LORELEY
Heine
Eu nu =tiu ce poate sa fie
Ca-mi suna mereu in urechi
Cu ve=nica-i melancolie
Un basmu din zilele vechi.
Se-ntuneca fara de veste,
Lin apele Rinului curg,
Si cresc ale mun ilor creste
Mare stralucind in amurg.
Pe st`nca un chip de femeie
S-arata din negura bl`nd,
Bra ara-i de aur sc`nteie,
Ea-=i piaptana parul c`nt`nd.
Ea-=i piaptana parul =i c`nta
Un c`ntec de vraja al ei;
Te farmeca =i te-nspaim`nta
C`ntarea frumoasei femei!
Pescarul, nebun, se repede
Cu luntrea lui mica =i, dus,
Nici valuri, nici st`nca nu vede,
El cauta numai in sus.
V`ltoarea-l izbe=te de coasta
St`ncoasa, =i moare-necat:
Loreley a facut-o aceasta
Cu viersul ei fermecat.
Autor: Stefan Octavian Iosif
Poezia LORELEY de Stefan Octavian Iosif
|
