Chemarea zeilor
Doina rugaciune este, sfanta.
Rugaciune sfanta, ea se canta:
se sopteste ingereste si se tace
ca o pace, ca o pace, ca o pace.
Doina toata firea este, firea:
vesnicia toata, nemurirea,
invierea este, invierea,
adierea cea mai blanda, adierea.
Doina e Duminica cea Mare,
e chemarea zeilor, chemarea.
Inima de sora si de frate,
lacrima tarzie si oftat e.
Doina, pururi tanara lumina,
rana cea din piept ea ne alina.
Doina, frunza totdeauna verde,
ea din lume ne aduna, ea ne pierde.
Ea pacatele ne iarta, toate, toate:
vinovate si nevinovate.
Cerul daca tuna, daca scapara,
ca pe niste puisori ne apara.
Doina pe cei slabi ii ocroteste:
mama buna, langa piept ii incalzeste.
La rascruce, la raspantie de soarte,
ea din viata creste, nu din moarte.
Doina, cartea noastra de citire,
candela ce tremura subtire,
dor, un mare dor, dor de acasa;
piatra de mormant, ea ne apasa.
Se vor trece toate, se vor spulbera!
Va ramane doina! Dar si noi cu ea!
Va ramane Nistru, raul cela sfant,
care tot mai creste, tanar, din pamant.
Autor: Dumitru Matcovschi
Poezia Chemarea zeilor de Dumitru Matcovschi
|
