Arthur Rimbaud
Scuture-si pe bulevarde capitala romaneasca
Galbeni tei si suie-si slavii inegal, semet contur,
Din vuirea de tramvaie si din ud pavaj sa-ti creasca
Evocarea mea frateasca, incalcit strengar, Arthur!
Cat de straniu suna astazi imnurile foamei tale,
Cat de nefiresti soldatii, galonatii, verzi, „piu-piu“!
Dar in tara ta-si mai taraie poverile carnale
Haita care-ai blestemat-o, ametita de rachiu.
Plictisiti de bautura, razvratit numele tau il
Pomadeaza flasti alcoolici in subsolul monoton,
Cand din cartea ta rasare si inalta crunt ilaul
Cu severii ochi privindu-i tinta, gravul „Forgeron“.
Dar popor ul tau si lumea spulbera murdara crima
De a-ti fi tarata faima intr-al vinurilor fum,
Nu absintul, nu bohema, numai patima sublima,
Neastampar ul tau tragic te-a-nviat aici, acum.
Coborat-ai de pe soclul statuilor funerare,
Ai pornit sub carul mare, fluierand un cantec viu.
Catre tonti ranjeste stirba urma smulselor picioare,
O sfidare, de pe piatra piedestalului pustiu.
Drumurile tarii mele stau in fata ta, siraguri —
Amintirea ta colinda-le-n cadenta, furtunos.
Cand pasi-vom impreuna, vor iesi in negre praguri
Toti fierarii, cu bezele fluturate din baros.
Uite-n zare asfintitul cu aprinsa lui vapaie,
Parca-n zari batalioane dusmanoase s-au ucis.
Flame mari de foc si sange parca-n zari se incovoaie
Ca in zilele de lupte si de chinuri din Paris.
Uite-mi inima si tara: de furtuni innoitoare,
De-un balcanic neastampar, zbuciumate-s inegal,
Poate-a visului tau rosu o frantura iti apare
Prin aceste-ntinse campuri, prin furnale si metal.
Sa-ti privesc obrazul palid, sub valtori de par rebele,
In sfarsit, de bucurie luminat, prea dornic is —
Caci prea des, incins la glezne cu-ale timpului inele,
Ti-ai turnat nefericirea in cascadele de ras.
Scuture-si pe bulevarde capitala romaneasca
Galbeni tei si suie-si slavii inegal, semet contur.
Din viurea de tramvaie si din ud pavaj sa-ti creasca
Evocarea mea frateasca, incalcit strengar, Arthur.
Autor: Nicolae Labis
Poezia Arthur Rimbaud de Nicolae Labis
|
