Poeziile.com - Home

  Parola? Creare album poezii
Poetii clasici ai literaturii romane Poezii frumoase pe teme Poeti membri ai clubului poetilor tineri Poeziile mele


 
Poetul zilei
Ion Stratan
(1955 - 2005)

16 Poezii

Poezia de azi

Cornul de aur al baiatului
de Mircea Ivănescu
scena de dimineata cornul sunand departat,
prin hatisurile albastrii, chemarea la vanatoare glasul

Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

   
Cautare avansata



































Fata craiului din cetini

Vezi toate poeziile poetului







Un colt intreg de lume s-a fost inspaimantat
De spada si curajul lui Tabara-mparat,
Domn mare si puternic din Tara cu nenorii.
El trece-n sir de taberi cum trec seceratorii
Prin holdele rascoapte ; cu bratul sau robust
Deschide-o cale lata pe unde-i drum ingust
Si zboara fortunatec prin randurile dese
Si-n veci cu biruinta din grele taberi iese.
Deci dusu-mi-s-a veste prin lume si prin tari
Si s-a pierdut in umbra de-albastre-ndepartari
Ca, de-ai cerca prin lume de-a lungul si de-a latul,
Voinic nu poti sa afli ca Tabara-mparatul !
Dar totodata veste si vorba s-a pornit,
Ca Tabara-i om dosnic si-i trist necontenit
Si cat e ziua dansul cu nimeni nu vorbeste,
Cat parca ceva-l doare si nu stiu ce-i lipseste ;
Ca-i tot mereu pe ganduri si-i vecinic suparat.
Dar pentru ce ? De-aceea, ca bietul imparat
Avea trei fii razboinici, ca nimeni pe sub stele,
Frumosi in zi de pace si tari in zile grele

Si demni de-un tata, care e demn de-ai sai feciori :
Era Voinic-Zorila, copil nascut in zori,
Brat greu la batalie si trasnet la izbanda ;
Era mezinul Grangur, om bun, inima blanda
Milos ; si era fiul din ur ma Trandafir,
Frumos ca o poveste, istet ca un Arghir !
Asa erau feciorii : iar Tabara-mparatul
Din inima iubindu-i pe unul ca pe altul,
Sta-n cumpana si-n ganduri si mult imi chibzuia
Si mult isi batea capul, caci dansul nu stia
La care dintre principi sa lase-mparatia ?
Din ei care-i mai vrednic ? In care-i vitejia
Mai mult inotalita ? Un suflet crestinesc,
Menit pentr u marirea de tron imparatesc,
Si-o inima domoala in care fiu traieste ?
O minte mai vicleana pe care-l fericeste ?
Din ei care-i mai vrednic ? Iubindu-i pe tustrei,
El nu putea s-aleaga pe nici unul din ei,
Iar neputand s-aleaga, era tot trist, sar manul,
Si tot pe ganduri grele cu lunile si anul !
Dar iata, veste mare prin lumi s-a strecurat,
Ca-n Mestera-Cetate, la Craiu-Incetinat,
Vorbesc stelele noaptea cu florile-n gradina
Si forul si-l dezmiarda pe-un fir de rocoina
Pe-un snop de vazdogele, pe-o creanga de bujor :
Caci are craiul fata fr umoasa ca un dor
Din zile cu speranta, cu-obraji ca trandafirii
Si-asa de dragalasa ca patima iubirii !
Ea poarta haina-albastra si poarta par de aur
Si-i alba ca zapada din zilele lui faur,
Si-o fata mai placuta, prin septe tari craiesti,


Ca dalba Viorica nu-i modr u sa-ntalnesti !
Ea sede-ntr-o fereastra-n a turnului zabrele,
Purtand pe cap cununa de-albastre viorele
Si-asa mi s-a prins fata, si-asa mi s-a jurat,
Ca dintre toti voinicii primi-va de barbat,
Pe-acel ce va fi-n stare
S-ajunga la fereastra zabrelei, din calare,
Luandu-i de pe fr unte cununa cea de flori !
Si-ndarn mi se-ncercara vitejii petitori,
Caci nici unul nu poate sa faca vitejie,
Sa capete pe fata craiasca de sotie !
Pe loc ce vestea fetei lui Crai-Incetinat
Ajunse pan la curtea lui Tabara-mparat,
Acesta prinde suflet si iar inveseleste,
Si plin de bucurie feciorilor vorbeste :
O, dragii tatii ! Astazi eu-s vesel mult, caci eu
Voi sti din voi pe care sa-l las in locul meu !
Grabiti tustrei la Craiul din Mestera-Cetate
Si-acel ce-aduce fata, acela va domni !
Asa vorbi-mparatul si dulce-apoi zambi.

