| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Ce e amorul? de Mihai Eminescu Ce e amorul? E un lung Prilej pentru durere, Caci mii de lacrimi nu-i ajung &#;i tot mai multe cere. Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
BLANA LUI ISAIA
|
|||
|
Vezi toate poeziile din albumul Povesti
|
|||
|
Acum fiecare e la locul sau. In odaia dinspre strada seful serviciului judetean al prefecturii concepteaza rezolutiile venite de sus; aici in arhiva unul tacane la masina Yost; alti doi scriu felurite adrese; altul munceste la un tablou cu rubrici incurcate; al cincilea coase dosarele; iar Isaia Vasilescu, registratorul, cu ochelarii pe nas, trece tacticos in registrul de intrare hartiile sosite. Asa, cu parul si mustatile carunte, cu obrajii supti si plini de incretituri, cu umerii adusi, pare de saptezeci de ani, — si n-are bietul om decat cincizeci; dar l-au biruit necazurile: cinci copii morti, cinci vii si boala nevesti-sii si sanatatea lui subreda, si cate si mai cate Azi insa e fericit. Se vede dupa zambetul care licareste in ochii lui mici, de cate ori si-i ridica de pe registru si si-i indreapta spre cuierul de langa usa. Caci in cuier sunt spanzurate cinci paltoane vechi si o blana noua; iar blana noua e blana lui, blana cumparata chiar azi, blana la care viseaza si pe care si-o doreste de douazeci si trei de ani de cand e slujbas, poate si mai de mult. Care om n-are slabiciune de ceva? Unul de una, altul de alta Uite, aici in cancelaria asta: Piscupescu are patima vanatorii; arhivarul are slabiciune de porumbei — acum o luna a dat treizeci si doi de lei pentru nu stiu ce misirliu; seful are slabiciune de marci postale pe care le aduna cu mare grija — zice ca a adunat pana acum doua lazi pline. Slabiciunea lui Isaia a fost sa-si cumpere si el o blana; si asta slabiciune nu era numai o nazarire a mintii lui, ci o tanguire a intre- gului sau trup, slab si plapand la frig. Dar de aici incolo poate sa sufle cat o pofti cainele de crivat — lui Isaia nu-i mai pasa. Azi nici atatica nu l-a simtit, in lungul drum pe marginea garlei, de acasa pana la cancelarie. Stie el ca e imitatie nurca dinauntru si tot imitatie si lutrul de la guler, dar e blana; si seful cancelariei n-a vrut sa-l creaza c-a dat pe ea numai de lei. E! dar de cand se tocmeste el cu Herman Grünblat de la care a cumparat-o? Din august. Cata diplomatie n-a intrebuintat el la cumpa- ratoarea asta? Dupa patru luni de tocmeala se ajunsesera cu lei; si acuma, in saptamana din urma, sub pretext ca a gasit intr-un loc o ciupitura cat varful, nu cat gamalia, cat varful acului, tot i-a mai rupt ovreiului sapte lei, pe care ii are in buzunar, pentru aldamasul de baut cu colegii la “Piticu”, deseara, cand vor iesi de la cancelarie Are prin urmare de ce sa fie multumit si sa zambeasca de cate ori i se indreapta privirea spre cuier. Mana lui scrie: “ . Decembrie Medicul veterinar a se aproba vanzarea animalelor de rasa notate”; iar mintea lui e la primirea care i s-a facut de colegi azi-dimineata cand a sosit. A fost o nebunie, nu altceva. L-au luat in brate si l-au ridicat de trei ori in sus, strigand: ura! de credeai c-o sa se darame tavanul. Toti i-au pipait-o, toti i-au cantarit-o, toti au incercat-o, toti au admirat-o. Timp de aproape un ceas s-au perindat prin cancelarie functionarii celorlalte servicii, care aflasera vestea, veniti sa-i vada blana si sa-i ureze s-o poarte sanatos. Caci Isaia — “nenea Isaia” pentru cei mai multi — e drag tuturor, ca e om de isprava, care-si vede numai de treaba si de nevoile lui De douazeci si trei de ani de cand e aici registrator, cu unul nu s-a certat, pe unul nu l-a parat, si stie de gluma Mai cate ii face Mitu Steriu fel de fel de bazaconii si el rade. Cel mult daca la mare disperare ii zice: “Fir-ai incuiat!” Asta e cea mai aspra ocara a lui Isaia Si asa, pe cand ochii lui zambesc de multumire, mana lui scrie automatic: “. idem idem Revizorul scolar a se mandata suma notata pentru trasportul unor elevi la Brasov” Deodata unul dintre copisti se scoala zicand: “Trece mortul!” In adevar, din departare se aude muzica militara. Atunci toti trec in odaia dinspre strada. Peste ei vin ceilalti functionari ai prefecturii, ale caror birouri n-au vedere la ulita. Toti se ingramadesc la ferestre, suiti pe scaune, pe mese, care pe ce gaseste, si privesc cu incordare. Strada s-a umplut de lume, alergata de la tribunalul si de la casieria de alaturi, sa vada inmormantarea maiorului. Vine convoiul din sus. Iata, in costume de amirali, falaitarii, care duc calari steagurile; sase trasuri cu preoti, in cap cu arhiereul venit inadins pentru aceasta inmormantare; iata si dricul cu cosciugul pe care stau chipiul si sabia mortului. Patru maiori duc panglicile. Dupa dric sunt toate notabilitatile orasului si cateva figuri straine. Seful cancelariei da lamuriri: ca batranul prapadit din mijloc e tatal maio- rului; cel din dreapta, cu favorite, frate-sau; iar cel din stanga, de langa prefect, cumnatul mortului, doctorul Vlangari. Iata si calul maiorului, imbracat in negru si muzica militara, elevii si ofiterii scolii de cavalerie, si in capul sirului de trasuri un cupeu, in intunericul caruia se zareste, ca o masca de ceara, chipul sotiei mortului Acum, in locul muzicii care s-a departat, rasuna glasul sfasietor al trambitelor cantand marsul soldatului mort Incet-incet convoiul s-a scurs, lumea se risipeste, slujbasii veniti din alte odai se duc, iar cei de aici trec fiecare la locul sau. Isaia pune mana pe condei; dar, aruncandu-si ochii spre cuier, vede ca blana lui lipseste. Un fulger de-o clipita ii trece prin inima; apoi, banuind ca asta trebuie sa fie iar o gluma a lui Mitu Steriu, colegul care scrie la masina Yost, incepe sa rada cu haz, zicand incet: “Mare pehlivan!” Arhivarul de alaturi, auzindu-l razand, il intreaba: — De ce razi, Isaio? El rade inainte clatinand din cap cu mare satisfactie, repeta: “Mare pehlivan!”, apoi sopteste arhivarului: — Secul de Mitu mi-a ascuns blana. — Aha! raspunde arhivarul dupa ce s-a uitat la cuier; apoi facand cu ochiul rade si el pe infundate Isaia scrie: “. idem idem La dirigintele oficiului postal, loco, a comunica unde se gaseste aparatul telefonic care pana la iulie curent era instalat la fosta primarie Urseiu, devenita Visinesti”; si se gandeste ca trebuie sa i-o fi ascuns colo, in cuiul din dosul dulapului din anul trecut “Secul naibii, numai de fleacuri se tine” Si trage cu coada ochiului spre Mitu Steriu, sa vada daca nu zambeste. Dar Steriu scrie serios, fara un zambet, fara o ochire catre dansul. Tot asa de serios sta cand i-a indopat sosonii cu hartie, de nu putea sa-i mai desfunde Si Isaia face haz, caci, cu toate sotiile lui Mitu, ii e drag, ca e baiat bun, priceput si harnic “. idem idem La primaria Pietrosita cu ordonanta de plata No. . a se da titularului” Numai daca nu i-ar fi ascuns-o undeva sa se mototoleasca ori sa se umple de praf. Si gandindu-se astfel, Isaia cheama cu degetul pe aprodul care motaie langa soba, si-l intreaba pe soptite: — Unde mi-a ascuns Mitu blana? — Nu stiu, domnule Isaia, raspunde aprodul, tinandu-se cu mana de gura ca sa nu pufneasca de ras. — Ia vezi, sopteste Isaia, nu e colo in cuiul de dupa dulap? Aprodul se duce intr-acolo, se uita si face semn din cap ca nu e. Sa stii ca i-a mototolit-o, varand-o in vreun dulap. La gandul acesta nu mai poate rabda si zice tare: — Ma, Mitule, cand o sa-ti vie tie mintea la cap nu stiu! — De ce, nene Isaio? intreaba Mitu mirat. — Nu mai face pe chinezu. Mi-ai ascuns blana. Cine stie pe unde ai bagat-o, s-o mototolesti. — Pe onoarea mea! protesteaza Mitu, pe cand ceilalti rad cu hohote. Radeti degeaba, zice Mitu serios, ca pe cinstea mea daca i-am ascuns-o. Te pomenesti ca i-a furat-o. Ghita, cine a intrat aici? Dar Ghita rade cu mana peste gura. Isaia scrie catava vreme clatinand din cap; apoi se scoala, deschide pe rand toate dulapurile, se urca pe un scaun si cauta sus pe dulapuri, pe urma trece in odaia sefului. — Ce e, Isaio? — Ia fleacuri! Secul de Mitu mi-a ascuns blana. — Aici nu e, zice seful zambind. Pe cand Mitu protesteaza cu tarie: “Pe viata mea, pe ce am mai scump ca nu i-am ascuns-o eu!” Isaia trece la locul lui, isi ia condeiul, apoi — gandindu-se ca trebuie sa i-o fi dus in vreo odaie vecina — iese indignat, zicand: “Prostii!” Rand pe rand intra la serviciul administrativ, la serviciul tehnic, la revizorat, cu aceeasi vorba: “Secul de Mitu mi-a ascuns blana”. De pretutindeni, dupa ce s-a incredintat ca nu e, pleaca in rasetele functio- narilor. Atunci se urca sus, dar blana nu e nici la contabilitate, nici in cabinetul secretarului, nici in al directorului, nici la prefect. Atunci se intoarce in cancelarie, trantind usa: — Astea sunt glume prostesti care nu se fac, domnule Si punand mana pe condei scrie batos si apasat: “. idem idem la comuna Bezdead cu de librete de munci agricole” Dar Mitu s-a apropiat si vorbeste serios: — Nene Isaio, cand e gluma — e gluma Cauta-ti blana, sa nu ti-o fi furat cineva adineaori, cand ne uitam la mort, ca eu, pe viata mea, pe tineretile mele daca ti-am ascuns-o! Isaia, cu bratele cazute de-a lungul trupului, se uita de jur imprejur, cu dorinta de-a descoperi un zambet pe fata vreunuia din colegi: dar sunt toti seriosi: unul cerceteaza pe aprod unde a stat in timpul cat trecea mortul, daca n-a vazut pe nimeni intrand, altul propune sa se dea de veste prin telefon la politie. Isaia isi duce mana la inima, care parca vrea sa-i sparga pieptul sa iasa; apoi, gandindu-se ca tonul serios cu care Mitu se lepada de cate ori ii facea cate o gluma (cand cu ungerea condeiului cu miere, cand cu praful de pusca presarat in tutun acum doi ani), se domoleste si zice cu glas bland: — Glume de astea nu se fac. Vrea sa scrie, dar isi aduce aminte ca in tot timpul trecerii mortului a stat cu mana rezemata de umarul lui Mitu Nu mai stie ce sa creaza Se scoala, se plimba de colo pana colo, vorbind ca-n aiurarea unor friguri, cu un glas obidit. Adica ce? sa-i fi furat blana, blana pe care si-o dorise atata amar de vreme El chef n-a stiut plimbari n-a stiut Cand iesea prin targ, la alte ferestre nu se uita decat la ferestrele blanarilor Acolo se oprea vreme multa si nu se dezlipea din loc decat dupa un oftat lung din baierile inimii Iarna, cand se ducea sus cu vraful de hartii la iscalit, se oprea in sala in dreptul cuierului de care era spanzurata blana prefectului o pipaia o netezea isi lipea obrazul de ea ca sa guste din mangaierea ei calda si dulce Si acum Acum — Ma, Mitule m-ai amarat destul, da-mi blana. — Da-i, frate, blana, intervin ceilalti induiosati. — Pe tot ce am mai scump in lume! protesteaza Mitu. In vremea asta s-a inserat. Directorul a plecat, seful s-a imbracat si el, si iese zicand: — Va tineti de fleacuri. Isaia, dupa ce a incercat in zadar sa-si reia locul, incepe iar sa se plimbe, inganand ca pentru el singur, cu acelasi glas in care tremura ceva. De cand se tine el sa-si cumpere blana! Acum zece ani adunase vreo de lei, dar i s-a imbolnavit nevasta, dupa nasterea lui Fanica, si a dat banii pe doctori; acum trei ani iar asa si i-a murit Anicuta fata mare de ani Si a dat banii ca s-o bage in pamant Si acum, cand l-a invrednicit Dumnezeu ca s-a lipsit de toate indulcirile, de toate s-a lasat de tutun, ca sa adune ban cu ban acum, chiar in ziua cand a pus-o intai Nu se poate! — Ma, Mitule, fii baiat de treaba! Uite, am sapte lei, hai la “Piticu”, sa bem aldamasul. I se rupe inima lui Mitu; ii pare rau ca nu i-a ascuns-o cu adevarat, ca poate nu i-o fura; si, pricepand cata durere o sa-i pricinuiasca risipirea celei din urma iluzii, ii ia mana si-i zice cu blandete: — Nene Isaio draga, nu ti-am ascuns-o eu, ca nici nu-mi arde de gluma Stii ca mi-e mama bolnava. Sa dea Dumnezeu s-o gasesc moarta acasa, daca ti-am ascuns-o eu! Acum e tarziu, s-a innoptat de mult. In tot localul prefecturii nu mai e nimeni decat Isaio, colo langa soba, cu coatele pe genunchi, cu capul in maini Rand pe rand au plecat de mult toti colegii De cateva ori s-a deschis usa: — Ce, tot nu ti-ai gasit blana, nene Isaio? El a clatinat din cap, si cei ce l-au intrebat s-au dus Si acum e singur A trimis aprodul sa-i aduca de acasa paltonul al vechi Si pe cand crivatul urla in burlanele sobei, prin mintea lui ostenita trec vedenii din scurta fericire: azi-dimineata, la plecare, nevasta i-a luat capul cu amandoua mainile si l-a sarutat: “S-o porti sanatos, Isaio” Si Florica, fata a mare, care-i netezea cu sfintenie gulerul si Irina, care-l peria cu ingrijire: “S-o porti sanatos, taticule” Si praslea, Raducu, din bratele slujnicei: “S-o polti sanatos, taticule” |
|||
Pune poezia BLANA LUI ISAIA pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |