SOLITUDINE
De toate am: talazul marii, scara cerului,
Pe care se urca in slavi uibirea noastra,
Enigma plopilor cand imi lipesc urechea
S-ascult viorile ce ne-au cantat si noua.
Si totusi ce le pasa amurgurilor line
Si codrilor de-arama: daca sunt trist ori nu?
Aceste stane reci ale eternelor splendori
Nu pot sa-mi daruie macar o-mbratisare.
Cum pleaca randunelele in alte tari mai calde,
Asa iti pierd lumina intr-un meleag tacut.
Nu-ti mai aud pasii pe carari uitate,
Doar crengile se leagana sub rabufniri de vant.
Autor: George Meniuc
Poezia SOLITUDINE de George Meniuc
|
