Cele noua raiuri
Nichita Stanescu
Fiecarui pas al tau
I se cade o caleasca.
N-a cazut de mult o pleaca
asa grea pe capul meu!
Coltul strazii daca-l dai,
ai si nimerit in rai.
Ingerasi cu buci grasune,
stau la poarta, sa te sune,
caci, desigur, se cuvine
mare cinste pentru tine
si hodina pentru mine...
- Capul tau e-un zurgalau,
suna-anevoios si rau!
Si numai urechea mea
te aude, daca vrea.
- Raiul-al doilea, si el
mai departe e, nitel,
cum dai coltul celalalt,
langa pompa de bazalt
(N-are robinet; in schimb
sa-i dai drumul poti, c-un nimb,
si-o sa curga doar caimac
si luna de varcolac)
nuntru, ingerimea snoba,
poarta numai roti de soba
Iar la sold, ca sabie,
Numai cate-o vrabie!
- Cerul-al treilea, fireste
nici nu se deosebeste
de-al doilea - decat
ca-i mai mic si mai urat.
Sfantul Pavel daca tu-l
zavorasti cu lacatul,
treci de-adevaratulea
in raiul al patrulea,
unde prietenul Francois
te pofteste pe-o saltea
tot de scanduri rihtuite,
pe sub tine nadusite,
ca sa te invete-asa
raiul cel de-al cincilea!
- Fiindca-ti place-acest popas
si n-am vreme, eu te las
si plec singur, mai departe,
prin raiul sase si sapte,
unde voi intarzia...
(Singur, fara dumneata)
Asteptand, junghiat e jind
babele sa oua -
raiurile opt si noua
in constructie fiind!
aproximativ vara lui 59
Autor: Nichita Stanescu
Poezia Cele noua raiuri de Nichita Stanescu
|
