CAVALCADA
Din leagan priveam intr-un punct rotitor,
Se misca, oscila, prefacut in morisca.
Era unicul punct pe fata si pe verso,
Ca acela, de la facerea lumii.
Apoi am oblicit cai verzi pe pereti,
Cai adevarati, desi din imaginatie pura.
Adica senzatiile mele se gavozdisera-n cai.
Sau, poate, erau cai dati cu var de mama.
La doi-trei ani jucam calare pe bat
Si strigam hiii, murgule, hiii!
Parintii mi-au cumparat un calut de lemn.
Calaream cand eu pe el, cand el pe mine.
Imi placea sa urmaresc pe nisip si pe case
Cum sare umbra calutului, cu a mea impreuna.
Ramuri verzi imi faceau niste semne,
Parca scuturau si ele din coama.
Semnele cabaline s-au raspandit in toate,
Pana am crescut mare, cu doruri multe:
Ici graurul cara puilor din cuib cate-o ganganie,
Ici soarele urca pe cer, ca un cal de foc.
Tata lucra ca un cal la drumul de fier,
Iar eu zburdam ca un manz pe toloaca.
Obositi se intorceau acasa mama si tata,
Cum se intorc caii de la munca, pe inserate.
Ce-s stelele? potcoave de centauri sagetati.
Izvoarele? lacrima, sudoarea cailor truditi.
Si albinele? cai ce rasufla greu
Aducand nectarul de la cinci-sase vraste.
Intr-o seara l-am invitat pe Pegas.
A coborat cu foc pe nari, din inalturi.
Ajuta-ma, calule nazdravan, la mestesugul poeziei,
Da-mi o cheita sa-i deschid camarile...
Ah, am ostenit de-atatea alergaturi,
Mi-a zis Pegas, cam multi sunteti...
Arata mai jigarit decat un cal pamantean,
Copitele stirbe, pe spinare bolfe cu muste...
M-am simtit oarecum, si l-am imbarbatat:
Pegas, curand vei avea mai putin de lucru.
Vezi, masinile misuna pe glob si prin cosmos.
Ele vor ajunge si la grajdurile tale ceresti.
Asa au trecut anii, in munca si sperante.
De pe urmele cailor am sorbit roua.
Ma uitam la furnici, la veverite, la cocostarci,
Aduceam si eu cate ceva la vatra, abia rasufland.
Milioane de cai, pasari, jivine harnice
Si-au lasat oasele in Marea Sarmatica
Si alte milioane vor urca inaltimile,
De unde coboara raul, codrul, soarele.
Autor: George Meniuc
Poezia CAVALCADA de George Meniuc
|
