Poeziile.com - Home

  Parola? Creare album poezii
Poetii clasici ai literaturii romane Poezii frumoase pe teme Poeti membri ai clubului poetilor tineri Poeziile mele


 
Poetul zilei
Ion Stratan
(1955 - 2005)

16 Poezii

Poezia de azi

Cornul de aur al baiatului
de Mircea Ivănescu
scena de dimineata — cornul sunand departat,
prin hatisurile albastrii, chemarea la vanatoare — glasul

Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

   
Cautare avansata



































Dincolo de vale

Vezi toate poeziile poetului
Piesa in 6 tablouri Actiunea se petrece undeva in Ardeal, In anii 1944-1946






TABLOUL 1


Peisaj de munte, arbori, stinci.
O cale ferata trece serpuind
Un canton. Printre pomi se zaresc casele satului
O zi de toamna mohorita.
Septembrie 1944.
Din departare se aude tunul.

MOS CODRU: /apare furisindu-se de dupa coltul cantonului/
Au trecut … Uite-I colo jos in vale.

LIVIUTA:/rasarind in dosul lui/ Sa ne ascundem. Or sa ne zareasca.

MOS CODRU:/inaintind/N-ai nici o grija!

LIVIUTA: Cum sa n-am? Pe d.ta te-au cautat. Au scos si usa din titini … Altfel spargeau fereastra./se apropie fricoasa/Taicutule, eu zic sa fugim.

MOS CODRU:/se aseaza pe sina/ Dar unde sa fugim? N-auzi cum se cutremura padurile si ard?/tunurile se aud mai lamurit/

LIVIUTA: … Doamne! Cum o sa scapam? … Sa fugim taicutule!

MOS CODRU: Pe aicea n-or sa ajunga … Frontu-i departe … cono-n vale … Si-o sa treaca mai departe … Pe aici nu pot sa suie tunurile.

LIVIUTA: Dar nu putem scapa de blestematele astea de patrule. Sa ne ascundem.

MOS CODRU: Dar, Liviuto … De patru ani astept, cu inima strapunsa, clipa asta. De patru ani hotarul asta blestemat mi-a taiat inima-n doua… Calea fara sfirsit au rupt-o in doua … Dar eu n-am plecat … Am ramas aici la un capat de drum … un cantonier pe-o linie moarta … asteptind mereu, mereu … ca firul sa se innoade, ca drumul sa fie iar fara sfirsit … ca vulturul cu ochi de foc sa zboare iarasi peste podul cela de dincolo de vale … Si acum sa fug?

LIVIUTA: Doar cit tine furtuna.

MOS CODRU: Pe mine nu ma clatina furtuna … Am fost in viscol si altadata … si vinturile nu m-au doborit … Asa batrin, mergeam si acum la lupta, ca-n celalalt razboi. Dar l-am trimis de Mitru … Stii bine ce i-am spus: “Tu du-te si lupta-te cu barbatie … Eu ramin aici in codru, cu radacinile in pamint, ca un stejar pe culme. Ramin ca sa pazesc cantonul ce ti-l las tie mostenire … Dar nu uita ca linia e rupta … ci colo, podul sta pe-o granita pustie, ca spinzurat de marginile a lor doua tari …”

LIVIUTA: Aceeasi tara.

MOS CODRU: Acuma granita se sterge, caci Nemtii fug.

LIVIUTA: Or sa ne tirasca dupa ei … sa ne omoare … De aceea ne-au cautat … Ce facem?



MOS CODRU: Astia s-au dus … si …/priveste inspre valea unde e podul, cu atentia incordata/Ba nu! Sint tot acolo … linga pod … Lucreaza ceva … Uite! …/speriat/Liviuto/sare in sus ca ars/Vor sa aprinda podul.

LIVIUTA: /tare speriata/ Stai jos taicutule … Ia seama!

MOS CODRU:/agitat/Acum pricep … Voiau poate sa ma sileasca sa-i ajut … Chiar eu … M-au cautat ca sa ma ia cu ei … Aha!
LIVIUTA: Taicuta!

MOS CODRU: S-aprind cu mina mea nadejdea ce-am crescut-o in sin atitia ani de zile … In clipa asta mare cind ostasii nostri vin sa treaca dincolo, departe, la fratii care asteapta ingenunchiati … in clipa asta, vor sa pravaleasca in vale podul linga care am stat de veghe cu credinta … Si ar fi vrut sa le ajut!

LIVIUTA: Voiau sa ne omoare …

MOS CODRU: Dar am sa merg de buna voie … Liviuto, tu stai aici, eu merg sa …

LIVIUTA: Ce vrei sa faci?

MOS CODRU: Sa lupt … Am mai luptat eu doar …

LIVIUTA: Cu mina goala, taica?!

MOS CODRU: Cu sufletul, cu inima din mine … E atita foc aici in clipa asta … Nu vezi? … Am stat o viata intreaga de straja linga pod si acum … Dar nu … nu … nu … Mai bine pic si eu cu el …/incepe sa coboare inspre vale/

LIVIUTA: Opreste-te, taicutule …/tunurile se aud mai tare/ N-auzi? … Furtuna creste mare … Cu ce-o sa-i poti opri?

MOS CODRU: Cu dintii am sa-i musc … cu ghearele, cu … O sa-i lovesc cu pietre si-o sa darim si stincile si brazii peste ei …/dispare/

LIVIUTA: Taica! Taica!/bubuituri de tun sfisie zarea/

ALINA:/vine alergind agitata/Liviuto! Liviuto!

LIVIUTA:/nemaistiind incotro sa se intoarca/Ce-i, Alino?

ALINA:/gifiind/Vino … Vino sa vezi … colo pe stinca, linga noi … Se vad cum vin.

LIVIUTA: Cine?

ALINA: Vin fratii nostri, unul cite unul … Si Nemtii fug … se ascund prin vagauni …

LIVIUTA:/zapacita/Vin fratii nostri …/tare/

ALINA: Sint vinatori de munte … Si Mitru trebuie sa fie printre ei … Si Mitru-i vinator.

LIVIUTA: Vin fratii nostri … si taica chiar acum e-n gura mortii …

ALINA: Ce spui?

LIVIUTA: S-a dus spre pod … Uita-te incolo! Vor Nemtii sa-l arunce-n aer … Doamne!

ALINA: Sa lupte singur cu atitia … Si cu ce? Cum l-ai lasat?

LIVIUTA: Nu-s eu de vina … A fugit, Alino … Cum ar putea ca sa-i opreasca?

ALINA: Doar o minune.

LIVIUTA: Taci! Se aude ceva … Pasi …

ALINA: Hai sa ne ascundem!/vor sa plece dar apare un vinator de munte in inaintare/

MITRU: Alino! Liviuto!

ALINA, LIVIUTA:/se reped spre el imbratisindu-l/ Mitru! Tu?

MITRU: Voi stati aici cind frontul trece?

ALINA: Te asteptam … Stiam ca vii si tu …

MITRU: Mi-a dat avint iubirea pentru tine …/ii ia mina/si plaiurile sfinte m-au chemat … Cantonul asta, Liviuto … si linia ce fuge-n zare … peste pod … Stiam ca sta de straja taica drag … Dar unde-i?

LIVIUTA: Scapa-l Mitre! E in primejdie … Fugi iute … S-a dus la pod.

ALINA: Vor sa-l arunce-n aer Nemtii …

MITRU: Si taica a fugit acolo? Cum?

LIVIUTA: Ajuta-l, Mitre!

ALINA: Iute!

MITRU: Taica! … Sa-mi chem si ajutoare …/se duce spre canton de unde tocmai rasar alti vinatori/Veniti, veniti degraba … caci sare podul in aer …/dispar cu totii inspre vale dar numaidecit se si aude o explozie puternica/

LIVIUTA: Alina …/s-au strins una catre alta ingrozite/Ah!

LIVIUTA:/dupa ce prima groaza a trecut, se desface din bratele Alinei vrind sa se repeada spre vale/Taica!

ALINA: Liviuto!/se repede dupa ea prinzind-o, dar nu o poate tine –acum sint gata sa dispara – impuscaturi apropiate le opresc/

UN CAPITAN DE VINATORI: Opriti-va! Stati jos! Vi s-a facut de moarte?

LIVIUTA:/asezindu-se linga Alina/A murit taica …

CAPITANUL:/de jos, oarecum distrat, in vreme ce urmareste cu atentie lupta oamenilor sai/ E razboi.

LIVIUTA: Dar taica nu-i soldat.

CAPITANUL: Taica d.tale e erou.

LIVIUTA: Era batrin.

CAPITANUL:/printre impuscaturi si rafale de mittraliera/Eroii n-au niciodata virsta.

ALINA:/nelinistita/Doamne! Sa nu pateasca ceva Mitru/focul inceteaza brusc/

CAPITANUL:/se ridica inaintind/Mitru cine-i?

LIVIUTA: Fratele meu … logodnicul Alinei.

