Pierdut în suferinta...
Pierdut in suferinta nimicniciei mele,
Ca frunza de pe apa, ca fulgerul in haos,
M-am inchinat ca magul la soare si la stele
Sa-ngaduie intrarea-mi in vecinicul repaos;
Nimic sa nu s-auda de umbra vietii mele,
Sa trec ca o suflare, un sunet, o scanteie,
Ca lacrima ce-o varsa zadarnic o femeie...
Zadarnica mea minte de visuri e o schele.
Caci ce-i poetu-n lume si astazi ce-i poetul?
La glasu-i singuratec s-asculte cine vra.
Necunoscut strecoara prin lume cu incetul
Si nimene nu-ntreaba ce este sau era...
O boaba e de spuma, un cret de val, un nume,
Ce timid se cuteaza in veacul cel de fier.
Mai bine niciodata el n-ar fi fost pe lume
Si-n loc sa moara astazi, mai bine murea ieri.
Autor: Mihai Eminescu
Poezia Pierdut în suferinta... de Mihai Eminescu
|
