DE LA VILLA TUSCULANA
dactili si trochei
Tristele umbre se lasa pe vai de sus de pe dealuri
Singure, palide, pline de-o lume vie de basme:
Bradul, umbrela si-o-ntinde pe muchea arsei coline;
Mierla sagalnica tipa prin grase tufe de lauri.
Cicero, vechiule stalp al acestor clasice locuri,
Scoala din pulberea vremilor. Uite: colo, pe valea
Tibrului, urmele Romei antice tremura inca.
Umbro-sabelii si quirium, Tatiu, Numa Pompiliu ;
Zeii, pontificii, fratii Arvali , Lupercii si Salii;
Piatra si lancea, si focul din vatra Vestei fecioare,
Toate sunt inca si azi in fiinta. Timpul si forma
Par ca se schimba.
“Plin de un dor fara satiu de lumea vremilor duse,
Timpul si forma de astazi ma lasa rece ca ghiata.
Toate sunt inca-n fiinta si totusi toate sunt moarte.
Ochi-mi, o nobile Marcu Terentiu , cata spre tine.”
Astfel graieste un glas din ruine. Nimeni n-aude.
Brate vanjoase intind Apeninii catre cetate
Roma din vale priveste pe ganduri coamele ninse.
Soarele moare prelung in adancul marilor Tusce.
Roma, aprilie
Autor: Duiliu Zamfirescu
Poezia DE LA VILLA TUSCULANA de Duiliu Zamfirescu
|
