Poeziile.com - Home

  Parola? Creare album poezii
Poetii clasici ai literaturii romane Poezii frumoase pe teme Poeti membri ai clubului poetilor tineri Poeziile mele


 
Poetul zilei
Ion Stratan
(1955 - 2005)

16 Poezii

Poezia de azi

Cornul de aur al baiatului
de Mircea Ivănescu
scena de dimineata — cornul sunand departat,
prin hatisurile albastrii, chemarea la vanatoare — glasul

Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

   
Cautare avansata



































Olarul eroic

Vezi toate poeziile poetului
(„Lamura" nr. 5. februarie 1921, pp. 337-341)






Ne-am deprins sa cautam viteji numai printre minuitorii de sabii si sa-i gasim numai in mijlocul varsatorilor de singe.
Si totusi cea mai umilita meserie isi are vitejia si eroii ei, inainte mergatori si mucenici adevarati in mina carora unealta roasa si invechita se preschimba in arma cuceritoare cu care taie semenilor uimiti drum nou in inima naturii robite.
Viata olarului francez
Bernard
Palissy este in aceasta privinta mai plina de eroism decit a lui
Napoleon, fiindca nenumaratele-i infringeri nu l-au putut cu nici un chip dobori si nu s-a lasat pina ce nu a biruit, inzestrind omenirea cu o arta si o industrie noua, cu care s-au hranit in cursul veacurilor milioane de oameni, si care a facut si gloria si bogatia unei tari intregi ca
Franta.
A deschis ochii pe lume in anul si alaturi de tatal sau, un sticlar sarac si necajit, aproape de cum a inceput sa apuce cu miinile, s-a trezit si el un lucrator sticlar.
Copilandru tacut si raznit de cei de seama lui, dar iscoditor nevoie mare, din pricina saraciei nu a putut invata la scoala.
A intrat in viata fara macar sa stie buchile si socotelile cele mai de nimic (pe care insa le-a invatat singur si temeinic mai tirziu).
Dar asta nu l-a impiedicat, ba poate dimpotriva, sa citeasca cu propriii lui ochi in mereu minunata carte a
Naturii, pururi deschisa; cum spunea el insusi: „n-am avut alta carte decit cerul si pamintul, date tuturor sa le citeasca".
Si cite lucruri nu a deprins si nu a invatat la aceasta scoala libera a
Firii, lucruri pe cari parca inadins le acopera cu mina-i inarmata cu nuiele, cealalta scoala, mica si inghesuita nu numai intre patru pereti intunecosi, dar si intr-un suflet si mai ingust de dascal uscat si rascopt.
Pe linga o disciplina de munca incordata si severa, de luare aminte veghetoare, de straduinta trudnica, de rivna inviersunata, cu reluarea fara preget de la capat a lucrarii neizbutite, care i-au chezasuit izbinda.
Natura i-a imbogatit mintea si sufletul cu tot ceea ce un om cultivat putea sa stie pe vremea lui.
Asa ca olarul a fost pe de-a-ntregul si un invatat naturalist care mai apoi la
Paris a putut sa tina lectii ascultate, despre fortificatii, agricultura si mai ales despre istoria naturala.


Vazind izvoarele de pe oalele si blidele coapte de el in cuptor si imitate cu atita firesc si adevar dupa natura,
Buffon nu poate decit sa exclame uimit: „numai natura singura putea sa produca un asa mare naturalist".
Si pina la vremile de azi nu se pot face mai bine decit a facut el acele izvoade de serpi, sopirle, plante, flori studiate pe viu si reproduse apoi pe faianta in chip neintrecut.