CAPITANUL:/aproape de ele/Dumitru Codru … Cel mai viteaz soldat … Un vultur … De citeori mi-a povestit de D.ta …/privind cu interes spre Alina/de d.ta, de sora lui, de tatal sau …

LIVIUTA: De tata …

CAPITANUL:/palind/De ta… Cum tatal lui … E mort? Dar cum?

LIVIUTA: A alergat in vale … colo … sa scape podul … podul lui cel drag … Cu pieptul gol, cu mina goala … Dar podul …

CAPITANUL: O fi scapat … Nu fi trista … N-o fi ajuns acolo … Si apoi soldatii mei i-au curatat pe toti … Era si Mitru printre ei … De aceea se lupta cu atita inversunare/apare Mitru cu inca doi soldati aducindu-l pe Mos Codru grav ranit – o mina sfirtecata/

MOD CODRU:/gemind/Usor … usor … copilul meu …

LIVIUTA:/sare spre el?Taica!

ALINA: Traieste! E scapat.

MITRU: Sa-l puem ici pe iarba verde/il pun jos – un ostas il panseaza in graba/

LIVIUTA:/ingenunchiaza linga el/Taicuta drag, ti-e rau?

MOS CODRU: Piciorul frint si mina dreapta sfirtecata … Dar nu ele ma dor … De pod mi-e mila … Ciinii l-au pravalit in vale.

LIVIUTA: Doamne!

MITRU: Dar o sa facem altul mai mare, mai puternic …

MOS CODRU: Ma iarta, fiul meu … N-am fost in stare sa-l pastrez … Tu te-ai luptat … te-ai reintors … dar eu … Si eu am vrut sa lupt … Era prea greu … M-am catarat pe stinci in fuga … Pusesera scinteia si-au fugit … Am alergat s-o sting … Eram asa aproape … dar …/ochii pare ca se inchid/

LIVIUTA:/tare speriata/Taica!

MOS CODRU: Fii tare Liviuto, caci eu sint inca tare … Sint ca un bolovan din zidul podului sfarimat … M-au aruncat in aer si m-am pravalit … Dar tu, tu fiule ai sa ne stringi din vale pe toti cu altii … altii linga tine … Toti bolovanii sa-i aduni … Sa faci cu noi … pe trupurile noastre sfirtecate zid … Un pod mai mare … mai puternic, o punte intre doua lumi … prin munca sfinta…

CAPITANUL: Batrine cantonier … Armata brava ti se-nchina … De doua ori te preaslaveste … Ne-ai dat un fiu viteaz … Pe pieptul lui va straluci curind “Virtutea Militara” … iar d.ta … ti-ai jertfit viata pentru tara … Dar Domnul te-a scapat … Sa plecam, ostasi … Sa trecem dincolo de vale … prin ape peste stinci … E drumul lung si lupta mare … Vom birui … caci vom purta in suflete icoana de erou a bravului cantonier … Batrine si viteaz soldat … Oastea poporului si a tarii ti se-nchina … /il saruta pe obraji/ Miine, podul se va reinalta falnic … Vor creste iar pe-ntinsul tarii poduri, drumuri, cai ferate … Miine va stapini munca … Pentru ea luptam … pentru ea ne jertfim … Vom ridica un pod maret intre lumea de ieri si cea de miine … Sa mergem!/dispare, urmat de soldati/

MITRU: Taica! Surioara! Alino! Dumnezeu cu mine …/dispare/

MOS CODRU:/cu dulce durere/Dumnezeu e peste tot.

LIVIUTA: Dumnezeu e bun.

ALINA: Dumnezeu te va tamadui.

MOS CODRU: Nu-i cer nimic … decit sa-mi dea puterea de a ajunge clipa fericirii cind podul va lega iarasi munte de munte … cind vulturul cu ochi de foc va trece iarasi dincolo de vale … dincolo de vale … in lumea de miine … unde va domni munca …/obosit, inchide ochii/

LIVIUTA: Taica!

ALINA: Unchiul viseaza … lumea de miine!






C O R T I N A






















TABLOUL 2

Acelasi decor.
Au trecut citeva luni.
Martie 1945

LIVIUTA:/iese din canton, se inalta pe sine si striga tare/Taicuta, hai! Poftim la prinz!

MOS CODRU:/din fundul vaii/Viu imediat.

ALINA:/apare grabita ca intotdeauna/Liviuto! Nici o veste?

LIVIUTA: Tot nimic.

ALINA:/intunecindu-se/ De doua luni nici o scrisoare Saracu Mitru Ce-o fi cu el?

LIVIUTA: E lupta mare, draga mea Si Mitru e viteaz Va lupta pina la ultima rasuflare Nu mai e mult Razboiul se termina in primavara asta.

ALINA: Dar unchiul ce lucreaza acolo toata ziua?

LIVIUTA: De cum a dat primavara si ghetusurile s-au topit nu l-am mai putut tine in casa E toata ziua linga pod. Aduna pietre, bolovani si le zvirle sus pe linii.

ALINA: Si n-are o mina Sarmanul unchiul!

LIVIUTA: Iata-l ca vine!

MOS CODRU:/urca obosit, gifiind, dar este totusi foarte multumit, schioapata putin, o mineca flutura in vint/ Asa Mi-ajunge pentru astazi /priveste in vale? Saracu pod Incet, incet, o sa-l ridic deasupra, stinca dupa stinca

LIVIUTA: Dar, tata, ce folos sa te obosesti atita?

MOS CODRU: Sa nu spui asta, fiica mea Ce folos? Dar nu ma rabda inima sa stau nepasator /oftind/Atit cit pot, cu biata asta mina Pe cealalta am ingropat-o in vale Dar o dezgrop in fiecare zi si am s-o simt aici la loc, cind voi vedea iar podul colo

ALINA: /cu gindul dus?De ce nu scrie Mitru oare?

MOS CODRU:/intunecindu-se/Ehei! Cu Mitru-i o poveste Lupta departe undeva si aici nu-i nimeni sa lucreze decit un biet batrin fara de-o mina.

LIVIUTA:/visatoare?De ce nu scrie oare?

MOS CODRU: Acolo nu sta nimeni pe scris Acolo lupta Aici munca dar brate prea putine Dar sufletul ne da putere si inima ce-nalta ziduri Noi n-avem dreptul la odihna pina n-om zidi la loc tot ce-a stricat furtuna, razboiul, rautatea

ALINA: Despartirea

MOS CODRU: Cu podul asta s-a impletit povestea vietii mele Prin munca vom cladi un altul si munca se va rasplati Imi spune mie inima ca lumea de azi se schimba Prin podul ce-l vom face, prin munca incordata, vom trece dincolo de vale in lumea pentru care lupta Mitru o lume dreapta si mai buna In lumea intreaga s-au sfarimat atitea poduri dar toate se vor recladi De aceea lupta Mitru

UN OSTAS-vinator de munte://vine agitat, se opreste privindu-l pe grav pe Mitru

ALINA: Spune!

OSTASUL: Mitru a murit.

MOS CODRU: Ce spui?

LIVIUTA:/palida, gata sa cada/Doamne!

ALINA:/o sprijina pentru a avea la rindu-i nevoie de sprijin / capul ii cade pe pieptul Liviutei/Mitru!

MOS CODRU:/tirindu-si piciorul, se apropie de ostas si-l prinde agitat cu mina care-o mai are/De unde vi ca un strigoi sa-mi tulburi gindurile si ? Ce face Mitru ? Ce stii tu? El lupta acolo in muntii Cehiei si tu tu?

OSTASUL: Eu merg in delegatie la un depozit Cu glasul stins in clipa mortii Mitru m-a rugat sa viu si sa va dau de veste Stia ca vin in tara

ALINA:/inainteaza spre el cu ochii tulburi/Mitru?

MOS CODRU: Si-a murit?

OSTASUL: Iertati-ma! V-aduc atita intristare .. De ce s-o spun pe ocolite? Ce lupta mare! Vuiau padurile si muntii. Eram in Tatra Parea un zmeu un vultur nazdravan In calea noastra, Nemtii voiau sa darime un tunel Atuncea Mitru, luind mitraliera, se catara pe stinci din stinca in stinca Sari in calea lor inspre tunel O grupa intreaga dupa el O lupta crincena pe stinci Ah! Doar unul ramasese si Mitru s-a repezit spre el Atuncea Neamtul, vazindu-se pierdut ochi drept in gramezile de dinamita A fost ca un cutremur. Pe Mitru nu l-am mai vazut de fum

ALINA: S-a prabusit

OSTASUL: In gura mortii a rostit doar citeva cuvinte “Sa-i spui ca m-am gindit la taica la podul lui sfarimat si mina S-o mingii pe Alina”

ALINA:/infiorare tragica/S-o mingii pe Alina Alina e voioasa Alina ride si-i trimite lui Mitru o sarutare Si Mitru ride vesel Alina e voioasa /izbucneste intr-un plins isteric amestecat cu risul – fuge repede/

LIVIUTA: Alino!/fuge speriata dupa dinsa/

MOS CODRU: Frate /se aseaza, cu greu, pe marginea liniei/ Ma iarta o clipa nu stiu cum sa-ti spun Iti multumesc A fost un suflet bun in clipa mortii linga el. Iti multumesc De acum in veci n-o sa-mi mai creasca mina asta rupta caci Mitru, mina dreapta mi s-a prapadit

OSTASUL: Unchesule, e voia Domnului Asa e scris Cei buni se duc mai repede la el Dar jertfa lor e binecuvintata. Am cistigat razboiul Sfirsitul e aproape.

