VISUL LUI STEFAN CEL MARE

Autentificare

Parola?  Creare album poezii Publicati poeziile online. Ultimele adaugari "Sa-mi spui..." Introspectie in inalt Antiprimavara A fi (actor pe scena vietii) Fara (uni)forma Total autori 184

Seara raspandeste umbrele-i usoare. Si melancolia trece ganditoare.
Dar Stefan cel Mare, ratacit prin vai, Dintr-un corn de aur cheama bravii sai.
Inima-i zdrobita ca a lui ostire; Tara-i intristata ca a lui gandire!
Pe un colt de piatra sade el in dor; Vantul sufla paru-i lung, fluturator.

Pentru-ntaia oara inima lui plange! Ochii lui revarsa picaturi de sange.
Acolo da capul somnului mijind Ce-i inchide ochii cu-aripa-i d-argint.
Iata ca-i apare o fecioara juna, Ale carei plete stralucesc la luna,
Negre si bogate sub cununi de flori; Ochii ei asupra-i cad patrunzatori;
Cad ca doua raze, dulci si calduroase, Mana ei atinge coamele-i undoase.
— "Ce? Eroul mare, umbra a grait, insusi el suspina si s-a indoit ?
inteleg fricosul ce ascuns loveste, Robul ce saruta jugul ce-l striveste;
Dar un suflet mare, suflet de barbat, Nu-nteleg, o, Stefan, cum s-a intristat!
Mergi pe a ta cale, nu sta niciodata! Urma datoria care ti-e lasata!
Orice-mpiedicare, stavili, vor pieri; Cu-orice-mpiedicare tar-a ta va fi!"
Pe un nor de aur zboara ea cu fala; Un parfum de roze pasul ei exala.

Stefan se desteapta, sterge fata sa, Unde-o lacrimioara dulce se scura.
Luna argintoasa rade printre nori, Dulcea filomela canta intre flori;
Iar la focul lunii, cand mi se desteapta, Vede-a lui ostire care il asteapta.
Vede capitanii ce il inconjor in tacerea noptii le vorbeste lor:
— "Fratilor de arme, fala romaneasca! Daca o sa piara tara parinteasca,
Daca-n cartea soartei este insemnat A pieri poporul cel mai laudat,
Cel putin atuncea piara vitejeste Remuscand toiagul care il loveste,
Ca un ager sarpe ce lovit si-nvins, Cauta sa muste cel ce l-a atins!
Astfel e romanul, si-n a lui cadere Cine il raneste, dupa dansul piere!
Astfel e romanul, astfel sa pierim,
Si-n caderea noastra chiar sa ne marim!"
Mii de glasuri striga... Luna bucuroasa Dintr-un nor de aburi pare mai voioasa;

Stelele de aur mai cu foc lucesc Si-n adancul noptii vaile mugesc:
— "Astfel e romanul, astfel sa pierim, Si-n caderea noastra chiar sa ne marim!"
TEPES SI SOLII
Temerea domneste peste Bucuresti;
Popolul ineaca curtile domnesti;
Caci doi soli venira de la-mparatie
Si aduc lui Tepes streang si mazilie.
Toti boierii tarii veseli insotesc
Si cu pompa mare spre palat pornesc.
Tepes ii primeste intr-a sa mandrie.
Solii-nainteaza... — "Doamne, pace tie!
insa inceteaza de a mai domni.
Sau te pregateste astazi a muri!"
La aceste vorbe toti sunt in unire
Si toti trage pala spre a lui lovire.
— "Ce? Si voi, raspunde domnul turburat,
Cu dusmanii tarii moarte mi-ati jurat?
Ascultati, voi, care mai aveti simtire
De romani si lacrimi in nenorocire!
Viata si domnie le nesocotesc:
Ale mele lupte voua-o dovedesc;
insa tiu la tara, tiu la neatarnare;
Tiu ca sa-mi fac neamul laudat si mare!
Am fost foarte aspru, si-ale mele maini
Au varsat atata sange de romani!
Dar al vostru sange ce mi se tanjeste,
il platea cu lacrimi cel ce va vorbeste.

in mijlocul celor ce ma-nconjurau Si pe o coroana tara lor tradau, Nu puteam intr-altfel face eu unire, Ca sa scap romanii de a lor robire. Dara, bratu-acesta este sangerat, insa-al tarii dusmani nu l-au cumparat!"
La aceste vorbe, ceata ostaseasca Striga cu poporul: "Tepes sa traiasca!" Speriati, boierii prin ferestre scap; Iar pe soli ii bate cu piroane-n cap.