Pamant si cer

II
Acolo-n slava, binecuvantate,
Ardeau lumini sfintite din vechime,
Era un templu unde n-a fost nime
Din lumea asta plina de pacate
Altar aveam acolo-n inaltime,
Caci dupa poarta boltii instelate,
Homer mi-a dat a zeilor cetate,
Isus mi-a dat curata lui treime
Putea oricat sa staruie minciuna
Aci in praf caci ochii totdeauna,
Scaldandu-se-n tariile albastre,
Ma invatau in nopti de reverie
Ca este sus, in cer, o armonie,
Ce-i dincolo de patimile noastre
III
Azi in zadar vrea inima bolnava
Sa-mi prind-un vis din norii moi de seara,
Azi umbrele amurgului de vara
Miroase toate-a moarte si-a otrava
Zbatandu-se in goana lui de fiara,
Pamantul simt cum s-a urcat in slava;
Masina lui imi uruie grozava
Spargand a boltii pace legendara
Ranit vazduhul tremura-n rasfrangeri,
Se duc din el popoarele de ingeri,
Si-n mintea mea un basm frumos se frange!

Nu mai esti sfanta raza diafana,
Caci cerul alb si fara de prihana
Azi e stropit cu pete mari de sange