Poeziile.com - Home

  Parola? Creare album poezii
Poetii clasici ai literaturii romane Poezii frumoase pe teme Poeti membri ai clubului poetilor tineri Poeziile mele


 
Poetul zilei
Ion Stratan
(1955 - 2005)

16 Poezii

Poezia de azi

Cornul de aur al baiatului
de Mircea Ivănescu
scena de dimineata — cornul sunand departat,
prin hatisurile albastrii, chemarea la vanatoare — glasul

Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

   
Cautare avansata



































Psalm („Tare sunt singur, Doamne, si piezis!) - comentariu

Poezii Cantece Inscriptii Hore Psalmi Balade Doine
„Psalm al insingurarii, al parasirii (cum il denumeste Nicolae Balota), purtand - ca in filigran - cuvintele evanghelice: «Eli, Eli, lama sabahtani!», adica «Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce m-ai parasit?» () in acest Psalm al lui Arghezi, tonul de lamento il inlocuieste pe acela al revoltei din alti Psalmi. Nu incrancenare disperata, exaltare a orgoliului, nu blasfemie, ci tanguire. Dar pricina este aceeasi: absenta divinitatii".
Primele strofe ale poemului constituie, in esenta, o rugaciune, o lamentatie deznadajduita pe tema singuratatii omului in univers si a condamnarii lui la o soarta tragica. E vorba despre „singuratatea omului in ruptura, uitat de Dumnezeu, derivand din mitica suferinta a celui alungat din edenul primordial, lasat in voia lui" (N. Balota). Psalmistul arghezian se simte lepadat de la fata Domnului, osandit sa rataceasca in pustiu. Destinul lui e simbolizat de copacul blestemat {Matei, 21, 19):

„Tare sunt singur, Doamne, si piezis!
Copac pribeag uitat in campie,
Cu fruct amar si cu frunzis
Tepos si aspru-n indarjire vie".
Lipsit de binecuvantarea harului divin, poetul e lasat prada propriei demonii. El se inalta catre cer „piezis", purtand povara „rodului" unei sacralitati negative („fruct amar", „frunzis tepos si aspru"). Tensiunea apriga a sufletului e aceea de asteptare, nucleul fundamental al Psalmilor arghezieni. Dorul poetului e indreptat spre o cat de mica atingere a divinitatii:

„Tanjesc ca pasarea ciripitoare
Sa se opreasca-n drum,
Sa cante-n mine si sa zboare
Prin umbra mea de fum. II Astept crampeie mici de gingasie.
Cantece mici de vrabii si lastun
Sa mi se dea si mie,
Ca pomilor de rod cu gustul bun".
Fiinta trecatoare {„umbra mea de fum") tanjeste in zadar dupa semnele sacralitatii pozitive:

„pasarea ciripitoare", „crampeie mici de gingasie", „cantece mici de vrabii si lastun".
Toate acestea intruchipeaza aspiratia psalmistului de a fi partas la ciclul rodirii in univers, dar si nostalgia paradisului pierdut. Atributele „copacului pribeag" sunt definite prin opozitie cu cele ale „pomilor de rod"; opozitia s-ar putea reduce la ecuatiile: amar - dulce, tepos / aspru - gingas; singuratate -comuniune. De fiecare data, poetul inregistreaza doar semne ale retragerii fertilitatii:

„Nu am nectare roze de dulceata,
Nici chiar aroma primei agurizi,
Si prins adanc intre vecii si ceata,
Nu-mi stau pe coaja moile omizi".
Versul „Si prins adanc intre vecii si ceata" evoca simbolic conditia tragica a omului inchis intre doua neanturi, intre eternitate si necunoscut, intre viata si moarte.





In strofa a cincea, o exclamatie interogativa deschide perspectiva razvratirii:

„Nalt candelabru, straja de hotare,
Stelele vin si se aprind pe rand
in ramurile-nlinse pe altare -
Si te slujesc; dar, Doamne, pana cand?" Ea este semnul exasperarii celui pus sa vegheze „Intre doua nopti", fara a primi nimic in schimb. A servi intunericul dumnezeiesc e sinonim cu a trai in zadar. De vreme ce sacrul e mereu tainuit, ascultarea reprezinta suprema frustrare pentru poetul psalmist. Lui Arghezi nu i se potriveste imaginea ascetului care se canoneste inutil:

„De-a fi-nflorit numai cu focuri sfinte
Si de-a rodi metale doar, patruns
De grelele porunci si-nvataminte,
Poate ca, Doamne, mi-este de ajuns".
Focul e echivalentul simbolic al sacrului; in acest Psalm, el exercita o dubla actiune, fasta si nefasta: focul ceresc purifica, dar omeneste el ucide. „A rodi metale" inseamna, asadar, o falsa rodnicie, o proliferare contrara firii umane, de aceea inacceptabila. Cu toate acestea, revolta e numai insinuata aici. in final, psalmistul pare ca se multumeste doar cu reprosul de a fi fost abandonat:

„in rostul meu tu m-ai lasat uitarii
Si ma muncesc din radacini si sanger".
Sunt versuri ce stau sub consemnul grav, iremediabil, al rupturii de Parintele ceresc, resimtita ca o profunda ruptura a fiintei. Acel inocent „semn al departarii" e revendicat de poet cu deznadejdea smerita ca Dumnezeu ii va adresa un mesaj din tacerea lui absoluta:

„Trimite, Doamne, semnul departarii,
Din cand in cand, cate un pui de inger, II Sa bata alb din aripa la luna,
Sa-mi dea din nou povata ta mai buna" - fapt semnificativ intr-o lirica in care intunericul si tacerea sunt singurele mijloace directe de reprezentare a sacrului, chiar daca amandoua sunt negative. Concluzia spre care ne conduce poemul ar putea fi aceasta:

„poet profund religios, Arghezi se afla insa intr-o paradoxala conditie: aceea de a nu accepta dogma si, in acelasi timp, dandu-si seama de imposibilitatea trairii autentic religioase in afara dogmei" (Mircea Zaciu, op. cit.).



Poetica argheziana a Psalmilor are un aspect de conversatie, de monolog adresat. in aceste poeme, inscenarea dramei psalmistului se face dupa principiile unui discurs dramatic („cu personaje"). Prin urmare, modelul de reprezentare este cel pronominal (eu - tU), cu persoane de dialog: emitatorul - E (desemnat de persoana I:

„sunt", „tanjesc", „mine", „mea", „astept", „mi") si receptorul - R (desemnat prin persoana a ll-a:

„te", „tu", „ta", „trimite"), cu specificarile: E = „uman" si R = „divin".
in Psalmi, receptorul nu este si interlocutor, iar mesajul este emis intr-o singura directie (E -> R), catre un destinatar presupus, niciodata identificat. Din punctul de vedere al teoriei semnului, referentul lui R este un „referent opacizat" (Emilia Parpala, Poetica lui Tudor Arghezi. Modele semiotice si tipuri de texT). Metafora numelui propriu („Doamne") trimite fie la un deus absconditus, fie la „transcendenta goala" din toata poezia moderna. Pe scurt: absolutul ravnit de psalmist nu e numai departat sau tainuit, ci e si gol, este o idealitate fara continut.

Referate

Poeziile poetului






Copyright 2019 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani