Alb si negru
Cantec-descantec...
De alb sa ma vindec,
de negru sa ma vindec...
Alba mi-i noaptea
ce pleaca si vine,
alba-i femeia
de langa mine;
albu-i vazduhul
pe care-l respir,
alba-i hartia pe care insir
albe cuvinte margele pe salba;
cerneala mi-i alba
si vorba mi-i alba.
Sprijinu-mi fruntea in palma si tac:
masa, de lemn, se preface-n copac.
Lastare copacul a dat ca-n padure.
Si-aud in padure zvon de secure.
Si-aud in padure glas de izvoare.
Si cantec de pasare.
Si vaz cum rasare
firul de iarba plapand din pamant...
Unde sant?
Ziua de-odata se-ntuneca greu
si cade ca piatra peste crestetul meu:
femeia din pat are-obraz de taciune,
sarut de minciune, oftat de minciune...
Negru-i vazduhul pe care-l respir,
neagra-i hartia pe care insir
versuri mai negre ca negrul de corb...
Poate sunt orb si nu stiu ca sunt orb?
Cantec-descantec...
De alb sa ma vindec,
de negru sa ma vindec...
Autor: Dumitru Matcovschi
Poezia Alb si negru de Dumitru Matcovschi
|
