Poeziile.com - Home

  Parola? Creare album poezii
Poetii clasici ai literaturii romane Poezii frumoase pe teme Poeti membri ai clubului poetilor tineri Poeziile mele
 
 
Poetul zilei
Mircea Barsila
(0 - ?)

112 Poezii

Poezia de azi

Elegie de toamna
de Arcadie Suceveanu


Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

   
Cautare avansata




MOARTEA LUI CASTOR

Vezi toate poeziile din albumul Povesti
de Ioan Alexandru Bratescu-Voinesti
Acum cativa ani, intr-o zi de septembrie, de un nespus dor
de duca pe care mi-l pricinuia albastrul nesfarsit al cerului si acel
farmec ametitor al toamnei, ma plimbam de mai bine de un ceas pe
strada singur, fara rost, cand la o raspantie ma intalnii piept in piept
cu Maiorul.
— A! buna ziua. Ce? Aici? Eu te tineam plecat acasa.
— Cum acasa, cand am slujba aici?
— Vezi, ca stiam ca mama ti-e bolnava.
Si eu nu stiam nimic.
— Dar d-ta de unde stii?
— Sora-mea, care s-a intors aseara de acolo, imi spunea ca a gasit-o
foarte rau.
Ca sa-mi spuie Maiorul ca mama era foarte rau, trebuia sa fie in
adevar asa, trebuia sa aiba altceva decat patima ei obisnuita.
In aceeasi seara, dupa un drum care mi s-a parut cel mai lung din
cate facusem in viata, soseam acasa. Teama care-mi strangea inima si
ma facuse sa trec fara o intrebare printre slugile iesite in intampinarea
mea, mi se risipi, gasind pe mama in adevar mai slaba decat o lasasem,
dar bine.
— Tu, draga!
Si saraca oarba, neputandu-ma vedea, ma pipaia peste piept, peste
fata. Eu ii luai mainile si i le sarutai, certand-o incet ca nu ma vestise.
— Dar n-am fost bolnava. Cine ti-a spus? A! Maiorul! Acum inteleg.
A fost sora-sa p-aici. Ea nu m-a vazut dupa nenorocire, si-si inchipuia
sa ma gaseasca tot asa cum ma stia si acum
In adevar, daca sora Maiorului n-o vazuse de cand cu moartea tatei,
era de inteles cum spusese ca e foarte rau, gasind pe femeia — acum
un an inca tanara si frumoasa — fara vedere si imbatranita cu zece
ani in asa de scurta vreme.
— Iar daca acum ma gasesti mai slaba, adauga mama, e ca de doua
nopti nu pot dormi din pricina bietului Castor.
— De ce?
Ca raspuns la intrebarea mea, auzii afara, langa fereastra, un urlet
lung si sfasietor.
— Uite, asa urla de doua nopti. Asta e treia. Saracul! Nu stiu ce
are. Femeia zice c-ar fi otravit. Eu cred ca batranetea
Linistit dinspre partea mamei, acum ingrijit de starea cainelui, iesii
in curte, unde gasii pe Castor zacand prapadit langa fereastra, cu gura
deschisa. Femeia, care stia cat de mult tineam la el toti ai casei, era
aplecata deasupra lui: se incerca sa-i dea lapte dulce.
— Ce are, Mario?
Nu stia nici ea. De doua zile de cand nu mai manca nimic, zacea la
soare si urla. Ii facuse ea toate cate le-a stiut, dar degeaba, ii era tot
mai rau
— Ia sa incercam sa-i dam laptele.
Si, ajutat de femeie, dedei cainelui, cu de-a sila, tot laptele din
ceasca. Simtindu-se parca mai bine, se ridica greoi, ma mirosi dand
din coada, apoi se culca iar, urland prelung si dureros.
*
Era tarziu. Mama dormea. Ii auzeam, prin usa deschisa dintre
odaile noastre, rasuflarea regulata — si trebuia sa fi vegheat doua nopti
pentru ca sa fi putut dormi acum, cu toate desele gemete ale lui Castor.
Ce ma tinea pe mine destept nu erau insa urletele, ci atatea amintiri
si atatea ganduri trezite deodata in mine la vederea suferintei lui.
Cat de limpede vad noptile de vara cand ma duceam la mosie
pentru vanatoare. Iata-ma culcat in pridvorul luminat ca ziua de luna
plina, neputand inchide ochii din pricina cantecului pitpalacilor care
se aude pretutindeni, aici aproape ca sunetul a doua pietre lovite una
de alta, colo in departare ca picaturile de apa cazand intr-un vas plin.
Castor se scoala din cand in cand si vine sa ma miroase, ingrijat de
neodihna mea.
Iata-ne la vanatoare intr-o miriste aurie. Castor cauta la cincizeci
de pasi, in galop, cu capul in sus. Deodata, trasnit, se opreste in loc,
nemiscat, ca de bronz, cu coada dreapta, cu un picior ridicat in sus.
La un pas inaintea lui sta prepelita pe branci infricosata, hipnotizata.
Ma apropii si-i strig: “Pil!” El sare, prepelita zboara, si eu trag.
“Apporte!”, si mi-o aduce. E inca vie, numai aripata.
Iata-ne primavara dupa sitarusi, in papurisul de la Lazuri, unde
Castor cauta domol si amanuntit, pe cand in campul de alaturi taranii
aclama sosirea berzelor cu chiote si cu zvarlituri de caciuli in sus.
Cand ma intorceam acasa de vacanta, mi-l aduceau inainte la gara,
si era o aratare care oprea lumea in loc, ca sa admire bucuria de
nedescris a cainelui care-si revedea stapanul dupa trei luni de lipsa;
iar dupa ce plecam, imi scria mama cum intra in fiecare zi in odaie sa
miroase si sa mangaie hainele mele de vanatoare spanzurate in cuier.
Mi-l dase tata-meu Parca-l vad: in ziua cand m-am intors dupa
examenul de bacalaureat, ma intampina in capul scarii si, dupa ce ma
imbratiseaza si el, si mama: “Sa traiesti, fatul meu, si sa-ti dea Dumne-
zeu bucuria pe care ne-o faci.”
Apoi ma ia de mana si ma duce in odaia mea, unde ma astepta cea
mai neasteptata surpriza. In perete o panoplie cu toate trebuincioasele
pentru vanat, patima mea; iar de sub pat iese Castor, intai latrand, apoi
bucurandu-se de parca nu ma cunostea de cand lumea.
A! fericirea mea de atunci! Si nu numai pentru ast dar frumos, ci
pentru toate cate ma inconjurau. Caci in clipa aceea, in fata lor, care
intinereau de multumirea mea, pentru intaia oara intelegeam ce mare
lucru e pentru cineva sa aiba parinti cinstiti, buni si uniti: o mama care
se lipsea de toate pentru copiii ei, un tata in fata caruia toti se des-
copereau cu respect, o casa batraneasca mostenita din mosi-stramosi,
si slugi imbatranite in curte, iubitoare si credincioase.
Da, pe tata-meu mi-l aduceau aminte gemetele lui Castor. Ma
vedeam intorcandu-ma cu dansul de la vanatoare, de unde venea sa
ma ia intotdeauna cu chibitca lui cu un cal, auzeam glasul neuitat al
arcurilor chibitcei, auzeam si glasul lui si corul nesfarsit de greieri.
Zadarnic imi astupam urechile pentru a putea adormi. Mintea acum
plina de trecut, nu se lasa sa fie adormita, ci depana atatea lucruri
traite, care ma minunau prin limpezimea cu care le vedeam.
Abia era un an de atunci. Era ziua lui. Masa intinsa de la un capat
al sufrageriei la celalalt: toate rudele si prietenii. Lautarii canta cantece
batranesti. Unul din copii se scoala si inchina in sanatatea lui. El se
ridica suparat de mult ce se sileste sa nu para miscat, isi ia paharul:
“Dragii mei, pilde bune v-am dat si eu si mama voastra. Dea Dumne-
zeu”, dar cuvantarea i se topeste in lacrimile care-i dau navala din
ochi. Atunci mama se apleaca peste dansul si-l saruta lung, in aplauzele
tuturor si in cantecul de urare al lautarilor
Si acum, ce departe erau toate!
La pierderea lui, moartea nu l-a luat numai pe dansul — iubitul,
dus la groapa intr-o zi de toamna rece si ploioasa, — ci a luat cu ea
tot rostul neamului nostru, acum atat de risipit.
Ma intrebam, si nu-mi puteam raspunde, ce ne despartise asa si
pentru ce nu veneam sa traim cu totii impreuna, cu mama, ingrijind-
o, ajutand-o. Nebuni ce eram! Dar negresit, cat mai in graba, aveam
sa ma intorc langa dansa si sa incep a recladi fala casei noastre,
daramata de suflarea mortii.
“A! Dar e peste putinta!” imi ziceam tot eu. Si acum geamatul lui
Castor era glasul tacutei mele deznadejdi in fata ruinei neamului.
*
A doua zi de dimineata ma trezeste acelasi glas tanguitor al caine-
lui. Ma imbrac, imi iau pusca din cui, doua cartuse din cutia mesei, si
ies in curte.
— Castor, vin-aici!
Castor, care zacuse toata noaptea nemiscat, se scoala ca prin
minune si ma urmeaza.
Femeia, care m-a vazut si m-a inteles, fuge in bucatarie plangand.
— Castor, vin-aici!
Castor se taraste cu greutate dupa mine pana la maidanul de peste
drum. Aici se culca pe partea dreapta, lasand descoperit locul inimii
Dupa ce s-a ispravit, m-am intors acasa ca gonit de cineva, am intrat
in odaie, am trantit pusca pe pat
Usa din dreapta s-a deschis. Mama a inaintat pe dibuite si m-a
in brate. Pe cealalta usa au intrat Maria si Dinu, amandoi slugi
de peste treizeci de ani in curtea noastra; si cu totii am plans pe tacute
moartea lui Castor, care ducea departe, mai departe, vremea unor
fericiri apuse pentru totdeauna.

Pune poezia MOARTEA LUI CASTOR pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.



Poezii despre:
Primavara Toamna Iarna Iubire Bucurie Viata
Flori Boala Singuratate Frica Scoala vezi mai multe

Copyright 2014 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani