La arme
Auzi!... Departe striga slabii
Si asupritii catre noi:
E glasul blandei Basarabii
Ajunsa-n ziua de apoi.
E sora noastra cea mezina,
Gemand sub cnutul de Calmuc,
Legata-n lanturi e-a ei mana,
De streang tarand-o ei o duc.
Murit-au? Poate numai doarme
Si-asteapta moartea de la cani?
La arme!
La arme dar Romani!
Pierit-au oare toti vultanii
Si soimii muntilor Carpati,
Voi, fii ai vechei Transilvanii,
Sunteti cu totul enervati.
Si suferiti in injosire
De la Brasov pan’ la Abrud,
Ca sa va tina in robie
Fino-Tatarul orb si crud.
Si nimeni lantul n-o sa sfarme
Nu aveti inimi, n-aveti mani (?)...
La arme, la arme,
La arme, frati Romani!
Iar tu, iubita Bucovina,
Diamant din stema lui Stefan,
Ajunsa-i roaba si cadana
Pe mani murdare de jidan.
Rusinea ta nu are saman,
Pamantul sfant e pangarit...
Misel si idiot si faman
Cine-ar mai sta la suferit...
De-acuma trambiti de alarme!
Naltati stindardul sfant in mani,
La arme!
La arme dar Romani!
Pierduti sunteti pe Cris si Mures...
E moarte, e lesin, e somn?
Au Dragos nu-i din Maramures,
Au n-a fost la Moldova Domn?
N-au frant a dusmanilor nouri,
N-au frant pe Lesi si pe Tatari,—
Au Dragos, vanator de bouri,
N-o sa vaneze si maghiari?
Rusine pentru cel ce doarme,
Sculati ca sa nu muriti mani,
La arme,
La arme dar Romani!
Din laur nemuritoare ramuri,
O! tara, pune-n frunte azi,
Si-n tricolorul s-a lui flamuri
Sa-nfasuri pieptul tau viteaz,
Si smulge spada ta din teaca
Si-ti cheama toti copiii tai
Si la razboi cu dansii pleaca —
Cu fii de soim si fii de zmei,
In valuri crunte sa se farme
Calmuci, Tatari, dusmani, stapani...
La arme, la arme!
La arme, frati Romani!
Autor: Mihai Eminescu
Poezia La arme de Mihai Eminescu
|
