PROSCRISUL
O, vai incantatoare, dumbrava inverzita, Ce-ati desfatat adesea
copilaria mea, Cascade murmuroase, si tu, a mea iubita, O, dulcea mea frumoasa,
nu te voi mai vedea!
Proscris, in a mea tara eu nu ma voi re-ntoarce: Si ochii mei in lacrimi
va-nchide un strain; Dar catre voi adesea gandirea voi intoarce Soptind
al vostru nume in ultimu-mi suspin.
O frunza dezlipita de ramura sa verde ingalbeneste-ndata, nu poate exista:
Asemenea proscrisul ce patria isi pierde, Pe aripile mortii inclina
fruntea sa.
Si-aicea stanca neagra ascunde fruntea-n ceata, Si-aici doi ochi albastri
in lacrimi stralucesc, Si-aicea valea are cascade si verdeata; Dar tara
e straina, nu pot sa le privesc.
Ah! tanara ghirlanda ce fruntea mea incinge Usuce-se acuma, eu nu
simt nici un dor, Caci inima-mi zdrobita nimic n-o mai atinge; Departe d-a mea
tara, eu voi acum sa mor!
Caci am vazut pe frate dand dulce sarutare, Pe frate cu caldura la sanul
sau strangand; Eu nu aveam un frate sa-i spun a mea-ntristare, Eu
nu aveam pe nimeni si am trecut plangand.
Asa o pasarica pe calea sa pierduta
Tot zboara inainte neincetat cantand,
Caci pentru dansa nu e dumbrava cunoscuta,
Nici floare ce-i e draga sa-si puie capul bland.
Proscris, in a mea tara eu nu ma voi re-ntoarce, Si ochii mei in lacrimi
va-nchide un strain; Dar catre ea adesea gandirea voi intoarce Soptind
al sau scump nume in ultimu-mi suspin.
ELEGIE
De lacrimi infocate, vai! genele-mi sunt pline Si mana-mi acum rece
pe harpa a-nghetat; Straina mi-este lumea d-acuma pentru mine, Caci ce-am iubit
in viata ca visul a-ncetat.
Aveam un frate tanar a caruia junie
Ca rausor de lapte luase cursul lin,
Ce in a sa ferice, placere, bucurie,
Zicea cu vorba dulce: "Eu nu voi sa suspin!"
Aveam si-un tata inca, amic cum si parinte, A carui gene albe in plans
au fost albit. Dar vai! ei dorm acuma in tristele morminte, Copilul langa
tata, precum au vietuit.
Iubeam o copilita, o tanara suflare, O floare matinala ce creste surazand,
Ce fara sa adune in viata-o sarutare in dimineata vietii a incetat
cantand.
Tot ce-am iubit in lume a incetat din viata, Si iarba primaverii sub
pasii-mi s-a uscat; Al vietii mele soare s-a stins colo in ceata Si anii
mei de tineri in dor s-au intristat.
Eu am trecut ca floarea aici in asta lume, Dar inima-mi zdrobita atat
a patimit! Ah! d-as fi fost o floare purtand un dulce nume, As fi trecut
prin viata si n-as fi suferit.
Autor: Dimitrie Bolintineanu
Poezia PROSCRISUL de Dimitrie Bolintineanu
|
