Un farmec trist si ne’nteles
Un farmec trist si ne’nteles
Puterea mea o leaga,
Si cu nimic nu m-am ales
Din viata mea intreaga.
E un luceafar rasarit
Din negura uitarii,
Dand orizon nemarginit
Singuratatii marii.
Ingalbenit ramane-n veci
Si-i e aproape stinsul,
Cand ale apei valuri reci
Calatoresc cu dansul.
Cu-atatea tainici rugaminti,
Cu-atatea calde soapte,
Cu-atatea lacrime fierbinti,
Varsate zi si noapte,
I te-ai rugat: dorul nespus
Din suflet sa-ti alunge,
Dar el se nalta tot mai sus
Ca sa nu-l poti ajunge.
Va ramanea necunoscut
Si va luci departe
Caci lumineaza din trecut
Iubirii celei moarte
Si se aprinde pe-orizon
Pustiu de mari si stepe
Si a lui farmec monoton
M-a-nvins far-a-l pricepe.
Autor: Mihai Eminescu
Poezia Un farmec trist si ne’nteles de Mihai Eminescu
|
