STEFAN LA MOARTE
Stefan, domnul tarii, pe cei mai mari uneste La Suceava veche si-astfel le vorbeste:
— "Fiul meu cel june! Voi, romani doriti!
Moartea ma culege dintr-ai mei iubiti.
Dorul pentru viata nu ma-ntrista foarte;
Omul chiar cand naste face-un pas spre moarte.
Viata-i ca fantasma cu chipul plapand
Ce prin nopti s-arata si se stinge bland.
Omu-i ca un vierme ce-n tarana pare
Un minut vederii si, lucind, dispare.
Dar ma-ntrista foarte norul furtunos
Ce pe cerul tarii trece neguros;
Soliman ce maine poate se prepara
A lovi cu moarte draga noastra tara.
Ungurul cel falnic se supune lui.
in poloni credinta nu mai poti sa pui.
Un pilot cu minte prin furtuna tare
Nu desface toate panzele ce are.
Astfel pan ce fieru-i noi sa-l incercam,
Cu temeiuri bune tara sa-nchinam.
Iar de-ar vrea sa surpe legi si dalbe date,
Sa muriti cu totii pentru libertate!
Nimeni nu-i in lume mai dispretuit
Ca cel rob ce poarta jugul multumit,
Nimic nu ne-nsufla hula ca poporul
Ce doreste viata cu robia, dorul!
E mai demn, mai nobil, oameni si pamant
Fata lor sa-si schimbe sub un dalb mormant,
Decat in robie neamul sa traiasca
Si de-a lui rusine lumea sa roseasca!"
Autor: Dimitrie Bolintineanu
Poezia STEFAN LA MOARTE de Dimitrie Bolintineanu
|