MOS CODRU: De doua ori mi-am jertfit mina mina dreapta

OSTASUL: Ramii cu bine Eu ma duc caci drumu-i lung Ma duc in graba Va aiba-n paza Dumnezeu

MOS CODRU: Si Dumnezeu cu tine.

OSTASUL:/pleaca/

MOS CODRU:/ramine singur – capul ii cade greu pe mina si izbucneste in plins – de undeva, de dincolo de vale incep sa bata clopotele, incet prelung,”ca o vecernie domoala” – ridica usor capul reculegindu-se – se ridica sprijinindu-se de un ciomag – priveste dus, drept inainte – isi face o cruce tremurind/Glasul voia lui Dumnezeu

MOSIERUL PINTEA:/urca gifiind obosit – e foarte elegant / in mina are un baston pe care-l tot invirte prin aer/Ah! Iata-te Insfirsit am ajuns in vagauna Buna ziua!

MOS CODRU:/sfios/Buna ziua!

MOSIERUL PINTEA: D.ta /indignat/D.ta esti cantonierul

MOS CODRU: Eu da

MOSIERUL PINTEA: Apoi d.tale am sa-ti rup coastele

MOS CODRU: Ce spui, Domnule?

MOSIERUL PINTEA: Cum indraznesti sa ma infrunti pe mine Mosierul Pintea, tu un nenorocit de cantonier? Nu te temi omule? Sa stii ca obrazniciile eu nu le iert.

MOS CODRU: Dar cum asa, boierule?

MOSIERUL PINTEA: Cum vii tu sa-mi alungi argatii mei cind ii trimit la treaba?

MOS CODRU: Ce treaba?

MOSIERUL PINTEA: L-am trimis s-aduca cu caruta din sfarimaturile de pod ca vroiam sa-mi repar zidul darimat toamna trecuta de soldatii aia afurisiti Si te-ai gasit chiar tu sa

MOS CODRU: Mie nu-mi spui “tu”, boierule, ca daca altceva nu-ti da obraz te uita un pic la pletelea astea albite in ani de munca si necaz Sa nu-mi spui “tu”

MOSIERUL PINTEA:/ironic/ Ei bine d.ta .. indraznesti sa-mi iei argatii mei la goana cu pietre si cu bolovani /agitind bita? M-ai facut sa-mi rup picioarele urcind aici ca sa te iau la rost

MOS CODRU: Degeaba! D.ta nu te poti urca niciodata pina la sufletul nostru Si d.ta nu stii ca atunci cind calci aceste pietre calci pe inima noastra imprastiata peste munti si codrii ce-i urnim cu bratele arse de munca .. si ne-o pingaresti.

MOSIERUL PINTEA:/infuriat/ Ma mir ce ma opreste ca sa-ti smulg si mina cealalta

MOS CODRU: Mi-am pierdut de doua ori dreapta, dar asta de mi-ai smulge-o de sapte mii de ori de atitea ori va creste iar ca brazii ceia de pe stinca

MOSIERUL PINTEA: Prostii Asculta aicea Am venit

MOS CODRU: Ai venit sa-mi tulburi prohodirea

MOSIERUL PINTEA: Bociti mereu ca niste jelitoare pentru orice fleac.

MOS CODRU: Ce spui, boierule? E fleac acesta? D.ta esti tare si ai avere, bogatie, dar nu dai nimanui nimic Eu am avut doar doua brate, crescute pentru truda si unul l-am dat tarii Si-am mai avut un fiu si l-am dat tarii A murit De asta pling boierule, a acum Destula jale Afla dar ca fiul meu a murit pe front Si stii bine fiul d.tale n-a facut o zi de front

MOSIERUL PINTEA: Ei, asta-i alta

MOS CODRU: E alta socoteala Stiu N-avea de ce lupta Are pamint si bogatie Dar noi de ce-am luptat? Sa ne-aparam amarul si cu saracia? Nu

MOSIERUL PINTEA: Dar pentru ce?

MOS CODRU: Pai, spune d.ta boierule, daca lumea de miine se va inalta pe aceste jertfe pe truda noastra, din sudoare si din singe, d.ta cu ce drept vei pastra pamintul si averea? Spune!

MOSIERUL PINTEA: E el meu.

MOS CODRU: Pamintul e al celui ce-l munceste Va fi a celora ce lupta pentru el Ai sa vezi d.ta miine

MOSIERUL PINTEA: Ai sa mi-l iei cumva tu?

MOS CODRU: Eu nu mai vreau nimica pentru mine iar fiul meu s-a daruit pamintului Acest canton l-as fi dat lui. Sa stea de veghe linga linii asa cum l-am pazit eu treizeci de ani si paza podului pe care trec trenurile dincolo de vale ca sa se piarda cimpie.

MOSIERUL PINTEA: Ha! Podul asta n-o sa se mai faca niciodata.

MOS CODRU: Ba da boierule, prin munca O sa-l zidim mai tare, mai puternic Vezi, valea aceasta mi se pare acum prapastia ce imparte-n doua, doua lumi Lumea de ieri, lumea de miine Dar o sa facem podul si-o sa trecem dincolo la d.ta, boierule Vor cobori, din coasta asta, din colibele sarace, vecinii mai desculti si goi si-or trece dincolo cu totii.

MOSIERUL PINTEA: Povesti pentru narozi Poveste

MOS CODRU: Poveste zici? Dar pruncii lor cind pling murind de foame ii asculti?

MOSIERUL PINTEA: Muriti de foame si vorbesti de poduri

MOS CODRU: Macar acolo e loc de munca pentru pita

MOSIERUL PINTEA: Visati povesti cu lumea noua.

MOS CODRU: Noi ingropam farima cu farima din noi sub brazda ce inghite griul sub stinca ce-o zidim si podul cel de care rizi nu-ti aduce aur

LIVIUTA:/fuge ingrozita/Taica! Taica! Vai de mine! Alina a fugit spre vale, dar linga pod s-a impiedicat de-o stinca si s-a pravalit

MOS CODRU:/ingrozit/Alina! /liniste grava/Nu rizi boierule ca ne ingropam farima cu farima? ./alearga spre vale urmat de Liviuta/Alina! Alina!






C O R T I N A






TABLOUL 3

Acelasi decor.
O dupamasa cu mult soare.
Mos Codru cantonierul sta pe o stinca, linga Liviuta, privind spre vale, la podul unde se lucreaza de zor.

LIVIUTA: Curind e jumatate gata Ce frumos! Si d.ta nu vrei de loc sa te intorci la ei Pacat!

MOS CODRU: Stii bine cum lucram cu ce caldura, cu cit drag dar numai pina in ziua cind

LIVIUTA: Dar bine, taica Muncitorii singuri cum sa faca podul? Trebuie sa vina un inginer

MOS CODRU: Si s-a gasit chiar el sa vina Chiar fiul mosierului acela Pintea a Tu stii cit necaz am avut eu cu taica-su Nu, nu! Sa faca podul fara mine Eu ce mai pot? Si totusi daca as vrea Ma doare inima, dar nu vreau sa muncesc cu el.

LIVIUTA: Eu nu-l cunosc, taicuta, dar Stiu bine, tatal sau e un om rau, dar el poate sa fie altfel.

MOS CODRU: Aschia nu sare prea departe, Liviuto Pina a venit stam toata ziua linga ei Dadeam si eu i mina de ajutor o mina doar ca alta n-am O piatra, un pumn de prund, orice Si tocma-n ziua cind pornea zidirea cu adevarat veni si Dumnealui.

LIVIUTA: De ce n-ai stat sa-l vezi si sa-l cunosti?

MOS CODRU: Noi ii cunoastem bine pe cei de seama lui Doar ei nu ne cunosc de loc si nu cunosc durerea noastra Uita-te eu un biet cantonier Nici bani, nici o avere Un muncitor sarac Nici miini nu am ci doar o biata mina .. Ehe! Sa-l am pe Mitru mina dreapta Acum n-am cui sa-i mai pazesc cantonul podul cela de-o fi gata Si totusi, Liviuto, e sufletul in mine ce ma tine tare si ma indeamna Noi astia mici nu pentru noi muncim, cu pentru altii pentru oameni pentru tara

LIVIUTA: Cea mai cinstita munca

MOS CODRU: Vezi, colo, muncitorii Pe umerii lor poarta stinci Inalta poduri cai ferate drumuri fabrici caminuri pentru adapost Muncesc din greu din zori si pina-n noapte Muncesc sa inalte-o lume noua si mareata ca sufletul din ei Nu-i sfinta munca asta, spune? Si pentru ce? Un codru amarit de piine Si totusi Cit de dulce-i munca si fara de astimpar Si eu sa stau? sa stau si sa privesc la altii cum inalta viitorul? Nu!

