LERULE
Pierdute sunt urmele tale in munti si pe ape.
Padurea iti stie numele, umbra, graiul.
De treci prin livezi, cu naiul la gura,
Te-aude Greul pamantului, te simte orice carare.
Zabovesti pe la casle, unde stave de cai galbeni
Pascu-se, sorescu-se in campia intinsa.
Din vazdoaga stropita cu roua sorbi mirozne,
Din sineala cerului iti sterpelesti o naframa.
De sub sprancene privesc ochii tai sagalnici,
In care se oglindesc patanii cu nemiluita.
In deosebi dragostile nicicum nu-ti dau pace,
Pe unde calci noaptea, lumineaza licuricii.
Spre toamna amutesc pasii tai fara preget.
Brumele, negura ce se lasa, promoroaca,
Iti aduc somnolenta pardalnica, amortirea,
Tocmai cand se prujeste a ras la gura sobei.
Atunci iti pui clabat de tap in cap, iei batul
Cu zurgalai in spinare, te duci prin sate si targuri,
De Anul Nou sa vestesti primavara, florile dalbe,
Sa-ti asculte gazdele colind de cerb, de mioara.
Cuvintele tale aprind lumanari pe ramuri ninse,
Trezesc glia din somn sub cojocul ei de gheata,
Cheama inapoi cocorii, starcii cu pene de zare,
Alungati de mos Corociun cu bulgari de zapada.
Autor: George Meniuc
Poezia LERULE de George Meniuc
|
