CA UN MANUNCHI DE RAMURI
Te-a zamislit blanda natura
Ca pe o floare de pe plai;
Din carminul rozei de mai
Ti-a zugravit, rotunda gura,
Iar din albastrul de cicoare
Ti-a-nduiosat privirea vie,
Asa ca bine nu se stie
De esti femeie sau esti floare.
La brau te-a strans ca pe-un manunchi
De ramuri tinere de crin
Si nu stiu ce ti-a pus in san
Si de la san pan-la genunchi,
Ca parca-i fi un vis croit
Dupa gandirea mea nebuna,
Cu sufletul ca alba luna,
Cu trupul cald si linistit.
In trista mea singuratate
Au rasarit colo si colo
Vedenii cu cap de Apollo
Si ochi plini de bunatate:
Dar daca tu ai sti anume
Cat farmec e-n faptura ta,
Ai face aripi si-ai zbura,
Caci prea esti singura in lume.
Autor: Duiliu Zamfirescu
Poezia CA UN MANUNCHI DE RAMURI de Duiliu Zamfirescu
|