LIVIUTA: Dar, taica, podul creste zi de zi Cind o fi gata trenurile or sa treaca iarasi unul dupa altul Si-o sa le iesi la fiecare inainte rizind voios ca altadata

MOS CODRU: De-ai stii ce mult ma roade acest pustiu cum ma-ntristeaz cind vad rugina de pe linii Ma simt mai rau ca si morarul cind moara amuteste Da, Liviuto vreau sa-l aud iarasi cum gifiie cind urca dealul, cum uruia cind zboara in vale S-aud cum fluiera departe, cind intra prin tuneluri.

/se aude un clopot/

LIVIUTA: E ora mesei iata lasa lucrul

MOS CODRU: N-am pofta de mincare Cind nu lucrez nimic Si de-as minca nu mi-ar fi bine

LIVIUTA: Te-ntuneci, taica, fara rost De ce? Nu vezi ca lucrul merge inainte? N-o sa ramii mereu un cantonier fara de trenuri

MOS CODRU: Nadejdea asta mi-a ramas.

UN MUNCITOR:/urca din greu – cauta un loc potrivit si se aseaza/Buna ziua!

MOS CODRU: Buna ziua!

MUNCITORUL:/desface traista si scotind piine si slanina incepe sa manince linistit/

LIVIUTA: Grea munca?

MUNCITORUL: Nu-i nici o munca grea cind nu lucrezi numai cu trupul.

MOS CODRU: Ai spus o vorba dreapta.

MUNCITORUL: E truda, dar multumirea Sa vezi cum zi de zi se-ntind iar cai ferate, drumuri, poduri cum ranile se-nchid si tara traieste o viata noua si curata.

MOS CODRU: Ca munca de curata.

LIVIUTA: Prin munca preacurata.

MUNCITORUL: Sub stapinirea muncii Da. Prin munca stapinim viata. Si-o facem zi de zi mai buna. Muncim cu drag sa dam o alta fata lumii, o lume a celor ce muncesc.

LIVIUTA: Vorbesti frumos.

MOS CODRU: Si intelept.

MUNCITORUL:/oprindu-se din mincat/ Fiti buni si spuneti n-ati putea sa-mi dati o ceapa?

LIVIUTA: Da cum sa nu Cu placere./se ridica si pleaca/

MUNCITORUL: Ar fi mai bune clisa, caci piinea-i cam uscata

MOS CODRU: Muncesti din greu la podul asta si-mi faci si mie un bine Lucrezi si-n locul meu Mincarea noastra-i gata, dar n-am pofta sa maninc Am alte ginduri Fii bun si vino Iti dau si partea mea

MUNCITORUL: O, multumesc, dar

MOS CODRU: Nici-o vorba Sint multumit ca pot s-a ajut aceasta truda pentru tara /catre Liviuta care iese cu citeva cepe in mina? Ne-am razgindit Ma duc sa-mi dau mincarea mea.

LIVIUTA: Prea bine, taica Eu merg pina la Zira

/Mos Codru luindu-i cepele, intra cu muncitorul in casa/

LIVIUTA:/vrea sa plece – a si ajuns in extrema/

INGINERUL GABRIEL PINTEA:/apare in cealalta extrema – e un tip linistit, domol, moderat – in haina de lucru – de o simplitate uimitoare in gesturi si atitudine – e vizibila insa nobletea-i sufleteasca/ Fii buna o clipa doar

LIVIUTA:/se opreste intorucindu-se/Eu?

GABRIEL: Da Spune-mi /se uita lung spre ea, tacind citeva clipe/Spune-mi, te rog Sau esti grabita?
LIVIUTA: Ce sa-ti spun?

GABRIEL:/reculegindu-se/Fii buna spune-mi unde-l pot afla pe cantonierul Codru.

LIVIUTA: Taica?

GABRIEL:/placut surprins?E tatal d.tale? Da? /o priveste lung/

LIVIUTA: Da ce te mira?

GABRIEL:/vesel/Ma bucura chiar foarte mult o fata asa draguta.

LIVIUTA: /plecind capul/ Domnule!

GABRIEL: Sa nu te superi! Nu-i gluma Nu fac nici complimente. Dar respect pe tatal d.tale il stimez Te rog sa crezi E asa cum spun Eu nu fac complimente Sint inginerul Pintea.

LIVIUTA:/trasare/Pintea?!/il priveste de asta data ea lung, patrunzator si totusi prea modesta/

GABRIEL:/o clipa infrunta privirea si apoi se intoarce pe jumatate/Da Eu nu te-am cunoscut dar d.ta desigur din auzite da caci tatal d.tale

LIVIUTA: Nu te cunoaste nici el.

GABRIEL: N-a vrut sa dea ochii cu mine A plecat.

LIVIUTA: Pentru ca vezi Tatal d.tale

GABRIEL: E alta lume lumea lui Doar lumea e impartita-n doua De-o parte unii tari, bogati si

LIVIUTA: Mindri.

GABRIEL: Dar lumea aceea invechita lumea tatei se va prabusi de nu-i cumva de acuma prabusita.

LIVIUTA:/uimita, studiindu-l mai indrazneata/ D.ta vorbesti asa.

GABRIEL: Eu Domnisoara

LIVIUTA:/acest cuvint a uimit-o peste masura – e drept ca e imbracata foarte simplu, dar are totusi patru clase de gimnaziu – si totusi/ Din suflet?

GABRIEL: Din tot sufletul.

LIVIUTA: Mi-au spus atitia ca bogatii n-au inima nici in iubire chiar dragostea la el e doar o socoteala, un plan de imbogatire

GABRIEL: Eu nu-s bogat Eu n-am nici o avere.

LIVIUTA: Mosia tatalui?

GABRIEL: E doar a lui.

LIVIUTA: Va fi a d.tale.

GABRIEL: Nu vreau decit ce pot agonisi prin munca De-ar fi altfel crezi c-as lucra la pod?

LIVIUTA: Esti inginer.

GABRIEL: Bogatilor le trebuie vreo meserie?

LIVIUTA: Sa-si creasca bogatia.

GABRIEL: Am doar o inima ca d.ta si d.ta spusesi ca cei bogati n-au inima In inima aceasta poate creste o dragoste curata /tace – o priveste cu o dulce caldura in ochi/Esti frumoasa.

LIVIUTA: O! Te rog sa

GABRIEL: Si te-as putea iubi.

LIVIUTA:/inrosindu-se/Pe mine?

GABRIEL: Vezi bine.

LIVIUTA: D.ta?!

GABRIEL: Nu doar ca esti frumoasa Frumusetea e uneori tot bogatie Nu-mi place bogatia ci sufletul curat.

LIVIUTA: Si te indoiesti de asta?

GABRIEL: Eu vreau sa spun ca

LIVIUTA: Dar d.ta fiu de boier un inginer bogat un om din alta lume ca a mea din lumea aceea rea pe care o urasc acolo unde nu e nici suflet nici inima. D.ta ai vrea ca sa masori curatenia sufletelor noastre

GABRIEL:/jenat si uimit totodata/ Iarta-ma!

LIVIUTA: E o mindrie sau poate .. ingimfare

GABRIEL: /uluit/ Cum poti vorbi asa O, Doamne!

LIVIUTA: Aveti de toate si bani si aur si avere tot tot ce gasiti pe-acest pamint, dar va lipseste cerul Si-n sufletele noastre in fiecare suflet e o bucatica din seninul lui.

GABRIEL:/intimidat de sublimele ei ginduri/Vorbesti asa frumos si ai ginduri asa albe Domnisoara

LIVIUTA: Eu nu sint “Domnisoara” E drept, am fost si eu la scoala vreo patru ani M-am reintors la munte aicea sus linga padure pe stincile ascutite noi n-aveam titluri nici formule /exaltata/Ma cheama Liviuta.

GABRIEL:/dulce/Liviuta!

LIVIUTA:/jenata/Iarta-ma! M-am prezentat tirziu si chiar fara sa vreau.

GABRIEL: Sint incintat si vesel, Domnisoara.

LIVIUTA: Iar”Domnisoara” Ti-am spus ca-s Liviuta Asa imi spune toata lumea Aici la munte strigam pe toti pe nume, pasari, caprioare

GABRIEL:/dulce/Caprioara!

LIVIUTA:/se uita lung totusi vorbeste ca si cum n-ar fi auzit nimic/Ii spunem Tu lui Dumnezeu

GABRIEL: Ii spuneti Tu lui Dumnezeu!

LIVIUTA: Dar voi bogatii

GABRIEL: Nu-mi vorbi de asta E o desertaciune ce insala.

LIVIUTA: Cum l-a inselat pe tata.

GABRIEL:/inviorat/Asadar D.ta ma vezi acum cu alti ochi O! Ce bine-mi pare Liviuto!

