FOSILE
Au s-o mai cautam pe Nessy prin ape si prin ceata
Ori zmeul ce scufunda vapoare in Marea Sargaselor?
Se facea daunazi ca m-am pomenit in era cuaternara
Pe niste banchize cu mamuti acoperiti de gheata.
Trogloditii se apropiau de mine cu batele lor
Gata sa-mi sfarme capul.
Sticletii le cantau la tample.
Sareau lacustele-mprejur ca niste iepuri prin iarba.
D-urla un vojot mare, urcand spre cerul incolor.
Huidumele pamantului se incaierau intre ele,
Unele cu obraze si cu tatele de muiare,
Altele se tarau de-a busilea, rascracarate,
Flocoase, burdusite, tipotind de foame...
Un brontozaur m-a oprit, zice:
Mosule, chiar esti batran ca vremea,
Te vom despuia in curand, carnea toata,
Lasandu-ti numai ochii, si aceia sa planga.
Pe sus, din aripi plesnind, o corboaica a falfait,
Era pasarea Arheopterix in persoana.
Radea maruntel, ca huhurezul noaptea, pe creanga.
Si vazandu-ma lacramand, se rosti la dansa:
Nu te olecai, nu te daoli, mosulica,
Doar sufletul ti-l vom rapi, doar sufletul.
Vei trai robotind ca moara de vant, ca masina,
Cum bate apa malurile sau o alta stihie.
... Cand m-am trezit, la geam colcaia primavara.
Orasul sclipea pe tarm, ca un potir de clestar.
Vapoarele navigau, mirifice insule de coral.
Canta duios o fata printre migdalii infloriti.
Demult nu mai exista namile in lume!
Stau incrustate in calcar,
in pliocenul lor salbatic.
Abia savantii le mai afla urmele pierdute.
N-or invia din morti, sa zguduie pamantul?
Autor: George Meniuc
Poezia FOSILE de George Meniuc
|
