CARUSELUL
(in loc de prolog)
Imprudent am pus culorile in morisca
Si le-am invartit,
Le-am invartit pana la alb.
S-au dus de-avalma anii,
Amintirile, visele
Intr-un taram de o culoare fara culoare.
Am vrut sa ma opresc putin, sa strig la ele,
Dar si strigatul s-a oprit in cascada.
Torentul mi-a luat cuvintele neauzite
Si le-a tarat in marele infinit al miscarii.
O palarie de paie, uitata la cismea,
Si plansul meu de-acasa, s-au invartit pana la alb.
Un ghiozdan cu manuale,
In timp ce cascam gura la vitrina,
Sterpelit de cineva, s-a invartit pana la alb.
Vecinul batut cu varga, la gardul cu sarma ghimpata,
De sotia lui geloasa,
S-a invartit pana la alb.
Intaia senzatie de inot si intaia proba de inec
La strandul Bivol, s-au invartit pana la alb.
Randunica mirosind a ploaie, si albina a fagure,
Ticaind in palma,
S-au invartit pana la alb.
Hei, carusel, cu caisori de lemn in hora,
Prinde mai repede,
Mai repede ceea ce se perinda.
Literele ce le-am citit la Democrit, in tinerete,
Si scenele vazute in dramele lui Shakespeare,
Amesteca-le intr-o panorama de umbre.
Palide umbre au ramas toti anii mei,
Si acelea abia intelese de mine insumi.
Am alergat sa desprind adevarul de minciuna,
Fara sa stiu ca ele dorm impreuna,
Si numai cand se scoala din pat,
Observa ca sunt personaje diferite.
Urneste-te, carusel, inca o data,
Memoria mea cu greu mai retine ceva,
Cum nu mai retine nimic floarea-soarelui
De langa drum,
Batuta de arsite si ploi,
Sprijinindu-se in carja ei subtirica
Si cu dintii semintelor cazuti in pamant.
Autor: George Meniuc
Poezia CARUSELUL de George Meniuc
|
