Romanta ultimului sarut

Sa te sarut,
Caci gura mea
In clipa-n care iti saruta gura
Iti soarbe lacoma si respirarea
Cu care-ti prelungesti caricatura
Pe care bunul Dumnezeu
Ti-a creionat-o dupa chipul sau —
Asa cum i-a dictat-o inspirarea!
Opreste-ma!
Nu ma lasa
Se te sarut,
Caci gura mea
E gura care nu saruta
Decat cu sarutarea muta
A celor ce,-mpacati cu cele sfinte,
Pornesc cu talpile-nainte
Si-n gura cu cate o floare,
Culeasa-anume pentru cine moare!
Opreste-ma!
Nu ma lasa
Sa te sarut,
Caci gura mea
Saruta fara “va urma”.
Iar maine-n zori cand voi pleca,
In gura mea
Cu respirarea ta,
Nu-ti voi lasa — drept amintire —
Decat portretul meu pe poar ta,
O zi de doliu-n calendar,

Nota de plata la dricar
Si “Vesnica ta pomenire”
Pe fundul celor opt pahare
De tuica fiarta,
Golite dupa-nmormantare
De cei opt ciocli ce-ti purtara
Cosciugul in spinare.
Opreste-ma!
Nu ma lasa
Sa te sarut,
Caci gura mea
N-a sarutat decat asa
Cum a vrut Ea
Si tot asa va saruta mereu,
Fiindca — fatal — nu sarut Eu,
Saruta numai Gura mea