LIVIUTA:/nu zice nimic, dar ochii ei vorbesc zimbind/

GABRIEL: Iti multumesc! Nu stiu ce trebuie sa-ti spun acum Umblam cu un bolovan legat de mine si-n ochii tuturor el imi strivea aripile Acum ii simt ici sub picioare M-ai inaltat deasupra si pot sa zbor

LIVIUTA: In ce fel?

GABRIEL: Prin viata cu idealuri scumpe si curate pe-o cale dreapta si muncita Iti multumesc!

LIVIUTA: Sint multumita sa vad ca tatal meu s-a inselat

GABRIEL: De aceea vin Caci il respect atita Si-a pus tot sufletul in podul cela si munca lui a fost curata Desigur ca un om brutal si fara suflet i-ar fi patat-o. Dar eu nu sint acela

LIVIUTA: Stiu bine ca s-a inselat.

GABRIEL: Eu il respect si il stimez De aceea am venit acum sa /apare Mos Codru/

LIVIUTA: Tata!

GABRIEL: /inviorat/O! Il cunosc prea bine

LIVIUTA:/mirata/De unde?

GABRIEL: L-am ghicit din sufletul Matale.

MOS CODRU: Buna ziua!

LIVIUTA: Te cauta pe D.ta E dl. inginer Pintea.

MOS CODRU:/tresare surprins/Domnul inginer

GABRIEL:/se apropie cu mina intinsa/Iarta-ma ca indraznesc sa-ti intind mina Esti un batrin cu parul alb

MOS CODRU: De truda/da mina smerit/

GABRIEL: De aceea te respect mai mult. De cind lucrez am invatat sa cinstesc munca si pe muncitori.

MOS CODRU:/mirarea lui creste cu fiecare replica si incet, incet se insenineaza/O spui asta chiar D.ta?

GABRIEL: Pentru ca si eu sint un muncitor M-am invatat cu munca si nu gasesc ceva mai vrednic in viata. Avem din ce trai chiar boiereste Nu? Dar mult mai dulce-i marul copt in pomul pus de mina ta.

MOS CODRU:/e atit de uimit incit nu stie ce sa mai spuna/

GABRIEL:/priveste cind spre unul cind spre altul cu o privire blinda, si mai ales cuprinzatoare/

LIVIUTA:/se departeaza senina, raspunzind privirii lui cu raza calda a soarelui din ochi/Eu ma duc sa string masa/dispare zimbind/

MOS CODRU:/oarecum distrat/Fata mea.

GABRIEL:/apropiindu-se de el/ De aceea Doar D.ta i-ai daruit un suflet asa scump Ce mare bogatie!

MOS CODRU:/cercetator/E bogatia asta?

GABRIEL:/din toata inima/Bogatie!

MOS CODRU: Doar pentru noi cei amariti cei fara alta bogatie.

GABRIEL: Nici eu n-am alta nici nu vreau Destul ce poate sa-mi dea munca.

MOS CODRU: Adevarat?! Si D.ta poti sa ai asa frumoase ginduri? Eu n-am stiut Eu am crezut ca tatal

GABRIEL:/intrerupindu-l repede/El face parte dintr-o alta lume o lume care moare. Nu-i vina mea ca m-am nascut in lumea asta. Cind am crescut mai mare, am inteles-o bine. Si-a crescut in mine ura pentru ea. Si mi-am jurat sa trec la lupta, cot la cot cu muncitorii, toti muncitorii laolalta, sa ridicam o lume noua prin lupta si prin munca.

MOS CODRU:/fericit/O! Domnisorule, ce vorbe scumpe Ma iarta N-am crezut Eu nu te-am cunoscut

GABRIEL: Am fost tot timpul prea departe la scoli

MOS CODRU: Intre noi cei de aici si Dvs., a fost intotdeauna valea asta mare. A fost nevoie de un razboi, sa rupa podul ca sa pricepem c-am putea s-o trecem .. daca am avea pod

GABRIEL: D.ta ai inceput primul sa ridici bolovan cu bolovan. D.ta te-ai

MOS CODRU:Si intr-o zi ai venit D.ta de dincolo si eu am fugit.

GABRIEL:/aproape, luindu-i mina cu caldura/Ma iarta! N-am stiut N-am putut sa te fac sa ma cunosti sa cunosti tineretea Mosule drag, lucrurile se schimba O lume se prabuseste. Cetati invechite se darima E o iarna grea ce se termina Un ger dulce de primavara se raspindeste in patru parti a lumii ca o mireasma binecuvintata E tineretea si noutatea unor orinduiri drepte e o inaltare a sufletului a bunatatii Intelegem abea acum cu totii ca oamenii sint egali sau superiori unul altuia doar in masura in care sau omenirii partea lor de munca pentru mai bine, pentru binele tuturor.

MOS CODRU: Pentru binele acesta mi-am daruit eu mina dreapta de doua ori

GABRIEL: O stiu, stiu, mosule drag Ma inchin sfios in fata jertfei D.tale /prin surprindere ii saruta mina/

MOS CODRU:/uluit/Ce-ai facut? Domnule inginer D.ta!

GABRIEL: Batrin si bun cantonier Uita ca fiul Mosierului Pintea a venit sa-ti tulbure bucuria binecuvintatei munci Iarta-ma caci, uite, astazi fiul acelui mosier a venit sa-ti sarute mina singura ce ti-a ramas Dar ce conteaza? Din sufletul dumnitale mii de brate se intind spre soare.

MOS CODRU: Preamarind pe Domnul care toate le orinduieste toate le impaca.

GABRIEL: Miine dimineata, cind soarele va straluci iar odihnit de somnul noptii, cind firea intreaga se va destepta la munca, noua si curata, cind vei auzi acolo in vale, la picioarele de piatra ale podului, ca suna clopotul prelung, chemind la munca muncitorii, te rog fii bun vino si D.ta!

MOS CODRU:/extaziat/Eu?

GABRIEL: Da, vino! Ei vor munci cu bratele, cu pieptul, iar D.ta cu sufletul, cu inima, cu bucuria .. Ii vei conduce Fii cu ei sef de echipa!

MOS CODRU: Sa vin acolo?!

GABRIEL: Sa-naltam mai falnic podul dintre doua lumi!

MOS CODRU:/cucerit/Podul! Sa vad iar trenul cum gifiie urcind spre deal cum uruie cond zboara in vale. S-aud cum fluiera, departe, prin paduri, cind intra prin tuneluri

GABRIEL: Si-ai sa le iesi iarasi la fiecare inainte, rizind voios, ca altadata

MOS CODRU: Asta mi-a spus-o Liviuta O spui si D.ta E drept Asa e ./se aude clopotul ce cheama muncitorii/Doamne! Miine cind clopotul va suna iarasi cind soarele va ride odihnit /se apropie de Pintea/Iarta-ma!
/apare Liviuta cu muncitorul/
Sint fericit si /il saruta pe frunte/

GABRIEL: Mi-ai daruit si mie fericire /ii da mina/Pe miine, unches drag, pe miine!

MOS CODRU: Miine! De-o viata-ntreaga astept mereu un “miine”.

LIVIUTA:/venind linga el vesela, iubitoare/Sint fericita taica drag.

MUNCITORUL:/catre Gabriel/Ne cheama clopotul!

GABRIEL: Sa mergem! Buna ziua!/cei doi pleaca/

LIVIUTA: Spor la munca!

MOS CODRU: Ne cheama clopotul pe toti Cu clopotele trecem prin viata Spre munca si spre Dumnezeu








C O R T I N A


















TABLOUL 4


Pe santier.
Gramezi de bolovani, d lemne.
Se vede foarte putin din capatul podului in constructie.

GABRIEL:/sta la o masa cu hirtii, planuri si schite, lucrind de zor/

LIVIUTA:/urca din stinga cu un ulcior cu apa/

GABRIEL: Ai si venit?

LIVIUTA: Ti-am adus izvorul intreg.

GABRIEL: Era asa de mic?

LIVIUTA: Un pumn de apa doar De aceea am zabovit atita.

GABRIEL:/bea cu pofta/Iti multumesc E minunata si ce rece /ii ia mina/Si mina ta e doar atit de calda.

LIVIUTA:/da sa plece/

GABRIEL: Nu stai?

LIVIUTA: Ma duc sa dau si muncitorilor sa bea

GABRIEL: Daca-i asa nu te opresc dar nu uita sa te intorci..

LIVIUTA:/smechereste, disparind/Daca ti-o fi iar sete

GABRIEL:/o urmareste lung cu privirea, zimbeste, se plimba putin apoi se indreapta spre masa voind sa se apuce de lucru/

MOSIERUL PINTEA:/foarte elegant, vine grabit din partea unde disparuse Liviuta, invirtind in aer un baston stralucitor/Ah! Iata-te insfirsit.

GABRIEL:/pe jumatate vesel/Tata!

MOSIERUL PINTEA: Eu salahorule Nu m-asteptai

GABRIEL: Nu m-am gindit ca

MOSIERUL PINTEA: Voi cadea pe neasteptate Dar ia spune /uitindu-se in directia de unde venise/Cine era fata aia? Imi pare c-as cunoaste-o.

