Vai, aripile
Incep sa cred ca steaua-i de pamant
si-mi pare rau ca nu am o aripa
pe care s-o desfac si intr-o clipa
sa zbor la ea mai sprinten ca un gand.
Mi-as lua de-acasa frunza scuturata,
o mana de jaratic mi-as lua
si-as face-un foc la margine de stea,
ca tata, ca bunelul in ograda.
Tarziu de tot, cand flacara, incet,
se va topi-n cenusa si-n scanteie,
mi-as aminti ca-am fost si eu poet
si-as scrie-un cantec pentru o femeie,
un cantec de iubire, pamantesc...
Dar vai, aripile numai la ingeri cresc!
Autor: Dumitru Matcovschi
Poezia Vai, aripile de Dumitru Matcovschi
|
