TIMPUL
Pe malul cel verde ce raul stropeste, Un om dupa cale putin s-odihneste,
Visand fericit!
Iar razele zilei cu umbrele serii Sub ochii-i se lupta in sanul tacerii
Pe val adormit.
Pe magura luna se-nalta-atunci plina Si varsa pe fluviu un val de lumina, Un brau
lucitor;
Eterul albastru cu stele aurite Se scalda prin valuri usor incretite De
vantul usor.
Pe fluviul luciu o barca s-arata Cu pup-aurita, cu flori cununata, Cu val de satin,
Cu june fecioare ca visuri frumoase Ce-n viata fuginda se-nclin amoroase P-al
nostru trist san;
Un om cu cosite si gene albite, Cu brate secate, cu fete palite, Cu coasa de fier,
Apare in barca cu dalbe fecioare: E timpul; iar ele sunt blandele
oare Ce vin si iar pier.
Si barca se duce prin valuri purtata; Iar grupa de fete de visuri se-mbata, De
viata se-ncant;
Cosita lor salta sub aurea dulce Si flacara lunii pe braul lor luce, Si
iata cum cant:
"Vin cu noi, straine june, Sa te-mbeti de rasfatari, Vin pe tinere cunune
De aduna desfatari! Vin cu roze de-mpleteste Anii tai ce fugatori, Pan
ce timpul nu coseste Ale vietii tele flori! Sa n-amai placerea dulce! Timpul
este-amagitor: Ce rapeste nu mai duce Fragedului muritor. Astazi toate pentru
tine Jos in lume stralucesc, Si placerile divine Cu-a ta viata se-mpletesc.
Maine se vor stinge toate Ca parfumul serii-n vant, Al tau suflet
maine poate S-o preface in mormant. Timpul trece, vin mai tare!
Toate cate-n viata plac Trec cum trece-o sarutare; Toate lacrime se fac.
Vin-acum la fericire! Maine fi-va prea tarziu, Vino pana ai
simtire, Pana sufletul ti-e viu!"
Spre barca ce fuge pe fluviu la vale Strainul indreapta catarile sale, Ce
raura dor;
intinde-a sa mana si sufletu-i bate, Rapit de dorinte ce viu il
strabate De vise d-amor;
Dar vasul se duce si-n umbra dispare. Se stinge cu-ncetul cereasca cantare
Pe raul tacut.
in darn calatorul s-o urme se-ncearca Si rauri de lacrimi ai sai ochi
ineaca, Caci timpu-a trecut.
Autor: Dimitrie Bolintineanu
Poezia TIMPUL de Dimitrie Bolintineanu
|