GABRIEL:/inseninat/E Liviuta.

MOSIERUL PINTEA: Cine?

GABRIEL: E cum sa spun logodnica sau ar putea sa-mi fie

MOSIERUL PINTEA: Ce? Esti nebun?

GABRIEL: Eu cred chiar ca va fi.

MOSIERUL PINTEA:/infuriat/Cu asta le pui virf la toate Logodnica, hai, Zapacitule!

GABRIEL:/impaciuitor/Tata

MOSIERUL PINTEA: Abea acum vad ca de mai stateam mult la Bucuresti catastrofa era gata.

GABRIEL: Ce catastrofa, tata?

MOSIERUL PINTEA: Dar bine ma, nepricopsitule In ce hal ai ajuns. Crezi tu ca de aceea ai studiat tu ani de zile si ti-ai luat o diploma ca sa muncesti aici cu salahorii?

GABRIEL: Sa nu muncesc spui, tata?

MOSIERUL PINTEA: Tu esti bogat si ai de toate Sa stai si sa tot stai, cu bratele incrucisate si sa traiesti Ah! Daca stiam la Bucuresti c-ai intrat inginer la Ceile Ferate te concediam eu n-avea grija.

GABRIEL: Mi-ai fi sfarimat tot viitorul

MOSIERUL PINTEA: Prostii! Prostii! Cap sec de tinar fara minte Astea-s povesti pentru pirliti.

GABRIEL: Nu tata. N-ai dreptate. Eu n-am nimic din ce-i al d.tale Mi-ai dat doar darul de a muncii Vreau sa muncesc si sa traiesc prin munca E mult mai dulce piinea cistigata in truda

MOSIERUL PINTEA: Dar pentru ce si pentru cine? La ce folosesc?

GABRIEL: Pentru mai bine.

MOSIERUL PINTEA: Fleacuri!

GABRIEL: Un fleac la D.ta, caci ai avut noroc Averea te-a scapat de prapad si de foc Dar pe intinsul tarii, peste tot, zac asezari sfarimate Atitea munci trudite topite-n foc si prabusite Sint case arse, poduri rupte atitea rani pe trupul drag al tarii al lumii intregi lovita de razboi Si D.ta ma inveti sa stau cu bratele incrucisate eu tinar inginer!

MOSIERUL PINTEA: Da vezi bine. Munceasca cei chemati!

GABRIEL: Dar eu? Pe mine nu ma cheama oare nimeni si nimic? Nu! Ma cheama un glas adinc si sacru Vreau eu sa-mi fauresc o cale fara averea si ajutorul tau Macar atita barbatia Ma umilesti altfel Si apoi ma cheama munca pentru tara cot la cot cu muncitorii acestia arsi la fata, cu miinile batatorite Cunosti pe acel batrin cantonier de dincolo de vale pe

MOSIERUL PINTEA: Pe ticalosul ala

GABRIEL: Un erou In podul asta si-a ingropat o mina

MOSIERUL PINTEA: Probabil din prostie.

GABRIEL: In ziua cind am preluat conducerea lucrarilor el s-a retras N-a dat ochii cu mine A plecat Eram doar fiul tau I se parea ca-i pinagresc tot rostul muncii lui curate Ce spui de asta?

MOSIERUL PINTEA:/cu dispret/E un nebun.

GABRIEL: Dar un nebun cinstit.

MOSIERUL PINTEA: Mai bine c-a plecat.

GABRIEL: Cu el s-a dus insa si sufletul ce inalta in fiecare clipa podul mare Am inteles ca la inceput De aceea intr-o zi, l-am cautat acasa.

MOSIERUL PINTEA: Tu?!

GABRIEL: Si l-am rugat sa vina inapoi.

MOSIERUL PINTEA: L-ai rugat tu?!

GABRIEL: I-am sarutat, cu cinste, mina ce-o mai are

MOSIERUL PINTEA:/fierbind/Ah! Ce fiu narid si fara minte!

GABRIEL: Si acum lucreaza iar la pod

MOSIERUL PINTEA:/turbat/Lucreaza iar Lucreaza cot la cot cu tine Si tu l-ai sarutat Ah! Ce rusine! Mojicul ala Fiul meu sa-l Si unde pui ca-i pe aicea si pot sa ma izbesc de el Ah! Mi-ai compromis si numele si

GABRIEL: L-am curatat spalindu-i pata Da, tata, numele acesta, da gindul ca sint fiul unui mosier lipsit de inima si suflet unui tiran imbogatit mai cine stie cum

MOSIERUL PINTEA:/ars/Ce spui?

GABRIEL: Cu numele acesta mi-ai daruit un bolovan ce ma tragea inspre adincul prapastiei in care scurma toti bogatii sa afle aur bogatie

MOSIERUL PINTEA: Pe tine te-a tirit intr-o mocirla.

GABRIEL: Mocirla spui? Dar e mocirla si gunoiul din care sugeti bogatia din care cresc asa frumoase florile si griul si verdeata si arborii cel falnici si stejarii cu bratele intinse inspre cer, incit in nopti senine se pare ca si luna n-ar fi decit o poama mica in creanga lor.

MOSIERUL PINTEA: Astea sint visuri de poet si tu esti inginer.

GABRIEL: Dar tot ce inaltam in lumea asta tare si masiv, chiar si zagazul stavila puhoaielor din munte, le inaltam proptiti in aripa unui vis mare, mai tare decit stinca ori ca fierul E visul vesnic de mai bine In el sta tot ce omul a ridicat si inalta pe pamint.

MOSIERUL PINTEA:/plimbindu-se agitat/Prostii! Prostii!

GABRIEL: Si pentru el de-atitea ori insingeram

/se aude zgomotul unei darimari odata cu un strigat
– voci agitate – miscare/

GABRIEL:/ingrijorat/ Dar oare ce sa fie?

MOSIERUL PINTEA:/ironic/O mica incaierare.

GABRIEL:/cu o privire mustratoare/ Esti rau.

UN MUNCITOR:/agitat/S-a prabusit in partea aceea stinca.

GABRIEL:/cu teama/Si-a omorit pe cineva?

MUNCITORUL: Patru trecea tocmai pe acolo

GABRIEL: Si?

MUNCITORUL: Nu stiu ce s-a intimplat S-a prabusit cu stinca

GABRIEL:/da sa plece/Doamne!

MUNCITORUL: Stati linistit! L-aducem doar aicea .. E acolo Liviuta Venii sa-i duc un pansament.

GABRIEL:/ii da un pachetel si trusa de pe masa/ Poftim!

MUNCITORUL: /pleca repede/

GABRIEL:/ramine framintat de un gind/E acolo Liviuta.

MOSIERUL PINTEA:/cu multa rautate/Iar fata aia Uitasem de logodna

GABRIEL:/hotarit/Am sa ma insor cu dinsa

MOSIERUL PINTEA: Ce?

GABRIEL: Sint hotarit Afla ca-i fiica acelui cantonier.

MOSIERUL PINTEA: Ce spui? Ah, da Mi s-a parut ca o cunosc. E fiica lui, vezi bine Dar esti nebun, nebun de tot Sa iei o fata de

GABRIEL: Un suflet mare ..i atita gingasie

MOSIERUL PINTEA:/turbat/Ei, asta nu! Sa-ti vii in fire ! Esti nebun? Dar crezi tu c-am sa admit rusinea asta?

GABRIEL: Ti-e rusine? De fiul tau? De ea? De cine?

MOSIERUL PINTEA: De toti! De toti! Si chiar de mine

GABRIEL: Zici bine, tata, da, rusine E rusine sa fii asa bogat si mare si sa n-ai inima, nici suflet sa nu cunosti nimic de pret in lume decit bogatia Sa nu stii ca noblete mai mare nu-i ca munca Cu munca poti sa ai de toate si bogatie daca vrei dar bogatia cea mai mare e saracia om fara suflet.

MOSIERUL PINTEA: Sa taci din gura! Esti obraznic Sa nu uiti ca-ti sint tata! Nu-ti permit Cu mine termini repede Ia seama!

GABRIEL: Sa termin repede? Dar ce? Am inceput sa-ti iau din bogatie? Ori crezi ca am nevoie de averea ta!

MOSIERUL PINTEA: Nici n-o sa-ti dau nimic, fii sigur

GABRIEL: Ce vorba mare ai spus acum Daca crezi ca vreau eu o farima? Nu vreau nimic din toate Iti multumesc din suflet ca mi-ai dat destul Aceste brate pieptul asta si inima maicutii Dar ai sa dai la altii vrind-nevrind.

MOSIERUL PINTEA: Ce spui?

GABRIEL: Pamintul tot ai sa-l imparti Sa-l aiba cei care au luptat sa-l apere si cei ce-l ara si-l ingrasa cu truda si sudoare.

MOSIERUL PINTEA: Te-ai molipsit de naroziile moderne.

GABRIEL: Mi-am deschis ochii pentru “lumea noua”.

MOSIERUL PINTEA: Cu numele”hotie”.

GABRIEL: Ba mai degraba “dreptate”. Nu-i drept sa ma insor cu cine vreau daca iubesc?

MOSIERUL PINTEA: E prea tirziu sa-mi spun parerea Cu mine insa si terminat Din clipa asta te-am dezmostenit.

GABRIEL: Averea d.tale ma dezgusta.

MOSIERUL PINTEA: Fiu blestemat!

GABRIEL: Priveste! Liviuta

/muncitorul Patru, grav ranit e adus pe o targa de doi muncitori – alaturi Liviuta il tine bine sa nu se clatine – ranitul geme/
GABRIEL:/se aseaza in genunchi linga el/Te doare, Petre?

MUNCITORUL PATRU:/cu multa durere/Trece trece Doar bratul asta e strivit

LIVIUTA:/ Il infasoara cu un bandaj/

MUNCITORUL PATRU:/geme/ Ah!

GABRIEL:/catre Pintea/Priveste bine si asculta! Nu simti? Asta e munca Singe!

MUNCITORUL PATRU: Si durere

LIVIUTA: Are sa-ti faca bine.

MUNCITORUL PATRU: Esti buna ca o mama ca draga mea nevasta

MOSIERUL PINTEA:/se retrage incetisor impresionat neplacut de aceasta scena/

GABRIEL:/luind mina Liviutei/Esti buna ca /cu inteles catre Pintea care se retrage/o mama ca draga mea nevasta Da-mi mina Liviuto!

LIVIUTA:/dulce, cu ceva straniu in voce/Mina?

GABRIEL: Pe totdeuna totdeuna

MOSIERUL PINTEA:/dispare/

GABRIEL: Sotia mea!

LIVIUTA:/vrea sa se ridice dar isi aduce aminte ca nu-l poate parasi pe ranit – nu stie ce sa faca/

MUNCITORUL PATRU:/intinzind miinile spre ea/Acum mi-e bine, Uita-ma! si spune-i doar o vorba! Da-i mina! Rizi ca mine!/adoarme/

LIVIUTA:/ca si cum s-ar afla linga papusa copilariei ei/E istovit A inchis ochii

GABRIEL:/ridicindu-se de mina si inaintind foarte apropiati, un pas sau doi/Ai nostri se deschid acum peste o lume noua o lume binecuvintata.






C O R T I N A















TABLOUL 5

MOSIERUL PINTEA:/apare agitat?Nu-i fiul meu aici?

MOS CODRU: Nu-i numai eu sint.

MOSIERUL PINTEA: Ah! D.ta Prea bine Mult mai bine Numai tu mi-ai facut asta.

MOS CODRU: Ce?

MOSIERUL PINTEA: Mi-ati ciopirtit padurea Ati taiat cei mai frumosi copaci.

MOS CODRU: Ne trebuiau la pod.

MOSIERUL PINTEA: Ce-mi pasa mie Ce-am eu cu podul?

MOS CODRU: N-ai nimic /energic/De aceeea Pleaca!

MOSIERUL PINTEA: Ce zici?

MOS CODRU: Auzi prea bine Ne tulburi iarasi munca.

MOSIERUL PINTEA: Va Voi mi-ai furat copacii mei.

MOS CODRU: Sint ai pamintului si ai padurii.

MOSIERUL PINTEA: Padurea e a mea.

MOS CODRU: N-a crescut pentru D.ta E a noastra a tuturor.

MOSIERUL PINTEA: Ce spui, pirlitule? Nu ti-e rusine? Ce vorba-i asta? Ah! Pricep acum prea bine ai putut sa inseli pe prostul meu de fiu.

MOS CODRU: E fiul D.tale?

MOSIERUL PINTEA: L-ati imbatat la cap cu narozii si farmece prostesti cu fiica-ta impreuna

MOS CODRU: Boierule, ia seama!

MOSIERUL PINTEA: Parca-i altfel Ma mir cum poate fi un om cu carte asa de prost Il vrei de ginere, hai Nene cuscru?

MOS CODRU: Eu n-am nimic cu D.ta si nici cu fiul D.tale Am cunoscut un “om” un om de omenie curat la suflet si la fapta un om prin el, prin munca lui, nu prin averea nu stiu cui Acestui om i-as da cu draga inima pe fata mea de nevasta.

MOSIERUL PINTEA: Nu-i vorba, l-ai ochi prea bine.

MOS CODRU: Vorbeste mai frumos! Te tii boier, dar

MOSIERUL PINTEA: Taci!

MOS CODRU: Si ce-ti ajunge daca tac? La voi, taria toata-i vorba si lauda desarte Eu pot sa tac ca-n locul meu vorbeste truda munca Si inima ce bate in piept vorbeste Si sufletul racneste de cutremura padurile cind duhuri rele vor sa le aprinda Eu tac caci vorbesc toate si mina asta moarta si cealalta uscata si firele acestea inalbite in obida si amar Dar nu mai pot tacea cind trebuie sa-ti scupi in fata dreptatea care o hulesti.

MOSIERUL PINTEA: Vorbesti fara rusine Batrin smintit.

MOS CODRU:/agitat/Smintit si fara rusinare Eu De ce? Findca primesc nepasator atitea palme ce-mi arunci? Sa stii, boierule, ca toate au un capat Daca mai spui odata

MOSIERUL PINTEA: O data numai? De o mie Sa-ti intre in cap invatatura Mi-ati naucit baiatul Ce mai vreti? Duceti-va la dracu!

MOS CODRU:/inainteaza spre el cu ghiara ridicata amenintator/Noi? Si ma intrebi ca ce mai vrem? /tare – rasunator/Doar sa ne lasi in pace!/ridica pumnul/Mai am destula piatra in pumnul asta Te strivesc

MOSIERUL PINTEA:/sare ingrozit inapoi/Sariti! Sariti ca ma omoara

/apare Liviuta cu Gabriel/

LIVIUTA : Tata Opreste-te!/se duce la el tinindu-l/

MOS CODRU:/coboara mina oarecum jenat – pleaca usor capul/Da, da Nu-i bine/a ramas cu Liviuta ceva mai la dreapta de mijloc/

MOSIERUL PINTEA:/in extrema stinga – catre Gabriel – care ramine in fund la mijloc/Deschide ochii mari! la poarta noua.

GABRIEL:/suparat – tare – mustrator/Tata!

/muncitorii rasar in extrema dreapta cu unelte de lucru in miini/

MOSIERUL PINTEA: Nu pricepi ca te prind in cursa ca pe un soarece? Socrul tau vrea sa ma omoare ca sa aiba si averea.

MOS CODRU: Noi avem o avere de zece ori mai mare in sufletele noastre

MUNCITORUL PATRU:/bandajat/In bratele noastre strivite de munca

UN MUNCITOR: In piepturile cu care rezemem zidurile

ALT MUNCITOR: In inimile noastre

MOSIERUL PINTEA: Eu am mosia mea padurea pamintul

UN MUNCITOR: He! Pamintul s-a ispravit Poftim de citeste, boierule! Pamintul D.tale va fi al celora ce-l vor munci cu bratele lor.

ALT MUNCITOR: Cu truda si sudoarea

MOS CODRU: Cu singele lor!

GABRIEL: Au dreptate, tata Pamintul tau va fi impartit acestor muncitori ce n-au in lumea asta nici o palma de pamint pentru odihna oaselor muncite Cind vom pune ultima piatra la pod si vor trece de aici din casele lor umile de pe stincile acestea fara roade dincolo dincolo de vale la D.ta Pamintul va fi doar al lor si-l vor muncii cu drag

MOSIERUL PINTEA: Prostii! Prostii! Sa indrazneasca!/agitind bita/Le arat au lor Va arat eu voua tuturor furt de pamint

GABRIEL: Dreptate si nu furt Soseste clipa asteptata cind toti vor trece dincolo la tine in lumea in care v-ati inchis Vom trece toti dincolo!

MOSIERUL PINTEA: Sa vedem!

MUNCITORII:/intr-un glas/Vei vedea bine!

MOSIERUL PINTEA: Ah! Cum stau de vorba cu nebunii Auzi! Vor treceti dincolo La naiba /in extrema, linga pod/Veniti! Va invit chiar eu la mine Indrazniti! Veniti cu totii dincolo ha! ha! ha! si va vi vai de pielea voastra /dispare fugind ca un nebun/

/o clipa de liniste – nedumerriri/

MOS CODRU:/dupa ce priveste o clipa in directia unde a disparut/Opreste! Stai! A apucat-o pe schela cea stricata Vai!

/se auce un zgomot de scinduri ce cad – un tipat/
/rumoare/

MOS CODRU: Fuga!/pleca repede urmat de muncitori/

LIVIUTA:/vrea sa fuga si ea/

GABRIEL:/o prinde/Opreste-te!

LIVIUTA: E tatal tau.

GABRIEL:/clatina trist capul/A fost!





C O R T I N A





TABLOUL 6


Decorul numai putin schimbat.
Linia straluceste in soare neintrerupta.
Ea trece peste podul al carui capat se zareste acum lamurit,
proaspat vopsit.
La capatul podului, e sfoara alba.
O tribuna impodobita cu crengi.
E duminica.
Se aud clopotele.

