CAMASILE
A fost razboi.
Ecoul lui
Si-acum mai este viu.
Camasi mai vechi, mai noi
Amara amintire de la fiu.
De-atatea ori fiind
Pe la izvor spalate
S-a ros de-acum uzorul
Si, alb, bumbacul
S-a rarit in spate
Si nu le-a imbracat de mult
Feciorul.
Camasi mai vechi, mai noi
A fost razboi.
Ci maica lui
De ani prea lungi de-a randul
Tot vine la izvoare:
Ea si gandul.
Si iar luand camasile in poala,
De cum ajunge sambata,
Le spala.
Caci maine
Fac baietii hora-n sat,
Si fete multe-s:
Cate-n flori albine.
Si-atunci baiatul ei, cel drag baiat,
Cu ce se-mbraca, bunul,
Daca vine?
* * *
Camasa ta e la fel
Cu cea a soldatului,
Ah, firule de iarba!
Cum de nu bocanesti pamantul cu talpa
Si tu,
Cum de n-ai si tu general
Fiind la fel imbracat
Ca soldatul?
Cum de-ti pastrezi mirosul,
Frumosul tau miros de iarba?
Cum de nu mirosi
A bocanc, bunaoara,
A bocanc marsaluind?
Incotro, soldateilor verzi,
Subtireilor?
Incotro tineti calea
Neauziti, nesimtiti?
Spre toamna, poete,
Spre galbenul ei linistit,
Generale!
* * *
Stau infipte in glob
Sabioarele
Ca in pieptul pernutei
Acele.
Ce mai carpim azi,
Omule?!
Camasa verde
A verii,
Camasa alba
A iernii,
Rupte si una si alta?!
Pamantul zdrentuit
De puhoaie,
Spintecat de cutremure?!
Sufletul ranit?!
Stau infipte in glob
Sabioarele.
Si-aproape ca
Nu mai e loc
Pentru pana poetului.
Autor: Grigore Vieru
Poezia CAMASILE de Grigore Vieru
|
