Doina
De la Nistru pan’ la Tisa
Tot romanul plansu-mi-s-a
Ca nu mai poate strabate,
De-atata strainatate.
Din Hotin si pan’ la Mare
Vin Muscalii de-a calare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o atin;
Din Boian la Vatra-Dornii
Au umplut omida cornii
Si strainul te tot paste
De nu te mai poti cunoaste;
Sus la munte, jos pe vale,
Si-au facut dusmanii cale,
Din Satmar pan’ in Sacele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet Roman saracul,
Indarat tot da ca racul,
Nici ii merge, nici se-ndeamna,
Nici ii este toamna toamna,
Nici e vara vara lui
Si-i strain in tara lui.
De la Turnu-n Dorohoi
Curg dusmanii in puhoi
Si s-aseaza pe la noi;
Si cum vin cu drum de fier,
Toate cantecele pier,
Zboara pasarile toate
De neagra strainatate;
Numai umbra spinului
La usa crestinului.
Isi desbraca tara sanul,
Codrul — frate cu Romanul —
De sacure se tot pleaca
Si izvoarele ii seaca —
Sarac in tara saraca!
Cine-au indragit strainii
Manca-i-ar inima cainii,
Manca-i-ar casa pustia
Si neamul nemernicia!
Stefane, Maria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las’ Arhimandritului
Toata grija schitului,
Lasa grija Sfintilor
In sama parintilor,
Clopotele sa le traga
Ziua-ntreaga, noaptea-ntreaga,
Doar s-a-ndura Dumnezeu
Ca sa-ti mantui neamul tau!
Tu te-nalta din mormant
Sa te-aud din corn sunand
Si Moldova adunand.
De-i suna din corn o data
Ai s-aduni Moldova toata,
De-i suna de doua ori
Iti vin codri-n ajutor,
De-i suna a treia oara
Toti dusmanii or sa piara:
Din hotara in hotara —
Indragi-i-ar ciorile
Si spanzuratorile!
Autor: Mihai Eminescu
Poezia Doina de Mihai Eminescu
|
