O,-ntelepciune, ai aripi de ceara!
Ce maini subtiri s-apuca de perdele
Si intr-o parte timide le trag!
In umbra dulce, dupa vechi zabrele
Suspina gura-n gura, drag cu drag.
Luceste luna printre mii de stele,
Suspina vantu-n frunzele de fag,
Se clatin codri mangaiati de vant —
Lumini pe ape, neguri pe pamant.
*
O,-ntelepciune, ai aripi de ceara!
Ne-ai luat tot far’ sa ne dai nimic,
Putin te nalti si oarba vii tu iara,
Ce-au zis o vreme, altele deszic,
Ai desfrunzit a visurilor vara
Si totusi eu in ceruri te ridic:
M-ai invatat sa nu ma-nchin la soarte,
Caci orice-ar fi ce ne asteapta — moarte!
Tu ai stins ochiul Greciei antice,
Secat-ai bratul sculptorului grec,
Oricat oceanu-ar vrea sa se ridice
Cu mii talazuri ce-nspumate trec,
Nimic el noua nu ne poate zice.
Genunchiul, gandul eu la el nu-mi plec,
Caci glasul tau urechea noastr-o schimba:
Pierduta-i a naturii sfanta limba.
In viata mea — un rai in asfintire —
Se scuturau flori albe de migdal;
Un vis purtam in fiece gandire,
Cum lacul poarta-o stea pe orice val;
aA zorilor suava inflorire
Se prelungea pana-n amurgul pal,i
In vai de vis, in codri plini de canturi,
Atarnau arfe ingeresti pe vanturi.
Si tot ce codrul a gandit cu jale
In umbra sa patata de lumini,
Ce spun: izvorul lunecand la vale,
Ce spune culmea, lunca de arini,
Ce spune noaptea cerurilor sale,
Ce lunii spun luceferii senini
Se adunau in rasul meu, in plansu-mi,
De ma uitam rapit pe mine insumi.
In van cat intregimea vietii mele
Si armonia dulcii tinereti;
Cu-a tale lumi, cu mii de mii de stele,
O, cer, tu astazi cifre ma inveti;
Putere oarba le-arunca pe ele,
Lipseste viata acestei vieti;
Ce-a fost frumos e azi numai parere —
Cand nu mai crezi, sa canti mai ai putere?
Si daca nu-i nimic decat parere
Tot ce suspina inimii amor,
Istoria cu lungile ei ere
Un vis au fost amar — amagitor;
Tot ce-aspiraram, toat-acea putere
Care-am robit-o falnicului dor
Am cheltuit-o ca niste nebuni
Pe visuri, pe nimicuri, pe minciuni.
Sunt ne’ntelese literele vremii
Oricat ai adanci semnul lor sters?
Suntem plecati sub greul anatemii
De-a nu afla nimic in vecinic mers?
Suntem numai spre-a da viata problemei,
S-o dezlegam nu-i chip in univers?
Si orice loc si orice timp, oriunde,
Aceleasi vecinice-ntrebari ascunde?
Autor: Mihai Eminescu
Poezia O,-ntelepciune, ai aripi de ceara! de Mihai Eminescu
|
