Subiect de balada
Padurea de mesteacan s-a leganat odata,
Apoi a fost in f lacari inalte imbracata,
Era intai fr umoasa, caci fr unzele parura
Limbi rosii in amurgul pudrat suav de zgura.
Dar crengile-ncepura sa geama si sa strige
Incovoindu-si jarul in crancene carlige
Si bubuiau si tunuri ca-n ziua de apoi
Si mirosea a sange, a fum si a razboi.
Fetita ratacita ajunse-ntr-o poiana
Cu scr um de lemn in plete si scr um de plans pe geana.
Nu mai plangea, de frica; voia sa inteleaga.
Nu mai plangea padurea de-acuma arsa-ntreaga.
Si in poiana arsa zaceau, cu fata-ntoarsa
Spre cer, morti multi, cu pumnii crispati in iarba arsa.
Si soarele prin pacle ce se roteau in sus
Ardea pe ochi si sange si arme, din apus.
Fetita se oprise: bunicul cand murise
Avea priviri sticloase asemeni si deschise,
Bunica le-nchisese tacuta, usurel,
Aveau soldatii astia privirile la fel.
Si le-a inchis fetita — sfios, sa nu le doara —
Le-a mangaiat raceala pe cea din ur ma oara,
Se tot pleca, firava, oftand adeseori,
Parea din iarba arsa c-aduna pure flori.
Nu are somn o fata, si noaptea e tarzie.
Ea-n par ul negru poar ta o bucla argintie.
Sprancenele i-s stranse de cugetari severe;
Si fata-i impietrita de noapte si tacere
Inchide-o inflorire de vise delicate.
I-i dor de mine, poate; dar inima ii bate
Si-oftand se infioara la nu stiu care gand,
Cand lemnele in soba trosnesc adanc, arzand.
Autor: Nicolae Labis
Poezia Subiect de balada de Nicolae Labis
|
