TOAMNA LA MIORCANI
Peste dealuri, peste ape, pretutindenea se lasa
O lumina invelita in marame de matasa.
Vin iar carele-ncarcate si cu spice, si cu vis...
Si pe ceruri linistite si in suflet si-au deschis
Unghiul dorului de duca stolurile de cucoare.
Mori de vant nostalgic-nalta aripile calatoare
Si se lasa in durere sa zdrobeasca graul nou.
Pasii tineretii mele ma urmeaza in ecou,
Umbra mea de altadata umbla-n miezul umbrei mele.
Prima stea sau amintirea sta pe iaz printre vantrele?
Simt in suflet de departe spinul ei tremurator.
O batrana-mi toarce firul zilelor de pe fuior;
Prima lacrima se-noada trainic langa cea din urma...
Si pastori, iesiti din vreme, catre staul duc o turma
De oi albe ca si norii unui cer ingandurat.
Cine m-a legat de mine, de mosie si de sat?
Toamna-amara, toamna dulce pentru cine te-ntelege,
Pentru cine stie gandul ce-a sortit sa se dezlege
Frunza galbena si coapta ca un rod cules de vant,
Toamna, care legi prin moarte cerurile de pamant,
Si sub foaia vestejita pregatesti o primavara,
Toamna dulce ca iubirea, ca iubirea de amara,
Fie-ti mila de faptura mea de om, si fa sa fiu
— Pe sub nuci, langa femeie, langa fata, langa fiu,
In gradina aurita de lumina si de frunza —
Rodu-n care o dulceata inteleapta sa se-ascunza.
Poate-un om atunci sa vina sa-mi culeaga cate-un vers
Cum din prun culegi o pruna fara-a te opri din mers,
Insetat mi-o soarbe poate din cuvinte alinarea,
O sa-i para — cine stie — mai putin amara sarea
Lacrimelor sale-n drumul de dureri si dor ascuns...
Binecuvantarea asta de mi-o dai, va fi de-ajuns.
Autor: Ion Pillat
Poezia TOAMNA LA MIORCANI de Ion Pillat
|