MOS CODRU:/in haine de sarbatoare/
/coboara dincolo de linie – se opreste in mijloc privind drept inainte, inaripat de ginduri/ Cintati clopote si vestiti tuturor bucuria Am trecut dincolo de vale
/in vremea asta inainteaza din spate, in splendidul port national Liviuta cu Zira / Zira aduce un urias buchet/

MOS CODRU: Podul e gata! /sta linga el miingindu-i sfoara si dupa un rastimp isi face o cruce/Doamne! Iti multumesc!
/clopotele inceteaza/

LIVIUTA: /catre Zira/Ce fericire!

ZIRA: Fericirea mea e aproape cit a ta Crede-ma!

LIVIUTA: Sint fericit, Zira, si as impartii tuturor din bucuria mea si florilor si pasarilor si oricui M-am sculat de dimineata si m-am urcat pe stinca din virful careia de atitea ori dam aripi gindului sa zboare fara tinta

MOS CODRU: Voi vedea iar trenul gifiind cind urca in sus pe deal si uruind cind zboara in vale L-oi auzi cum fluiera departe prin paduri, cind intra prin tuneluri

LIVIUTA:/aproape/Si-o sa le iesi iarasi la fiecare inainte, rizind voios ca altadata

ZIRA: Mioarele or sa-si inalte capusorul lor mirate si caprioarele-or sari mai sprintene, pe stinci /naiv – dulce/Stiu c-am sa trag o fuga dupa ele Dar or sa se invete Si totul va fi iarasi bine

MOS CODRU: Da. Binele e vesnic

LIVIUTA: Si bunatatea nesfirsita cind ai credinta si speranta.

GABRIEL:/rasare de undeva, foarte vesel/Iata-va primii linga pod Si eu alaturi /ia miinile Liviutei/

LIVIUTA: Bine ai venit!

MOS CODRU:/foarte vesel – foarte multumit/De acum se poate incepe.

GABRIEL:/glumind?Nunta?

MOS CODRU: O, nu Mai ai rabdare doar pina dupa masa, sa ispravim cu podul.

GABRIEL:/catre Zira?O, ce buchet frumos!

ZIRA: Te rog sa crezi ca ti l-as oferi, dar Asteapta Cind vei fi Ministru!

/risete – voie buna – deodata se aude un murmur de voci/

LIVIUTA: Vin!

GABRIEL: Sint muncitorii.
/apar muncitorii imbracati in haine de sarbatoare – sint veseli – dar cuprinsi totusi de maretia sarbatorii – sint foarte ordonati/

MOS CODRU: Asa, asa Ici linga mine sa-l rezemam inca odata cu umerii si apoi sa-l lasam malurilor vaii.

GABRIEL: Va multumesc din suflet, dragii mei.Prin munca noastra am savirsit o fapta mare De acuma, zeci de ani si sute pe lungul sinelor de fier vor trece trenuri peste pod si peste alte mii de poduri in lumea toata ca sa duca de la inima la inima cuvintul omenesc de frate Si binele va fi in lumea intreaga unul pacea, linistea, iubirea
Sinteti eroii unei lupte mari de reinaltare Va multumesc!

UN MUNCITOR: Va multumim si noi din suflet Ne-ati aratat ca omul, oricum ai fi– sarac–bogat–e una doar cind inima-i la fel
/de departe, din padure, se aude sirena unei locomotive – un moment impresionant/

MOS CODRU: Auziti Departe din paduri goneste incoace vulturul cu ochi de foc si vine drept spre pod inaripat pe sine

GABRIEL: Ne aduce oaspeti dragi

UN MUNCITOR: Ministrul nostru!

/acum trenul se aude din ce in ce mai tare dinspre partea opusa extremitatii cu podul/

LIVIUTA:/emotionata/Soseste trenul!
/se deplaseaza cu totii inspre partea de unde vine/

MOS CODRU:Lasati-ma pe mine Sa-l vad cum creste-n zare cum l-am vazut treizeci de ani
/se uita lung – induiosat/Aha! Ia uite /pe fata luceste o magica lumina/Ce frumos!/tare – surescitat/Soseste! Iata-l!

/trenul e aproape – se aude un scirtiit de roti infrinate/

MINISTRUL COMUNICATIILOR:/apare urmat de suita sa: domni, doamne, ceferisti, muncitori, tarani, etc./

MUNCITORII: Bine-ati venit! Bine-ati venit!

LIVIUTA:/ia buchetul de la Zira si iese inaintea Ministrului oferindui-l/Bine-ati venit!

MINISTRUL:/ia buchetul o saruta pe frunte – se opreste privind-o lung– doar intr-un tirziu rosteste emotionat la rindu-i/Multumesc!
/apoi, ritundu-si privirea ii fixeaza pe rind pe cei ce-si vor rosti numele cind sint priviti/

GABRIEL: Inginerul Gabriel Pintea.

MOS CODRU: Cantonierul Ion Codru.

MINISTRUL:/inainteaza spre el incet, privindu-l cu atentie/Dumneata?/ii da mina apoi isi intoarce privirea spre Liviuta/

LIVIUTA:/plecind usor capul/E tatal meu

MINISTRUL:/senin sincer/Fii mindra!
/cineva ii sopteste ceva la ureche/Ah, da logodnica domnului Pintea Pe cind nunta inginere?

GABRIEL: Pe astazi dupa masa

MINISTRUL:/da mina cu Pintea/Noroc si fericire/cu cealalta i-o stringe pe-a Liviutei/

LIVIUTA:/sfioasa/V-am pofti si pe Dvs.

MINISTRUL:/vesel si deloc oficial/Vin bucuros /un gest larg/Cu toata lumea! De vreti, chiar eu am sa fiu nasul

GABRIEL:/zapacit/O! E prea mult!

MINISTRUL: Si acum sa trecem podul!/inainteaza urmat de toata lunea/ Iubitii mei! O clipa mare Deschidem astazi inca un drum spre viitorul tututor Si trecem mai departe.Ne duce marsul muncii, poporu-ntreg eliberat paseste harnic Sa recladim din temelie, o tara noua si frumoasa. Si acum o inchinare celui ce-a jertfit mau mult Batrinului Cantonier Si-a jertfit mina si odihna anilor de batrinete Si fiul l-a dat tarii Din partea poporului si-a tuturor ii daruiesc aceasta recompensa Medalia “Ordinul Muncii”/i-o prinde de piept in uralele asistentei, ii stringe cu caldura mina/Din partea mea, o suma frumusica drept zestre
/se uita spre Liviuta/

GABRIEL:/completindu-l/Liviutei.

MINISTRUL:Da/catre Pintea/Iar D.tale un loc unde doresti /catre Mos Codru/Si spune drag mosneag, ce dar vrei sa-ti mai fac?

MOS CODRU:/modest/Treizeci de ani am stat aici slujind cu cinste tara si a fost bine Nu vreau mai mult Dar, fara o mina si-asa batrin nu mai am dreptul Nu vreau pensionarea Ci in fiecare zi ca-n mii de zile sa ies inaintea trenului voios sa vad cum trece gifiind spre deal ori uruind cind coboara in vale Sa-l vad cum trece peste pod

MINISTRUL:/a soptit cuiva ceva – a primit o foarfeca pe care i-o intinde/Poftim! Ar trebui sa tai eu sfoara dar te las pe D.ta

MOS CODRU:/uluit/O! Nu sint vrednic.

MINISTRUL: Deschide calea noua, sa treaca trenul dincolo!

MOS CODRU:/ia foarfeca/ Sa treaca dincolo de vale!

LIVIUTA: In lumea noua ce-ai visat-o, tata

GABRIEL: Cind chiar Ministrul tarii se inchina muncii

MINISTRUL:/cinstind pe cei ce sfintesc munca

MOS CODRU:/inainteaza pina la sfoara/Sa trecem toti dincolo in lumea ceea binecuvintata /taie sfoara – urale nesfirsite/

MUNCITORUL: Lumea oamenilor muncii!

MINISTRUL:/tare, cautind sa copleseasca uralele/E linia deschisa! Sa treaca trenul!
/numaidecit se aude zgomotul locomotivei/

MOS CODRU:/dezlantuit/Faceti-i loc! Deoparte! Deoparte toata lumea! E primul tren ce sterge rugina de pe sine si ingroapa valea de sub pod Deoparte! Sa treaca trenul! Sint la post /ridica mina sus/Soseste trenul asteptat cu atita dor /locomotiva se aude aproape de tot/Vine vine vine trenul!
/cade peste linie/

MULTIMEA:/se agita – se repede inspre el – striga?Opreste! Opreste!



Comentarii

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)



Pune poezia Dincolo de vale pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.






Poezii despre:
Primavara Toamna Iarna Iubire Bucurie Viata
Flori Boala Singuratate Frica Scoala vezi mai multe

Politica de confidentialitate





Copyright 2019 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani