UN CAZ NEOBISNUIT

El ar fi invatat teoria culorilor
si arta cinetica din ziduri igrasioase,
cateva limbi straine si una moarta
tragand cu urechea la burlanul spart

noaptea a scris prima lui carte,
pe foite de tigari sacrificate
unei muze care zambea stirb
din castronul cu zeama.
Pe vremea cand
ochiul bufnitei parea mai de pret
decat lumina electrica,
o vulpe alba ii aparea
in fiecare vis de ianuarie:
tocmai studia contrapunctul,
din intervalele putrede
ale priciului din lemn de rezonanta,
artele martiale, dansul si scrima
cu umbrele rotite lent,
in rondul de zi,
stiintele naturii din firele de iarba
furate pe cand isi lega siretul

dupa foarte multi ani
cineva i-ar fi zarit, pentru o clipa,
doar parul reflectat
pe capacul de sticla blindata
al unei mumii din dinastia a XIV-a,
ochii adanci pe oglinda taisului
unei sabii de samurai,
zambetul stins pe o sfera de bronz
din sala sculptorilor modernisti
(toate acestea s-ar fi petrecut
in marele muzeu -; labirintul modern
dintr-o capitala occidentala
care se crede buricul lumii)

era mai mult decat tot ce se cunostea
pana atunci:
o singura fotografie cu ochii plecati
si urme de nituri ruginii,
smulsa dintr-un permis de tramvai;
marturia filmata, neconfirmata vreodata
a unui gardian muribund
care ii datora intreaga cariera;
o bucata de tencuiala pe care era scris
cuvantul lui preferat, acum ilizibil

cartile lui, mesaje leganate
de ocean, in sticle ceruite
ne ajung tot mai rar.