Atunci Voinic-Zorila iesind merge la staur* ;
Alege-un roib salbatic, cu franele de aur
Si-ncaleca si pleaca, se duce fulgerat
Cu gandul sa-mi alerge la Craiu-Incetinat
Si-acolo sa castige pe fata de sotie :
Pe fata de-o castiga, castiga-o-mparatie !
S-a dus, s-a dus voinicul, pierdut in negre zari,
Lasand in urma-i dunga de-albastre-ndepartari

Si nori de praf ; si mers-a trei luni si jumatate
Si-n ur ma el ajunse la Mestera-Cetate,
Cu turnul de margele si-n jur cu barbanoc.
La capatul cetatii, Zorila sta pe loc
Si cauta-n jur, caci roibul cu spaima sforaieste
Si-azvale din copite si-n laturi se izbeste,
Pe cale mai departe nu pleaca nicidecum.
Descaleca Voinicul si vede langa dr um
Pe-o baba razimata de carja-i noduroasa,
Cu ochi intrati sub frunte, cu trup p-a carui oasa
Topitu-s-a fost car nea de ani si de necaz.
Zorila, cat ce-o vede, intoarce-al sau obraz
Si scuipa-n san cu scarba, iar baba zice : Bine,
Dar pentr u ce te tulburi si te feresti de mine ?
Caci macar eu-s batrana, dar sfatu mi-e frumos ;
Pe multi viteji cu sfatul din pacoste i-am scos
Si poate-acum si tie vr un sfat sa-ti dau ! Raspunde,
Din care parte-a lumii grabesti si pana unde ?
Voinic-Zorila insa n-asculta-al ei cuvant,
Ci-ncaleca si-alearga precum alearga-n vant
O frunza ; roibul tanar de spaima beat alearga,
Lasand un nor de aburi pe narea sa cea larga
Si nu s-opreste pana la poarta, la palat.
Pe loc inaltii sfetnici si domni s-au adunat
Sa vada pe voinicul venit din departare,
De cumva-i dansul vrednic de fapte mari si-n stare
Sa faca-o vitejie, precum nu s-a mai dat.
A doua zi voinicul norocul si-a-ncercat :
Copila sta-n fereastra, fr umoasa cum e luna,
Pe buze purtand zambet, pe cap purtand cununa
De flori ; falos Zorila impintena-al sau cal


Si-alearga, dar deodata grabitul animal
Se-mpiedica si cade si trei picioare-si frange,
Iar domnu-i se rastoarna cu trupul plin de sange.
Pe loc craiul se duce la el ; l-a ridicat
Si dusu-l-a-n paluta ; Zorila rusinat
N-asteapta zorii zilei ; in miez de noapte lasa
Ast loc fara norocuri si trist intoarna-acasa.
Si Tabara-i vorbeste : Isprava nu-i nimic ?
Degeaba tu, Zorila, porti nume de voinic !

Acuma Grangur iese, la staule grabeste
Si-alege-un soim, a carui copita straluceste
De-argintul din potcoava ; apoi blandul fecior
Incaleca si pleaca cu ganduri si cu dor
Sa capete pe fata craiasca de sotie :
Pe fata de-o castiga, castiga-o-mparatie !
Trecut-a munti si dealuri si culmi a strabatut,
Prin septe tari de-a randul, ca vantul a trecut
Si-a mers si zi si noapte prin tari nenumarate
Si-n urma el ajunse la Mestera-Cetate
Cu turnul de margele si-n jur cu barbanoc
La capatul Cetatii fugarul sta pe loc
Si sforaie si bate in tar na cu piciorul
Si nu mai vrea sa plece. Descaleca feciorul
Si-n jur priveste : vede o baba, care sta
De carje razimata si care-apoi era
Mai slaba decat moartea cu fata schimosata,
Cu maini ca reschitoarea si-asa de mult urata,
Incat de groaza Grangur privirea si-a-nturnat ;
Iar baba-nhoalba ochii si-i zice asezat :
De ce te tulburi oare si te feresti de mine,
Caci eu din moarte scos-am pe multi viteji ca tine

Si-am fost sfatuitoare la multe vitejii
Dar unde mergi, copile ? din care tara vii ?
Ci Grangur nu raspunde. Incaleca si pleaca
Si-alearga-ncat in fuga nici vant sa nu-l intreaca ;
Fugar ul, plin de spaima, se duce ca turbat
Si nu s-opreste pana la poarta, la palat.
Indata prin Cetate cuvantul se lateste
Ca alt voinic venit-a din lume si voieste
Sa ia cununa fetei lui Craiu-Incetinat.
A doua zi toti domnii din curti s-au adunat ;
Copila sta-n fereastra, frumoasa cum e luna
Purtand suras pe buze, pe cap purtand cununa
De flori ; voinicul Grangur e-n sea, si plin de foc
Alearga roibul tanar saltand, dar la un loc
Se-mpiedica fugar ul grabit si gatu-si frange
Iar Grangur se rastoar na cu trupul plin de sange.
Indata sarind craiul, de jos l-a ridicat
Si dusu-l-a-n paluta, dar Grangur rusinat
N-asteapta zorii zilei, nu-i trebuie mireasa :
In cap de noapte pleaca pe nestiute-acasa.
Si Tabara-i vorbeste : Nimic ? Stiut-am eu,
Ca nici tu nu esti vrednic sa fii copilul meu !
Atunci Trandafir plange si din paluta iese,
La staule grabit-a si dintre cai alese
Pe cel cu sea de-arama ; incaleca pe el
Si pleaca si se duce si zboara randunel
Si lasa-n urma codrii si munti in ur ma lasa
Si-alearga, cum alearga dorinta ce-l apasa,
S-ajunga mai degraba la Craiu-Incetinat
S-arate ca la-nvingeri de mult el s-a dedat,


Sa capete pe fata craiasca de sotie :
Pe fata de-o castiga, castiga-o-mparatie !
Si mers-a craisorul cu gandul ce si-a pus
Tari multe si straine ; o luna s-a tot dus
Prin locuri fara nume, pe cai nemaicalcate
Si-n urma el ajunse la Mestera-Cetate,
Cu turnul de margele si-n jur cu barbanoc.
La capatul Cetatii fugarul sta pe loc
Si sforaie cu spaima si coama si-o zbarleste.
Descaleca voinicul si langa dr um zareste
Pe baba cea urata, pe care mi-o-ntalnir
Si fratii sai. O vede voinicul Trandafir,
Ci nu-si intoarce fata, nu face semn cu mana
Sa-i piara din vedere. Atunci a zis batrana :
O, scumpe Trandafire ! de vrei sa biruiesti,
Intoarna-acasa iara la curti imparatesti
Si-ti ia un cal mai harnic, ia-ti cal mai in putere !
Intoarna-acas , intoarna la tatal tau si cere
Vestitul Cal-din-Spuma cu par intraurit,
Caci e nazdravan calul si-i roib nedumerit.
El singur ul pe lume e calul care-alearga
Prin nori si prin vazduhuri si bate lumea larga
De-a lungul si de-a latul pe tara si pe mari ;
El zvarle foc pe gura si flacara pe nari
Si poate sa vorbeasca cu stele si fortune !
Incaleca pe dansul, caci dansul iti va spune
Prin vorbe tot aceea ce nu-ti pot spune eu !
Atunci incet se lasa prin aer un nor greu
Si-acopere pe baba ; iar Trandafir s-ar unca
Pe calul sau si trece un deal, un ses, o lunca
Si tot mereu se duce pe drum indelungat
Si-ajunge iar in tara lui Tabara-mparat.

A ras Voinic-Zorila si Grangur inca ras-a
Cand l-au vazut in curte, iar imparatul zis-a :
Si tu te-ntorci acasa cu bratul gol ? Ma mir !
Atunci in genunchi cade viteazul Trandafir :
Intorc, ci iar m-oi duce, caci nu doresc nimica,
Decat sa-nving, parinte, pe dalba Viorica,
Bujor de primavara, cu ochi de brebenei ;
S-arat ca eu-s pe lume mai mult ca fratii mei !
Dar n-am un cal de seama, precum as vr sa fie ;
Oh, da-mi, inalte tata, un cal nazdravan mie,
Da-mi Cal-Vestit-din-Spuma, cu par intraurit !
Atunci Tabara planse din greu si i-a vorbit,
Cu inima sfarmata de dor si de durere :
Ti-as da, ti-as da din suflet, de-ai cere orice-ai cere,
Dar Cal-Vestit-din-Spuma nu pot, iubitul meu,
Caci nu stiu unde-i calul, nu stiu nici singur eu !
Eu nu-ti pot da de seama si nu-ti pot da de stire
In ce loc mai traieste ! Ci cauta-l, Trandafire,
Prin staule, caci poate sa dai de ur ma lui ;
Si daca nu-i in staul, atunci in lume nu-i !
Pe loc Trandafir pune pe-o lespede jaratec
Si-apoi pe rand el scoate cate-un fugar salbatec
Din staul si-l indeamna mereu sa mance foc :
Dar care cum atinge jaratecul, pe loc
Necheaza si se-ntoarce la staule. Degeaba
Vrea Trandafir sa faca precum ii spuse baba,
Caci toata herghelia de foc mi s-a ferit.


Era-ntr-un fund de staul un cal imbatranit,
Rau, care n-avea pretul nici macar de-un iernatec* ;
Pe el nu-l incercase voinicul la jaratec,
Caci cine oare-n lume l-ar fi-ncercat, vazand
Ca-i slab, de sta pe moarte. Mezil insa, razand
Si vrand el joc sa-si bata de frate-sau, grabeste
Si scoate-afara calul si-apoi in ras vorbeste :
Ei, frate Trandafire, pe-acesta l-ai uitat !
Incaleca-l si-alearga la Craiu-Incetinat
C-acesta-i Cal-din-Spuma !
Asa mi-a zis voinicul si-a pus apoi in gluma
Jaratecul sub barba fugarului Minuni !
Caci iata calu-ncepe sa mance din carbuni
Cu pofta fara margini, cat nesaturat pare ;
Si-n vreme ce mananca, se-ngrasa tot mai tare
Si tot mai mult, si-n urma, cand el si-a ispravit
Ciudatul pranz, necheaza, si-n jur mi s-a rotit
De zece ori si-atuncea se-nschimba-n roib, a carui
Frum seta n-avea seaman pe-acest pamant, caci paru-i
Era par dalb de aur. Se mira Trandafir,
Si Grangur, si Mezila si Tabara se mir ,
Iar Cal-Vestit-din-Spuma vorbeste cu glas tare :
Atat-amar de vreme am fost uitat, de-mi pare
Ca-s veacuri ! Dar acuma stapan mi-am capatat !
Incaleca, stapane, ca-i vremea de plecat !
Dar baga numai seama, stapane mult iubite,
Caci dalba Viorica nu vrea sa se marite
Decat dupa Viteazul Ostrovului cu flori,
Ca mult i-e drag fecior ul, ca-i fala-ntre feciori !
Ea numai de ras poarta pe toti cari vreau sa-i placa,
Caci dansa stie bine ca ei nu pot sa faca

Atata vitejie, incat pe cal in zbor
S-ajunga la cununa ; indar n e truda lor !
Dar tine minte, doamne, aceste vorbe-a mele :
Cand noi vom sta in fata ziditelor zabrele,
Si cand din mana craiul un semn incet va da
Aproape de fereastra copilei voi zbura
Si-n timp ce Viorica va sta-n nedumerire,
Privind la tine gales cu ochi plini de uimire,
Tu-i ia cununa, insa te poarta totodat
Si fara veste lasa-i pe frunte-un sar utat
Asa vorbeste calul si veselos necheaza ;
Iar Trandafir pe tata, pe frati imbratiseaza
Si-n vreme ce acestia poftitu-i-au noroc,
El spada si-o incinge si-ncaleca pe loc
Si zboara ca furtuna, ca fulger ul, ca gandul ;
Strabate-n o clipita craimile de-a randul
Si-ndata se trezeste la Craiu-Incetinat.
Si vestea despre dansul pe loc s-a stracurat
Prin oamenii cetatii, si sfetnici s-adunara
Si domni si lume multa : cu drag ei asteptara
Sa vada pe voinicul din lume ratacit,
Sa vada daca dansul va fi mai fericit
Ori nu, cum au fost altii. Fr umoasa ca si luna,
Sta fata-ntr-o fereastra, purtand pe cap cununa
Si rasuri pe gurita ; si craiul semn a dat :
Vestitul Cal-din-Spuma se pune pe-alergat
Si fuge nebunatec si zboara porumbeste
Si trece ca sageata cat aerul plesneste
Si vajaie salbatic. Un semn de nou se da.


Atunci pe sub fereastra fugar ul fulgera :
Voinic Trandafir prinde cununa cea maiastra ;
Strangand la pie pt, saruta pe fata din fereastra,
Apoi se pierde-n aer cat nu s-a mai zarit !
Un tipat lung atuncea din turn a rasarit ;
Era tipatul fetei invinse ; era graiul
Copilei inecate de dragoste. Iar craiul
Se mira, se cr uceste si-ntreaba-nmarmurit,
Ca cine-a fost voinicul, din ce tari a venit
Si unde-a mers ? Raspuns-au acei ce-au prins de veste
Ca Trandafir se cheama si-un Fat-Frumos el este
Si-i un voinic, fecior ul lui Tabara-mparat !

Atunci craiul se-ntoarce si mari por unci a dat
Si-n clipa toti curtenii de nunta se gatara,
Pe cai fara de splina cu toti incalecara,
Si-n car ul de mireasa pe fata mi-o puneau
Si-apoi cu veselie plecand ei se duceau
Trecand prin tot orasul din tara, prin tot satul
Si-ajuns-au toti in pace la Tabara-mparatul !
*
Apoi o lume-ntreaga trezitu-s-a-n cantari
Si dusu-mi-s-a veste prin nouazeci de tari,
Ca Trandafir, voinicul fecior, mi se cununa
Cu dalba Viorica. Atunci de voie buna
Curgea vinu-n pahare de aur, iar la mese
Sedeau in zi de praznic vestite-mparatese
Si crai cu stele-n fr unte si harnici imparati
Si sfetnici luminati.

Iar cand era serbarea mai dulce si mai lina,
Mireasa ia paharul si mirelui inchina
Si-i zice : Trandafire, in veci sa fii al meu
Si-n veci cu veselie a ta sa raman eu !
Si ea se pleaca dulce, saruta p-al ei mire
Si rade si iar zice : Viteze Trandafire,
Primeste-ti iar sarutul, pe care mi l-ai dat,
Pre cand eram eu fata : ci da-mi un sar utat,
Acum pe drept, caci astazi de lume nu ne pasa !
Si-n vreme ce voinicul saruta pe mireasa,
Sta Tabara-mparatul razand si-nveselit,
Apoi el ia paharul sa-nchine si-a vorbit :
Voinice Trandafir e, nascut ai fost pe lume
Sa-ti faci un vestit nume, s-adaugi la renume
O mare-mparatie ! Multi ani tu sa traiesti
Si-n pace-mparatia cu har s-o stapanesti !
De-atunci vazut-a lumea pe Craiu-Incetinatul
Strangandu-mi-se-n brate cu Tabara-mparatul !




Comentarii

Nume (obligatoriu):




Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)



Pune poezia Fata craiului din cetini pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.






Poezii despre:
Primavara Toamna Iarna Iubire Bucurie Viata
Flori Boala Singuratate Frica Scoala vezi mai multe

Politica de confidentialitate





Copyright 2019 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani