IXION
La mesele Olimpului, Ixion,
sarbatoritul, zamisli pofta vino-
vata pentru Junon. Dar Nephélé
inchipui o Junon de umbra din
norii care imprejmuiesc locasul
zeitei. Ixion imbratisa doar norul.
La vesnice ospete, din varful pururi nins
Tot gandul meu netrebnic, regina-Olimpiana,
Urca sa-ti impresoare grumazul neatins
Cu vrejurile-i ude si reci de buruiana.
Sonor vuia vazduhul in rasul urias
Si aburea prin cupe belsug de ambrozie
Pe cand nelegiuirea tot cauta fagas
Si-n preajma formei tale cerca sa intarzie.
O! Hiperboreenii radeau, radeau mereu...
Iar ochiul meu mai tare se ascutea sa vada
Si sfredelea mai aprig in surul minereu
De nouri ce-ti ascunde filonul de zapada.
Fier stins parea alaturi scanteietorul plai
Si searbada a zarii lumina rubinie
Cand prin impaturarea de neguri stravedeai
Regeasca si senina si ampla armonie.
Cum, cel ce simte gandul ascuns, nu se temea
Sa-mi puna dinainte atata stralucire
Si nu vedea mii suliti infipte-n carnea mea
Cum asmuteau intruna spre tine, nalucire!...
Deci am gonit... o goana ce nu s-a mai oprit
Decat cand bratul ager zvacni sa te cuprinda
Cand strangerea te franse, iar ochiul pironit
Se adanci in vasta orbitelor oglinda.
De atunci, teasta prinsa in chiciura si zguri
Pe trepte de vertebre patrunde-o noapte groasa.
Tipsia luminoasa a gandului de guri
Si dalte scrasnitoare in zimti marunti e roasa.
Iar harurile Celei Ravinte-mi iata-le...
Un vant le razleteste in zdrente lungi de ceata,
Si somnul suie-n crestet... caci numai Nephélé
Mi-a daruit sarutul temut, care ingheata.
Autor: Ion Barbu
Poezia IXION de Ion Barbu
|
