ELEGIE
O, tara! Sesurile tale verzi
Mereu cu ape limpezi le dezmierzi.
Eu inima cu ce s-o mangai, zi,
Cand toti hulubii vietii vor muri?
Inspaimantat ca pierd luminile
Ce-mi fluturau in ochi ca niste flamuri,
Voi rascoli, hoinar bolnav, gradinile
Ca sa ma catar disperat pe ramuri.
Si sufletul c-un strigat va cadea,
Ca pasarea strapunsa de sageata,
Subt arcuirea boltii sangerate
De rana lunii, rosie si grea.
Ca un naufragiat nocturn pe mare
Cu mainile intinse catre stele,
Voi cere-n preajma prabusirii mele
Fantoma unui tarm cu piatra tare,
Un tarm cu trepte de clestar, gandit
De arhitectul lumii, mester faur,
Si zi cu zi stricat si construit
De-albinele cu labe mici de aur...
Autor: George Meniuc
Poezia ELEGIE de George Meniuc
|
