Poeziile.com - Home

  Parola? Creare album poezii
Poetii clasici ai literaturii romane Poezii frumoase pe teme Poeti membri ai clubului poetilor tineri Poeziile mele


 
Poetul zilei
Ion Stratan
(1955 - 2005)

16 Poezii

Poezia de azi

Cornul de aur al baiatului
de Mircea Ivănescu
scena de dimineata — cornul sunand departat,
prin hatisurile albastrii, chemarea la vanatoare — glasul

Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

   
Cautare avansata



































Cainele de linga pod

Vezi toate poeziile poetului






Pedalam linistit
prin dimineata racoroasa si plina de soare,
pedalam linistit, egal, cu pieptul plin
de bucuria aerului proaspat, a luminii,
de bucuria echilibrului,
a lunecarii libere, line, pe doua roti,
agale pedalam, ascultind
zumzetul rotilor pe asfalt,
depanind usor stilpii de telegraf, arborii,
cimpurilc verzi, fosnitoare, gardurile
Probabil ca in vazduh
ciripeau pasari, cum se-ntimpla adesea,
si norii alergau in jocuri fantastice pe cer
Dar eu ma gindeam
ca de multa vreme nu mai alergasem
pe linga garduri, cu un bat in mina,
facind sa cinte din fuga, rapaind,
marile xilofoane ale ulucilor
cintecul lor intotdeauna surprinzator
de vegetale ciolane moarte
Si-acum, pedalind linistit, cu pieptul plin
de puterea aerului pur si-a luminii,
de bucuria echilibrului
si-a locomotiei libere, line, pe doua roti,
privirea mea alerga de-a lungul gardurilor
libera, dreapta, lipsita de orice sfiala,
libera, energica, materiala, ca o nevazuta nuia,
facind sa rapaie batrinele seinduri
in frinturi de cintece vioaie, puerile,

crimpeie de marsuri increzatoare, ce aminteau
de vremea surizatoare, suava,
a impetuosului „sint soldat si calaret"

Asa mergeam, pedalind linistit, inundat de bucuria miscarii, surizator si tantos, petrecut de cintecul gardurilor — cind, deodata, la citiva pasi in fata, aproape de capatul podului, l-am zarit asteptindu-ma, eram sigur ca pe mine ma astepta, negresit, numai pe mine putea sa ma astepte — asa cum sedea linistit pe labele dinapoi, privindu-ma tinta, urmaridu-mi vadit miscarile, ciinele
Degringo ma astepta, aparut deodata, naiba stie de unde, la citiva pasi in fata mea, in marginea cimpului, acolo unde, puteam sa jur, ochii mei alergasera cu putin inainte, pipaind drumul.
Si totusi, nu era chip sa ma-nsel, asa cum sedea tacut si calm, urmarindu-ma cu privirea, parea ca ma asteapta acolo de mult, de mult, poate chiar din clipa cind, cu un ceas inainte,
pornisem in frumoasa mea plimbare de dimineata, sau poate chiar inainte de aceasta
Am trecut pe linga ei fara graba,


descriind totusi o curba usoara, ingrijorata,
desi, privindu-l in trecere cu coada ochiului,
l-am vazut raminind linistit,
neschitind nici un gest agresiv,
cu ochii tinta, cu un aer blajin, trist, prostanac —

am trecut ocolindu-l un pic, pedalind fara graba,
cu o usoara stringere de inima —
dar frica nu-mi era, nu mi-e frica de ciini —
nu mi-a fost niciodata frica de ciini —
si totusi, asa cum ma urmarea cu privirea, tacut,
ciinele
Degringo imi dadea o neliniste,
un feJ de teama potentiala,
mai degraba impresia
ca lui i s-ar putea parea ca mi-e frica,
sau ca poate intr-adevar era cazul sa-mi fie
Dar frica nu-mi era si, pedalind fara graba,
am intrat pe scindurile podului
lasindu-ma furat o secunda
de clipocitul dulce, vioi, al apei
printre stilpi
In aceeasi clipa, in urma mea,
ridicindu-se incet, fara graba,
ciinele
Degringo porni usor
linga roata din spate.
M-am mirat, fireste, si am simtit cumva
tulburindu-se bucuriile acelei dimineti
am simtit alterindu-se, sub povara
unei determinari neprevazute, suparatoare,
nemarginita bucurie a echilibrului,
a lunecarii libere, line, pe doua roti
Si-am intors capul, asteptindu-ma la cunoscuta,
inevitabila vehementa stupida
a potailor exasperate
de miscarea rotunda, inabordabila, a rotilor.
Dar ciinele
Degringo alerga linistit, fara sa schiteze nici un gest de enervare, fara sa latre macar.

potrivindu-si pasii pe pasii rotilor mele si privindu-ma tinta in ochi cu aceeasi privire limpede, blajina, parca afectuoasa
—
Pleaca! — i-am spus intrigat — fugi, du-te-acasa!
desi era cu totul vadit
ca nu putea sa aiba ceea ce se numeste casa.
—
Du-tc, dobitoc necajit, lasa-ma-n pace! i-am spus, amenintindu-l cu mina,
si ma gindeam, fireste,
ca-ntotdeauna ar fi mai bine,
cind c vorba de ciini, ar fi mai bine,
cind e vorba de orice fel de ciini,
ca ei sa latre, decit sa taca
si sa se ia dupa oameni,
chiar daca oamenii isi iau uneori libertatea,
cu totul nevinovata, dealtfel,
si pentru nimeni daunatoare,
de a umbla calare pe bicicleta
sau chiar pe niste cai inaripati
Dar ciinele
Degringo alerga linistit
linga roata din spate
pastrindu-si strict ritmul si distanta
si privindu-ma neincetat cu ochii lui umezi
Se scurgeau kilometri
sub fosnetul mingiietor al rotilor,
cimpuri si livezi
alergau de-o parte si de alta a drumului
si gardurile cintau, cintau,
sub privirile mele energice, materiale,
vechile, uitatele lor cintece puerile,
marsuri increzatoare — probabil ca in vazduh

ciripeau pasari, cum se-ntimpla adesea,
si norii se-nvirteau
in fantastice jocuri pe cer
Dar clinele
Degringo alerga linistit linga roata din spate, privindu-ma neincetat cu ochii lui umezi parca afectuosi.
—
Pleaca! i-am spus, cuprins de o brusca minie, caci niciodata
n-am putut suferi sa se tina cineva dupa mine,
—
Pleaca! i-am spus cu creseinda furie, in fata acestei nemaipomenite lipse de demnitate, pleaca, lasa-ma-n pace, du-te dracului! desi stiam prea bine ca nu exista
un iad al ciinilor
si ca ei n-au ajuns nici pina astazi
la treapta gindirii metafizice
care sa le ingaduie a crede in draci —
pleaca! i-am strigat totusi scos din fire,
du-te dracului, dulau nesuferit,
voi, haimanale, potai vagabonde, cazaturi,
ce tulburati sufletele oamenilor cumsecade,
voi, pribegi, scapatati, lepadaturi, ce stirniti
fel de fel de conflagratii sfisietoare
in sufletele oamenilor de treaba,
stramutindu-le capitala constiintei, de sus,
de sub frunte,
tocmai jos, in stinga pieptului,
acolo unde se aduna
in vaste strachini filantropice
— aberatii periculoase
ale sfintului instinct de conservare — mila, induiosarea, sentimentalismul,

hrana voastra dulceaga, precara —
pleaca, milogule, javra, fricosule, hotule! —
i-am mai strigat furios la culme, desi
imi dadeam seama
ca intrecusem masura bunei cuviinte
si ca, mai ales in ce priveste ultimele doua ocari,
n-aveam nici cea mai mica indreptatire
sa le rostesc,
pleaca odata! i-am spus!
Si continuind sa arunc dupa el
bolovanii vorbelor dure, grosolane,
furios afara din cale,
m-am inversunat asupra pedalelor
transmitind rotilor
viteza propriei mele minii
Pedalam indirjit, orbit de furie,
prin dimineata insorita, duminicala,
pedalam din greu, gifiind, si-n jurul meu
nu mai vedeam, nu mai simteam nimic
in afara de valurile mari de aer proaspat
care mi se spargeau in piept
si impotriva carora luptam disperat, gifiind,
cu gura larg deschisa,
ca intr-un mare strigat de spaima
Dar frica nu mi-era si, intoreind capul,
am putut sa vad
ceea ce cu adinca ingrijorare si ciuda presimteam:
in salturi mari, atletice,
desirindu-si prelunga, scheletica alcatuire,
ciinele
Degringo alerga linga roata din spate
privindu-ma necontenit cu ochii lui limpezi,
in care acum licarea parca
si o tacuta mustrare

Piereau in goana kilometri
sub suierul taios al rotilor,
alergau copaci de-o parte si de alta,
gardurile verzi, inalte, ale padurii,
dar eu pedalam gifiind,
din ce in ce mai greu, mai incet,
risipind in lungul drumului, lasind
in crengile arborilor
mari fisii vinete, galbui
de inversunare si ciuda,
de oarba, prosteasca neliniste,
inversunare si ciuda,
pina cind, ostenit,
despovarat de freamatul nefiresc al nervilor,
am lasat rotile in voie
sa-si cheltuiasca
ultimele elanuri
M-am dat jos.
linga roata din spate,
ciinele
Degringo se oprise si el.
—
Ce vrei ? i-am spus rezemind bicicleta de-un pom,
ce vrei, dulau nesuferit ? si m-am apropiat hotarit sa lamuresc definitiv lucrurile.
—
Ce vrei! i-am spus, asezindu-ma pe o piatra in fata lui,
de ce nu vrei sa fii un ciine cumsecade, de ce nu te duci sa-ti vezi de treaba ta ?
Dar era cu totul vadit
ca intrebarile mele sint de prisos,
ca trista vietate din fata mea
tocmai de asta ducea lipsa,
de ceea ce se cheama o treaba, un rost

Auzindu-mi insa glasul mai imbunat,
ciinele
Degringo s-a apropiat usor,
cu o anume pondere in miscari,
s-a apropiat usor, fara graba,
fara nici un pic de sfiala, privindu-ma tinta,
privindu-ma mereu cu un fel de iubire amara —
iar eu ma uitam prosteste, inmarmurit,
caci nu era nimic in purtarea lui
din slugarnicia penibila, mieroasa,
a potailor fara capatii, nu era nimic
care sa semene a umilinta si a lingusire —
el parea sa nu cunoasca
ori sa fi uitat de mult
vechea taina patrupeda a guduratului,
parea sa nu stie sa se gudure si sa dea din coada —
si faptul ca nu mai avea coada,
ci un ciot urit, o rctezatura,
nu putea sa te-nsclc, intrucit
se stie ca exista vietati
care stiu sa dea din coada si sa se gudure
chiar fara sa aiba coada
Dar ciinele
Degringo
era limpede ca nu stia sa se gudure —
el s-a apropiat usor, fara teama,
cu un fel de simplitate sincera,
atingindu-mi mina cu botul lui uscat,
plin de crapaturi, aspru, ca o gresie,
si privindu-ma neincetat cu ochii lui umezi,
parca afectuosi,
ceea ce, vezi bine, nu se putea,
la urma urmelor,
sa nu ma faca sa cad prada
unei vagi banuieli,
sa nu ma faca sa nutresc inchipuirea

ca, dintr-o clipa intr-alta, il voi auzi vorbind
Era un dulau mare, voinic, ciolanos,
cu blana roscata,
de care atirnau, ca niste medalii ale mizeriei,
plotoage mari de pisla murdara, cu namol si ciulini.
Ma privea mereu,
pilindu-mi usor mina cu botul lui aspru, cu zimti,
si-n ochii
Iui nu se putea citi
nici-o urma de umilinta,
nici-o urma de frica — nu, frica nu-i era,
parea sa nu-i fi fost niciodata
parea sa nu stie ce e frica de om,
si poate tocmai de aceea, privindu-l, mi se parea
ca vad in ochii lui o adinca incredintare umana
care spunea ca frica nu e
o zestre fatala a vietii,
care spunea ca ura nu e o lege fireasca
a vietii
II priveam prostit de mirare, inmarmurit,
caci desigur acestea nu sint lucruri
pe care sa le poti citi in privirea unui ciine,
cind, deodata,
zarii in ochii lui limpezi, stralucitori,
chipul meu, oglindit,
chipul meu, care seamana atit de bine
cu o veche coaja de piine neagra,
fruntea mea, plina de dungi,
ca aprinzatoarea unei cutii de chibrituri
in care n-au mai ramas prea multe bete
—
O, ai dreptate, prietene, ma gindeam tulburat (caci desigur nu e firesc

sa-ti vezi chipul in ochii unui ciine)
ai dreptate, da,
si eu m-am luat cindva dupa oameni
si ei nu m-au alungat aproape niciodata
si am ramas linga ei, impreuna cu ei,
si nu i-am slujit cu mai putina credinta
decit va este dat voua, ciinilor, sa dovediti,
si ei nu m-au alungat
aproape niciodata dintre ei
Ai dreptate, i-am spus, ridieindu-ma,
haide, i-am spus, vino cu mine
Si incalecind, am pornit incet catre casa.
Pedalam usor, linistit, prin dimineata luminoasa,
se scurgeau kilometri sub fosnetul mingiietor
al rotilor,
cimpuri si livezi alergau
de-o parte si de alta a drumului
si gardurile cintau, cintau,
sub privirile mele drepte, libere,
vechile, uitatele lor cintece puerile,
marsuri increzatoare —
poate ca in vazduh ciripeau si pasari,
cum se intimpla adesea,
si norii se invirteau in fantastice jocuri pe cer,
dar eu cugetam la soarta ciinelui
Degringo,
ce alerga linistit linga roata din spate
privindu-ma mereu cu ochii lui umezi, afectuosi
si ma gindeam ca facusem bine ascultind
de invatatura marelui intelept
care-a spus ca nimic nu trebuie lasat sa se piarda
din ceea ce poate fi de folos cindva —
si ma gindeam
ca poate facusem rau asezindu-mi viata
sub povara

unei determinari neprevazute, stingheritoare,
ce putea sa-mi tulbure, sa-mi altereze
nemarginita bucurie a echlibrului,
a lunecarii libere, line,
in frumoasa plimbare a vietii
— iti dai seama ce faci ? ma intreba un gind,
iti iei raspunderea unei vieti,
a unei vieti!
Baga de seama!
Iti asumi riscuri nemaipomenite,
nu vei mai scapa toata viata
de aceasta potaie vagabonda,
nu vei mai scapa niciodata, niciodata,
in virtutea unei inertii ce se numeste recunostinta!
Gindeste-te bine ce faci, gindeste-te bine —
o, voi, sentimentali, suflete de gelatina,
duioase inimi caritabile, muieresti,
plopi tremuratori,
voi, furnizori de proteze morale, duhuri senile
cu creierul inotind in lacrimi,
voi ce hraniti in sufletele slabe
nevoia de ocrotire si milostenie,
rasfatul si tinjeala
Gindeste-te bine ce faci!
—
Lasa-ma!
i-am raspuns gindului staruitor ca o musca,
da-mi pace, stiu bine ce fac, inteleptul
avea dreptate,
pleaca! i-am spus, gind meschin,
oamenii nu traiesc ca sabiile,
in teci de otel,
fiecare-ntr-o teaca,
pleaca! i-am spus cuprins de furie,

du-te dracului, pacoste burgheza,
drojdie a josniciei! caci stiam bine
ca numai acolo poate fi locul
unui asemenea gind.
Si continuind sa arunc dupa el
cu bolovanii vorbelor dure, vehemente,
m-am inversunat asupra pedalelor
transmitind rotilor viteza propriei mele minii.
Pedalam indirjit, cotropit de furie,
prin dimineata insorita,
pedalam din greu, gifiind, si-n jurul meu
nu mai vedeam nimic nu mai vedeam
decit blana roscata, peticita, a ciinelui,
salturile lui mari, atletice,
ochii lui umezi, afectuosi,
in care stralucea limpede marea incredintare umana
care spune ca mizeria nu e
zestrea fatala a vietii,
care spune ca nepasarea
nu e legea fireasca a vietii
—
Lasa! mi-am spus, domolind alergarea,
vom vedea, vom vedea, imi spuneam, framintat de
ginduri,
apasat de o noua raspundere,
ah! ma gindeam,
daca as fi cioban, sau macar vinator!
Iata, i-as putea spune atunci, bucura-te,
acesta e rostul tau:
vei intra in rindul lumii,
vei pazi oile, vei fi vinator!
Dar oile mele pasc linistite, in rinduri drepte, pe coala alba

si n-au nevoie —
de-atitea ori v-am spus-o! —
de nici un fel de paza,
iar vinatoarea nu mi-a fost niciodata la indemina,
niciodata, vai! nu m-am priceput,
in ruptul capului nu m-am priceput
la mestesugul vinatului
Lasa, imi spuneam, vom vedea,
pina una-alta, ma va-nsoti
in calatoriile mele de noapte:
am sa-l invat sa zboare,
am sa-l asmut spre cer,
am sa-l asmut spre stele, inaintea mea, departe,
sa pipaie drumul,
asa cum am vazut ca fac
si ceilalti astronauti, trimitindu-si ciinii
inainte,
ca la o mare vinatoare,
am sa-l asmut asupra salbaticiunilor fosforescente
ce misuna in padurile cerului —
asa cum am vazut ca fac si vinatorii adevarati
prin padurile de pe pamint —
sa adulmece vinatul, sa-l stirneasca, minindu-l
in bataia privirii mele libere, drepte, cutezatoare
Da, da, i-am strigat,
oprindu-ma in fata portii,
vom merge la vinatoare, haimana batrina,
vom zbura, vom vina impreuna —
o, ce vinatori strasnice o sa facem! —
si nu vom sluji aceste inalte mestesuguri
cu mai putina credinta
decit i-a fost dat omului sa dovedeasca
in marele lui zbor catre steaua adevarului,
in marea lui vinatoare impotriva inertiei si beznei,

si nu vom sluji aceste inaripate mestesuguri cu mai putin devotament decit va este dat voua crinilor sa dovediti in slujba omului
Si bucuros de dibacia acestui gind,
am deschis poarta
spunindu-i: fii binevenit in viata mea!
Iar voua, oameni buni, fratii mei,
care veti zimbi poate citind
aceasta poveste sentimentala,
la fel va spun si voua, ca intotdeauna:
fiti bineveniti in inima mea!
Acuma insa,
alaturi de aceasta obisnuita vorba de intimpinare,
trebuie sa va mai spun ceva,
un lucru insemnat,
asa cum v-as povatui
sa nu puneti mina pe soba incinsa:
fiti cu bagare de seama, aveti grija,
cind veti intinde mina sa deschideti
usa casei mele,
cind veti intinde mina ca s-o stringeti pe-a mea,
potrivit vechiului obicei al oamenilor,
fiti cu bagare de seama ca mina voastra
intinsa,
miscarea miinii voastre
sa n-aiba nici-o umbra de asemanare
cu vechiul gest
al unei miini ce se ridica spre a lovi
Caci ciinele
Degringo
se afla acum, credincios, nedespartit,
linga usa mea,
poate chiar undeva in mine
Fireste,
as fi putut sa nu va spun acest lucru
de pe acum,
sa nu va silesc sa-l tineti minte
pina cind va va fi, poate, de folos —
dar voi stiti,
de multa vreme stiti ca nu ma pricep sa mint
si din aceasta pricina n-am sa pot scrie niciodata
pe poarta inimii mele
„nu intrati, ciine rau!"



Comentarii

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)



Pune poezia Cainele de linga pod pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.






Poezii despre:
Primavara Toamna Iarna Iubire Bucurie Viata
Flori Boala Singuratate Frica Scoala vezi mai multe

Politica de confidentialitate





Copyright 2019 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani