|
Vezi toate poeziile din albumul Povesti
|
A fost odata ca niciodata un imparat pe nume Cuvant. Si stapanea
imparatul peste o imparatie intinsa cu supusi bogati
si fericiti. O sigura mare durere avea el insa in toata fericirea
ce-l inconjura: nu avea copii. Si ajunsese imparatul la batranete
de mare suparare il cuprinsese si numai plangea si altceva nu
mai facea.
Azi asa maine asa intr-o zi stand imparatul la
poarta si plangandu-si trista soarta ia ca trecu un mos pe
langa el si-i dadu binete apoi ii zise:
- Imparate ai mila de un biet calator si da-mi rogu-te o cana
cu apa si o bucata de paine.
Imparatul ii raspunse:
- Mosule d-apoi nu ti-oi da numai atat pofteste in casa si
ti-o da imparateasa mea de mancare si-oi innopta la noi
ca poate ai drum lung de facut.
Si-l duse imparatul pe mos in casa si-i dadu imparateasa
mancare calda si-i turna imparatul o cana de vin apoi ii
urara somn bun si-l lasara odihnei noptii. Iar peste noapte imparatul
avu un vis: se facea ca mosul ii spunea:
- Drept multumire pentru bunatatea ta si a imparatesei tale va
voi lua durerea din suflet. Asculta cele ce-ti voi spune fa intocmai
si rau nu va fi: sa mearga imparateasa in curtea palatului
si va vedea un pomisor. Sa-l ude sa-l sape si sa-l curete de uscaturi.
Fructele ce le va da pomisorul sa le manance imparateasa. Asa
sa faceti si nicicum altfel si bine va va fi.
Dimineata imparatul ii povesti imparatesei visul si
fugira amandoi la mos sa-l intrebe ce a fost aceasta. Dar mosul
nu mai era plecase. Si au stat ei la sfat si au hotarat sa faca
ce il sfatuise mosul pe imparat in vis. Si s-a dus imparateasa
in curtea palatului si mare-i fu mirarea cand gasi pomisorul
acolo unde nu fusese pana deunazi nimic. Si-l sapa il uda
il curata de uscaturi. A doua zi imparateasa gasi in
pomisor trei poame pe care le manca. Iar la sorocul potrivit imparateasa
dadu nastere la trei fete. Mare bucurie fu pe imparat si in
intreaga imparatie avand acum cine sa-i mangaie
batranetile.
In ziua hotarata pusera imparatul si imparateasa
masa cu faina lapte miere sare si apa sa le fie ursitoarelor de hrana.
Acestea se infruptara din cele date apoi le ursira fetelor:
-Si se va numi aceasta fata cea mare fiind Vorba Dreapta. Si va fi apriga
va lovi va sfarama si va indrepta cu dreptate si adevar numai
pe voie fara de nevoi.
- Si se va numi aceasta fata cea mijlocie fiind Vorba de Duh. Si va starni
minti si va cauta sambure de cunoastere.
- Si se va numi aceasta fata mezina fiind Vorba Buna. Si va fi blanda
si miloasa si va mangaia durere si va inchide rani.
Si va fi dulce si frumoasa inimii.
Crescura fetele bucurand parintii in toate cele ce faceau.
Iar cele ce li se ursisera se vadeau adevarate: Vorba Dreapta era asa de
inteleapta incat imparatul o pusese in locul
sau la judecatile cele mari; Vorba de Duh atata era de mintoasa ca
numai cu cei mai mari invatati statea la vorba si talmacea cele
mai grele carti; Vorba Buna mangaia pe toti cei aflati in
durere si pe unde trecea tot zambet si bucurie lasa in urma.
Iar imparatului si imparatesei li se umpleau sufletele de bucurie
si nu era zi de la Dumnezeu in care sa nu multumeasca pentru ziua
in care mosul se oprise la ei la poarta.
Si ar fi fost tot o fericire peste imparatia lor pana intr-o
zi cand la marginea imparatiei isi facu salas un balaur.
Ardea satele manca bucatele oamenilor. Ce nu facuse imparatul:
trimisese soli trimisese osti daduse sfoara-n tara ca va da o fata
de nevasta celui ce va infrange balaurul… degeaba balaurul
nu putea fi invins. Atunci nemaigasind scapare imparatul merse
el insusi la balaur.
- Ia spune balaure ce vrei tu de la noi de atata necaz ne faci?
- Apoi imparate eu n-as vrea nimic dar tare sunt catranit din cauza
stapanei mele imparateasa Litera. Caci a ramas fara ganduri
si numai invalmaseala este in imparatia noastra.
Mare suparare are caci nu se mai stie descurca. Iar eu ma manii si
eu unde si pe cine pot.
Cand auzi imparatul atare vorbe se gandi ca ceva trebuie
sa faca sa isi scape imparatia de balaur. Si zise:
- Mai balaure eu am trei fete care or descurca-o pe imparateasa ta.
Le-oi trimite la ea si or sa-i dea de cap numai pleaca de pe pamanturile
mele si lasa-mi oamenii in pace.
- Apoi fie ca tine imparate zise balaurul si luandu-si ziua
buna pleca in ale sale.
Se duse imparatul si isi chema fetele. Le spuse cum sta toata
tarasenia si cuvantul ce-si daduse iar ele isi luara cele
trebuincioase drumului si plecara.
In mare suparare o gasira fetele pe imparateasa Litera. Iar
ea cum le vazu le omeni ca orice drumet venit de la drum lung apoi le povesti:
- De toate-s vinovata numai eu. Stand la sfat cu oamenii mei m-am laudat
intr-o zi ca nimeni nu ar putea incurca ce eu pun pe hartie-n
scris. Atunci a aparut furioasa tare -; dar parca alta i-ar fi starea?
-; zana Bombaneala. Si m-a blestemat rau m-a blestemat…
sa nu-mi fie odihna odihna si spuse curate sa nu mai fie in imparatia
mea numai incalceala si balbaiala pana ce
n-oi aduce ruga istetimii aici. Cum o fi aceea nu stiu doar mi-a zis c-o
voi gasi in Lege Invatatura si Mangaiere. Am
cautat si-am tot cautat dar n-am gasit nimic din cele ce mi-a spus zana.
Iar voi de veti afla si rupe blestemul eu sluga ma voi face la curtea Cuvantului
iar voua va voi da imparatia mea s-o stapaniti.
Ei si-au stat fetele la sfat se sfatuira si-ntrebara care pe unde stia
dar raspuns nu aflau. Cand li se luase gand ca ar afla capat
de unde sa apuce iata ca li se infatisa mosul ce-i aparuse si
imparatului in alte timpuri. Si ospatandu-l ele mosul
le zise:
- Fetele tatii de pornit sa va fie drumul unde rasare soarele si apune
moartea. De aflat insa numai de va este dat veti afla.
Si plecara fetele spre soare-rasare. Mersera ele pret de doua paini
si un urcior cu apa si ajunsera intr-o padure. Dar ce padure cum
nici in lume nu intalnisera: neagra si involburata
numai ganduri rele si manie bantuind-o. Flamande si
obosite fetele mersera pe o carare plina de maracini si ajunsera la o
casa ce sta sa se naruiasca. Batura la poarta si le deschise o batrana
atat de batrana ca nici anii batranetii nu se mai puteau
numara. Fetele se rugara de o cana cu apa si o bucata de paine.
- Apa v-oi da ca-i de la Dumnezeu lasata dar pentru paine trebuie
sa imi munciti o zi.
Fetele se invoira si intrara slugi la batrana. Vorba Dreapta
ajunse la ograda orataniilor. Le curata le spala apoi se grabi sa
le dea de mancare. Si mare ii fu uimirea cand vazu ca
mancarea pasarilor era amestecata cu a vitelor si a cainilor.
Cu rabdare ea alese pentru fiecare si le imparti cinstit sa le ajunga
tuturor. Vorbei de Duh ii fu dat sa faca curat si ordine in scrisorile
si cartile batranei. Si erau tare incurcate nici gand
sa fi inteles ceva din ele. Dar fata cu rabdare si amintindu-si
invataturile inteleptilor cu care isi impartea
vremea in imparatia Cuvantului le descurca si le aseza
cum nu se putea mai bine. Cat despre Vorba Buna batrana o puse
sa o spele si sa o ingrijeasca chiar pe ea. Iar baba era tare artagoasa
si uracioasa dar fata cu felul ei de a fi o ingriji si o mangaie
de zambet aparu in ochii femeii.
Ziua de munca terminandu-se batrana le spuse:
- Ati fost atat de pricepute si ati pus atata suflet in
tot ce ati facut incat va voi spune ce mai aveti de facut.
Intoarceti-va la curtea imparatesei Litera. Spuneti-i sa urce
in turnul parasit si sa aduca sipetul ce-l va gasi acolo. Restul
veti stii poate singure ce aveti de facut.
Fetele multumira de sfat si se intoarsera la imparateasa Litera.
Gasira sipetul si-l deschisera. Nu gasira in el decat trei
hrisoave pe care stateau scrise numele fetelor. Mirate isi luara
fiecare hrisovul si le citira. Vorba Dreapta citi zanogan’
Vorba de Duh direovin’ iar Vorba Buna caslachin’.
Afland ce statea scris in hrisoave imparateasa Litera
se puse pe un plans de se scutura camasa pe ea gandind ca asta
tot lucratura zanei Bombaneala trebuie sa fie. Dar fetele se sfatuira
mai citira si aflara ce scria in hrisoave. Citira cu glas puternic
sa sparga vraja: ZANO GANDIREO VIN CA-S LA CHIN!’.
Si-atunci ca de niciunde aparu o minune de zana insotita
fiind de trei flacai cum nu se mai aflau altii. Si zise:
- Aceasta e ruga istetimii iar voi ati reusit sa descalciti scrisele.
Eu sunt zana Gandire iar ei sunt copiii mei Lege Invatatura
si Mangaiere. Iar ei va sunt voua sortiti de soti dar trebuia
sa dovediti ca-i puteti afla.
Si astfel fetele se maritara cu cei trei flacai Litera intra slujnica
la Cuvant iar Gandirea ii vegheaza pe toti pentru liniste
si implinire a mintii si sufletului.
Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea-asa.
|
Pune poezia Povestea Cuvântului pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.
Poezii despre:
|
|