Pe-aici - umbla apa, umbla vantul, umbla
omul printre spini albastri fara lege crescuti. Aici - umbrindu-ma anii m-au tintuit intre legende si arhangheli sluti. Singuratatea imbratisata cu sangele meu acelasi cantec intunecat ramane fie ca sufletul mi-l trec prin strunga de foc, fie ca sfarm paserilor pane. Langa pereti cu chipuri si vedenii zilnic strig: Vai mie, aici am dat cerului o mie de nume si nu l-am ajuns cu nici unul. Pasii mei au fost pierderi si niciodata castig.
Singuratatea de-aici dac-am iubit-o totusi
cu chin, langa clopot tarziu sau dincolo de vant de stanca, a fost fiindca departe privind peste patria mea intunecata si adanca de-atatea ori m-am simtit murind in toate frumsetile.
|