Ziorina

Ea vorbeste-ntr-astfel catre-adoratori:
— 'Cine va purcede dup-aceasta floare, Uda de suspine si de lacrimioare,
ii voi da, pe viata si pe Dumnezeu, Mana si junetea sufletului meu!' Zice, — arunca floarea dincolo-n cetate Dincolo de santuri unde tunul bate. Zece bravi s-arunca dupa floarea sa Si-nca-o mie d-altii primilor urma.
Astfel ei intrara prin cetatea tare, Astfel se-ncepuse falnica-i luare.
Dupa multe zile, domnul generos Sade cu Ziorina sub un cort luxos. El intreaba bravii care din ei doare Au cules pe santuri o frumoasa floare, Ca sa vie-ndata, fiica lui sa-i dea. Nimeni nu raspunde; nimeni nu venea. Un batran acolo la vederi apare. Merge spre domnita, zice cu-ntristare:
— 'Iata-aceasta floare — ce viteaz frumos Dete pentru tine si-a murit voios!' Dup-aceste vorbe, fata, ganditoare, Cu-ale sale lacrimi scalda-aceasta floare.