| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Din taine de Tudor Arghezi O alta taina, limba, nu stiu cum rasare Si cum se zamisleste dupa tinut si soare, Mai limpede, mai aspra, mai posaca. Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
INIMA DE TATA
|
|||
|
Vezi toate poeziile din albumul Povesti
|
|||
|
Conu Nae sta in pridvorul caselor de la vie si-si face tigari din cutia de bectimis. Cum sta de le rasuceste tacticos, le lipeste ducand limba d-a lungul foitei, le taie cu foarfecele firele de tutun care ies la capete si le aseaza una langa alta in capacul cutiei, — ar vrea sa para linistit; dar nu e; se vede dupa cum isi face uneori mana palnie peste ureche, ca sa asculte de nu se aude uruit de trasura pe podisca de la poarta obratiei, si dupa cum se uita din cand in cand cu bagare de seama spre peticul de sosea, care se zareste printre ramurile ulmului Al naibii ulm! o sa puie sa-l taie ca-mpiedica vederea Tigari isi face dinadins, ca sa-si potoleasca neastamparul, c-a fluierat de mult trenul ajuns la oras si de mult a trecut jumatatea de ceas in care trasura trebuia sa soseasca de la gara la vie. Cucoana Frosa e mai linistita, poate pentru ca cu pregatirile mesei nu-si da seama de timpul trecut (nici nu s-a uitat de zece ori la ceasornic ca conu Nae), poate si pentru ca cel asteptat nu e Lica, primul nascut, ofiterul ei, dragostea ei cea mare Cel asteptat e Misu, favoritul tatalui, asemenea lui prin firea blanda si visatoare, prin indemanarea la orice mestesug, prin toate insusirile si toate slabiciunile (pana si patima vanatorii), mostenite de la el cu atata credinta Si-i tremura mainile lui conu Nae, gandindu-se la placerea ce o sa-i pricinuiasca baiatului toate sculele de vanatoare: pusca, geanta, jambiere, doua sute de cartuse facute gata cu mana lui la masina, asezate cu oranduiala in odaita lui De venit trebuie sa vie, c-a depesat; dar se vede ca s-a intamplat ceva la cabrioleta desigur iar uluba din dreapta si i-a spus de trei ori vizitiului sa treaca cu ea la fierar, sa-i puie un lantisor la cui, sa nu mai saie, sau Si conu Nae striga spre bucatarie: — Draga! — Poftim? intreaba Frosa, ivindu-se in pervazul usii. — Nu cumva ai spus lui Gheorghe sa targuiasca ceva din oras? — Da, i-am dat o insemnare sa-mi ia niste lucruri de la bacanie. — Aha! face conu Nae dumerit si-si urmeaza facutul tigarilor. Asa da, acum intelege intarzierea mocaitului de Gheorghe Si iar isi arunca ochii spre sosea Al naibii ulm! O sa puie sa-l taie ca impiedica vederea Sase luni de cand nu l-a vazut, sase luni lungi ca sase veacuri! Iar acum conu Nae zambeste cu blandete, nu tigarii la care se uita rasucind-o, ci gandului ca trebuie sa-i fi crescut lui Misu mustacioara, pe care de la vederea din urma se caznea s-o rasuceasca, strengarul Ca grozav isi iubeste conu Nae pe Misu lui. Si pe cel mare il iubeste, nu e vorba, ca e chipes, frumos, mandru, leit coana Frosa. Cand calca Lica de-i suna durita de la pinten, drept, falnic, cu capul sus, cu pieptul lat, parca se largeste ceva si-n pieptul adus al lui conu Nae E! dar altfel de dragoste are pentru Misu. Misu e tot el la tinerete, cu infati- sarea lui, cu sufletul lui Si parca n-are cuvinte sa multumeasca lui Dumnezeu ca ce n-a invatat el in vremea lui, o sa invete acuma prin Misu Ca s-a insurat tarziu conu Nae, la de ani, si multa vreme l-a framantat si l-a chinuit grija ca nu i-or trai copiii tarziu facuti; dar Dumnezeu a fost bun, iaca: pe cel mare l-a vazut locotenent, cu cariera facuta, iar cel mic si-a ispravit liceul, si-a luat bacalaureatul si acum de doi ani urmeaza la medicina Si, cand a fost la Bucuresti acum sease luni, gazda i-a spus ca n-a mai vazut baiat silitor, care toata ziua si toata noaptea sa citeasca, iar profesorul ca are mare indemanare la disectie. L-a ascultat baiatul si i-a priceput sfatul pe care i l-a dat intotdeauna: “Fereste-te, fatul meu, de prieteni rai, ca sindrofia rea strica firea buna” L-a ascultat baiatul si poate c-o sa-l asculte si Dumnezeu la care se roaga in toate diminetile si serile si peste zi datatea ori, sa-l invredniceasca sa-l vaza si pe asta doftor. Ca el datoria si-a facut-o Dupa ce s-a insurat, n-a mai stiut de alta grija decat de-a casei si de-a copiilor. Toate dorintele si le-au infranat si coana Frosa, si el — ea mai cu seama, care era mai tanara si care a primit sa se retraga aici la vie, numai ca sa agoniseasca ceva copiilor Si iaca le-au agonisit nu raman fara nimic: casa in oras, via asta aproape ca o mosie si ceva bani La asta se gandeste conu Nae, desi lasa acum tigara jos si-si face cruce; iar cand ridica ochii, acolo, la zece pasi inaintea lui, vine incet cabrioleta urcand la mal. Repede-repede, cat il ingaduie cei aproape saptezeci de ani, coboara scara, striga sastist pe coana Frosa: “Draga, draga!”, striga tremurand spre cusca catelei: “Diana, a venit Misu” Diana vine repede si trage salturii chefnind de bucurie imprejurul trasurii, slugile au iesit pe prispa bucatariei, iar parintii primesc baiatul in brate, cu ochii stralucitori de bucurie * Conu Nae nu mai intelege nimic Atata vreme de cand se framanta in zadar sa priceapa pricina schimbarii copilului lui Misu lui Unde e Misu lui? Ca nu e el, tanarul grav, serios, care acum aproape o luna s-a coborat din trasura in bratele lor, rece, strain, fara un cuvant catre dansul, fara o mangaiere Dianei, fara un strigat de bucurie la vederea oranduielii sculelor de vanatoare Nu e a lui Misu fruntea asta neclintita; nu sunt ai lui ochii astia nepasatori Unde sunt ochii lui care priveau staruitor asupra lucrurilor cu drag, cu dor de pricepere? Nu e Misu lui baiatul asta care raspunde cu monosilabe la intrebarile lui, la aducerile lui aminte despre lucruri de care vorbea cu drag odinioara, la toate staruintele lui de a-l face sa vorbeasca Zadarnic cherlaie Diana de dorinta de a pleca la vanatoare, zadarnic i-a spus el de cateva ori ca, plimbandu-se prin vie, a dat peste un stol de potar- nichi care-si au storistea acolo, — de cand a venit n-a pus mana pe pusca. Sta, ia uneori o carte, citeste catva, curand o inchide, o arunca la loc si tace cu ochii dusi in zare Nici silintele coanei Frosii n-au fost de vreun folos. La intrebarile ei, baiatul a raspuns cu raceala: “N-am nimic, poate preocuparile examenului” Dar pentru sufletul de tata al lui conu Nae, asta nu era un raspuns multumitor. Si se gandea batranul la toate primejdiile, bolile de care i-l scapase Dumnezeu. Si-si aducea aminte noptile de veghe, aplecarile peste patucul lui ca sa-i asculte rasuflarea Deunazi, cum baiatul pornise devale in livede, conu Nae s-a luat dupa el. Cand l-a ajuns, l-a rugat sa stea jos si a incercat din nou sa-l faca sa vorbeasca. — Misule tata, ce ai tu? — Nimic. — Ti-e grija de examene? — Poate Batranul i-a luat mana in mainile lui si, punandu-si in glas toata blandetea sufletului, iar in privire, dragostea de care tremura: — Tu ai ceva, fatul tatei, ai ceva nu se poate spune-mi mie. Nu te sfii De ce te sfiesti de mine? Incerca sa rada: — Ha-ha! stiu eu ce trebuie sa fie: vreo fata o pereche de ochi frumosi ramasi la Bucuresti. — Ce idee! raspunse Misu cu raceala. — Poate esti bolnav, spune fiul tatei, nu te sfii. Boala e lucru firesc e rau sa ascunzi. Si fata cu raspunsul baiatului facut cu acelasi glas strain: — N-am nimic nimic nimic Batranul zisese cu durere: — E pacat ca te ascunzi de mine pacat! * Sunt cinci seri de cand conu Nae iese binisor in varful degetelor si merge la fereastra odaii lui Misu, sa vaza ce face. Lumina in casa, se poate vedea printr-un loc unde perdeaua nu e bine cazuta. Baiatul, cu capul rezemat intr-o palma, citeste. Atunci se-ntoarce si intreaba in dreptul usii fara a intra: — Nu dormi, Misule? — Nu. — Ce faci? — Citesc. Nici vocea parca nu e a lui. Si altadata il intreba asa si tot asa ii raspundea: “Nu citesc”; dar in amandoua cuvintele era ceva duios, dulce, mangaietor, parca multumirea de grija ce i-o purta. Acum aceleasi doua cuvinte: “Nu citesc” au sunet mort, fara inteles, ca sunetul unui ban plesnit Si conu Nae simte cum i se urca pe spinare un fior rece ca-n fata unui lucru de groaza A citit odata coana Frosa in foiletonul Univer- sului o istorie asa, in care unul, care semana grozav cu altul, l-a omorat si a venit sa se dea drept dansul. In tacerea noptii si cu sunetul straniu al vocii baiatului inca in auz, conu Nae intra in odaia coanei Frosii, inchinandu-se grabit Misu e dus in vie; si-a luat o carte si-a plecat in vie. Din odaie, ochii lui conu Nae l-au urmarit cum se ducea incet la mal pe razor pana a pierit. Batranul se scoala si trece in odaia baiatului. Pe masa, pe policioara din perete, pe scaunul de la capataiul patului sunt carti. Ce de carti! Si se gandeste batranul ca greutatea atator lucruri de invatat poate sa intristeze si sa ingrijoreasca pana intr-atata sufletul baiatului Toate sunt carti frantuzesti, unele cu chipuri infatisand oase, muschi, vene; unele — animale; astea radacini, ierburi, flori, — cartile lui de medicina; iar altele fara chipuri, insemnate de baiat cu semne, cu sublinieri doveditoare ca le-a citit. “Ce-o fi scriind in cartile astea?” se-ntreaba batranul, luand una si silindu-se sa-i priceapa titlul. De la quadruple racine du principe de la raison suffisante O deschide si-i pare rau ca nu stie destul frantuzeste ca sa poata intelege partile subliniate Ce sa inteleaga el, care n-a citit nici romaneste decat carti bisericesti, cronicarii. Cei trei muschetari, Corina sau Italia si din cand in cand vreun numar din Economia rurala? Si se cazneste sa traduca: “De la, despre; quadruple, impatrita; racine, radacina; du principe, a principiului; de la raison suffisante raison suffisante” asta nu stie. El, Misu, trebuie sa stie pune mana pe alta carte si aici sunt insemnari Citeste titlul, tot frantuzeasca: Les mensonges conventionnelles de notre civilisation. A! iaca si o carte romaneasca, M. Eminescu, poezii Si aici sunt sublinieri Citeste strofa insemnata: A fi? nebunie si trista si goala, Urechea te minte si ochiul te-nseala. Ce-un secol ne zice ceilalti o dezic Decat un vis searbad mai bine nimic. Conu Nae intoarce foile nedumerit. Iaca iar ceva insemnat: Setea linistii eterne care-mi suna in urechi Si iar insemnat: Din haos, Doamne, am aparut Si m-as intoarce-n haos, Si din repaos m-am nascut, Mi-e sete de repaos. — Mi-e sete de repaos? ingana incet batranul Pe scaunul de langa pat e alta carte, cu un cutit de taiat foile intr- insa tot frantuzeasca Le monde comme volonté et comme représentation O deschide si o rasfoieste. A! uite aici sunt pe margine lucruri scrise de mana lui Misu Se duce langa fereastra; isi pune ochelarii si citeste, silindu-se sa inteleaga: “Da, puterea mistuitoare a intelegerii, care nimiceste lucrurile invatate o parte din obiect topita in subiect, mistuita in flacara intelegerii Unde poate duce intelegerea totului reducerea intre- gului spatiu la un punct si nici atat a intregii vesnicii la o clipa si nici atat confundarea desavarsita a obiectului cu subiectul, daca nu la o desavarsita indiferenta, la nefiinta? Si atunci de ce aceasta straduire, de ce aceasta framantare, cand aceasta nefiinta mi-o pot procura de acum, de indata, cu o miscare, cu o singura apasare pe tragaci?” A! cum pica cartea din mainile tremuratoare ale batranului, galben ca turta de ceara. Azi-dimineata l-a vazut umbland cu revolverul Vrea sa strige: “Draga! Frosino!”, dar nu poate, il impiedica un nod in gatlej Impleticindu-se, iese din odaie, coboara scara, intra in vie si incepe sa urce grabit razorul cu mana dreapta sprijinindu-se de araci, cu cea stanga apasandu-si pieptul in dreptul inimii si urca si urca. I-e mila lui Dumnezeu de bietul batran. Ar fi prea dureros sa urce coasta pana-n varf. D -aia arata vederii lui intunecata, acolo, la juma- tatea drumului, pe Misu, citind sub un nuc, pe branci, cu capul intre maini. Batranul sta locului, rasufland din adanc, trecandu-si mainile peste ochi, parca pentru a se incredinta ca nu viseaza; apoi se apropie de baiat, sade jos, silindu-se sa-si astampere bataile inimii. — Te-a obosit, zice baiatul cu nepasare. — Da, raspunde batranul N n nu mai merge Apoi, cand s-a mai linistit, incepe rar cu o voce grava: — Misule, fatul tatei, lasa cartile alea ca nu sunt bune asculta- ma pe mine, nu sunt bune Cartea va sa fie omului prieten, nu dusman Din carte va sa invete omul — cum zice Miron Costin, cronicarul, in predoslovia lui — sa cunoasca pe Dumnezeu si laude sa-i aduca pentru toate ale lui catra noi bunatati. Baiatul se uita la batran care urmeaza cu seninatate: — Prieten, nu dusman si cartile aste iti sunt dusmani, daca-ti sadesc si fac sa-ti incolteasca in minte ganduri pizmase ca alea care le-am citit adineauri scrise cu mana ta slova ta dusmani daca ponegresc bunatatea lui Dumnezeu si frumusetea lumii cladita de dansul Uita-te si vindeca-te! Sunt ani d-atunci. Misu s-a vindecat de ametitoarea zguduire sufleteasca ce i-a pricinuit intaia calatorie in tara gandurilor despre rostul lumii; — cu vremea si o mai patrunzatoare intelegere a lucru- rilor, in locul duhului de tagaduire si de razvratire, i s-a coborat in suflet impaciuire si evlavie — si niciodata n-o sa uite chipul batranului si gestul lui cu mana intinsa spre zarile unde, colo, soarele apunea in pulbere de aur ca un disc urias de v apaie cu marginile palpaitoare, dincolo se ridicau clocote de fumuri cu sute de nuante de albastru, pe cand in tacerea serii care se lasa incet, greierii de toamna isi suspinau cantecul tremurator si duios ca glasul batranului: — “Uita-te si vindeca-te” |
|||
Pune poezia INIMA DE TATA pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |