mei! Iertati-mi asta lacrimioara!
E o slabiciune de care rosesc
Toti cati au un suflet tare, barbatesc.
insa sunt minute cand natura cere
De la cel mai tare partea-i de durere...
Astazi pot sa numar mai la noua ani
De cand noi ne batem cu atati dusmani.
Este-adevarat, am facut, in lume,
Neamului acesta cel mai mare nume.

insa, ce-i marirea, fara de folos ?
Ceea ce-i in noapte focul mincinos!
Singura marirea nu-i destulatoare,
Nu voi foc de stele, ci voi foc de soare.
Cate mii de inimi moartea n-a-nghetat ?
Si in cate case dorul n-a intrat ?
Tara este-n lacrimi si se pustieste.
Floarea tinerimii campul inveleste.
Si in raza slavei unde stralucim,
Vaz, pe nesimtite noi ne mistuim!
Astazi lupta noastra orice lupta curma;
Ea va fi lovirea cea mai de pe urma.
Astazi este timpul ca sa ispravim.
Sau romani ne pierdem, sau romani traim!"
Astfel le vorbeste... Dar doi soli sosira, Doi trimisi al Bastei. Capii toti iesira.
— "Basta va trimite? Spuneti ce doreste! Basta, iara Basta!... nu mai ispraveste!"
— "Ce doreste? zice unul din calai, Basta porunceste la vasalii sai! "
— "Sa pornesti indata banda ta in tara! " ii raspunse celalt cu o vorb-amara.
— "Mergeti, zise domnul, l-al vostru stapan! Spuneti-i ca nu e inca un roman
Care sa dea arma pan-a nu se bate! De-i barbat, aice vie a combate!"
— "Este timp!..." sopteste un ucigator. Celalt trage iute palosul usor
Si c-o lovitura repede si tare
il implanta-n sanul eroului mare.
Capitanii iute sar, mi-l inconjor,

Dar Mihai le zice: "Fratilor, eu mor... Spuneti doamnei mele sa nu se mahneasca Si-n iubirea tarii fiii mei sa-i creasca. Cand vor fi in varsta, sa le spuie ea Ca nu voi razbuna pentru moartea mea; Numai pentru tara si neatarnare Sanul lor sa simta sfanta razbunare! Iara voi, tovarasi, mie imi jurati Niciodata mana cu strain sa dati!"
La aceste vorbe cade-ntr-al sau sange. Toat-a lui ostire cu durere-l plange. Apele pe cale stau si se opresc; Pasarile-n aer triste ciripesc. Moartea cu-a ei mana fata lui atinge; Inima-i ingheata, vorba i se stinge. Iar viata-i mandra zboara catre nori, Ca mirosul dulce unei stinse flori.