Pina la optsprezece ani a stat acasa, lucrator sticlar si pe deasupra masurator hotamic.
Dar meseria sticlariei nu mergea.
De o viata tatal sau se zbatea fara sa poata innoda doua intr-una!
Si baiatul, mare acum, pleca in lume.
Cu sacul in spate, a ratacit aproape zece ani prin
Franta,
Flandra,
Germania, muncind pe unde apuca - fie ca sticlar, fie ca hotarnic si mai ales observind, invatind, instruindu-se. in urma s-a insurat si s-a statornicit la
Saintes in
Franta.
Curind l-au inglodat copiii, iar nevoile i-au trecut dincolo de cap.
Pe masura insa ce-i cresteau lipsurile si neajunsurile, simtea cum se trezesc in el puterile mintii si ale sufletului, asa de bogat hranite pina atunci.
Simtea ca poate - mai mult - ca are nevoie sa faca ceva care sa-l ridice deasupra, care sa-i indestuleze si foamea copiilor si pe aceea, mai nepotolita, foamea sufletului.
Si isi rotea ochii adinci pretutindeni, socotind de ce ar fi bine sa se apuce.
Pe atunci era cautata si se vindea cu pret bun olaria si blidaria smaltuita, insa numai in
Italia se producea asemenea marfa, iar taina de fabricatie era pastrata cu strasnicie
Spre aceasta taina a smaltului isi incordeaza
Bernard toate puterile si ajunge sa o cucereasca intr-o lupta de saisprezece ani, zi cu zi, noapte de noapte.
Cind s-a apucat intii de acest lucru, nu stia nimic privitor la meseria smaltuirii, nici macar cum se fac si se ard oalele in cuptor.
Ar fi fost o dezlegare, sa plece in
Italia si sa cerce sa afle taina, dar cui ar fi lasat posidicul de copii.
Nu-i raminea decit sa se puie pe munca aici pe loc.
Si mai intii cu sart: a strins si a studiat tot soiul de materiale ce si-a inchipuit ca ar intra in plamadirea smaltului, dar mai ales a celui alb - cel mai pretuit.
Le-a amestecat in fel si fel de chipuri, le-a frecat si le-a incercat pe bucati de oale sparte pe cari le ardea apoi in cuptorul lui.
Nu studiul, nici munca nu-i erau vreo greutate, ci cea mai mare stavila era saracia.
Feluritele substante si boiele, precum si oalele care urmau sa fie incercate trebuiau sa fie cumparate cu bani buni.
Asemenea si lemnele cu cari infierbinta cuptorul
Muncind insa, zugravind pe sticla, desenind, hotarnicind, izbutea sa-si tiriie de azi pe miine viata si sa-si urmeze in acelasi timp experientele asupra smaltului.
Ani de zile a sucit si rasucit cercetarile pornite orbeste, a dibuit plamadele, a spart movile de oale noi, a azvirlit troiene de hirburi minjite cu compozitie nereusita, a prapadit sumedenie de stinjeni de lemne degeaba.
Smaltul nu se ivea nici pe cel mai mic coltisor de hirb.
Si, vorba aceea, oalele sparte le plateau copiii si nevasta, cari indurau toate lipsurile si a caror piine o lua de la gura ca sa o zvirle in foc
Cit despre el, nu simtea nimic!
Frig, foame, sete, osteneala, toate le punea la spate, numai tinta sa si-o ajunga.
Acum tot necazul i-a cazut pe cuptorul lui din casa.
Numai din pricina lui, ca nu arde bine, nu-i iese smaltul.
Si iata-l durind, undeva la margine, un alt cuptor mai mare, care i-a inghitit la rindul lui alte mormane de oale si de lemne, fara alt rezultat decit mizeria fara leac a intregei familii ajunsa pe drumuri.
Toti i-au strigat ca trebuie sa deschida ochii.
Fara sa se dea batut, a lasat-o mai domol, renuntind la cuptorul lui propriu.
Toate incercarile le face acum la cuptorul unei fabrici afara din oras, caci pe al lui nu mai are lemne cu ce sa-l incinga.
Nici aici insa nu i-a mers mai bine.
Alte blide sparte, alte plamade risipite si nici urma de smalt pe cioburile netrebnice!
Atunci, cuprins de o razvratire indirjita, s-a hotarit, v-ati astepta poate sa se lase pentru totdeauna, nu, s-a hotarit sa inceapa cercetarile de la capat!

Cu prilejul unor mari masuratori in acel tinut capata de lucru si cu banii cistigati se intoarce mai inversunat ca oricind la descoperirea smaltului alb.
Noi gramezi de oale, cumparate cu bani gheata, sparte si acoperite cu fel si chip de plamade, cad jertfa incapatinarii sirguitorului
Bemard,
De data asta cioburile sint arse intr-o sticlarie, la un cuptor mai puternic si, pe ici pe colo, compozitia pare ca s-ar fi topit si ar fi intrat in lut: dar de smalt alb nici vorba!
Alti doi ani pierduti zadarnic in cercetari nerodnice, in cheltuieli peste puterile lui il duc la ruina si, atunci, scrie
Smiles, „se hotaraste sa faca o ultima sfortare si incepe, fireste, prin a sparge mai multe oale ca totdeauna!"

Aproape trei sute de cioburi, minjite cu plamada, sint asezate pe pardoseala cuptorului sticlariei, cu osirdia cu care se intindeau piinile pe pristolul punerii inainte.Si dupa ceasuri si ceasuri de nerabdare gifiitoare iata ca pe unul singur din cele trei sute de cioburi plamada se topise, iar dupa uscare se prefacu intr-un frumos smalt alb.
Nici soarele pe ceruri, in primavara iubirii lui, nu cred sa fi stralucit mai orbitor pentru bietul olar ca pata aceea alba incrustata pe o farami-tura de lut.
Din clipa aceea spune el insusi ca „s-a simtit un om nou". intr-un suflet a alergat la nevasta $i i-a aratat proba, justificarea aparentei lui nebunii.

De pe sufletul lui a cazut piatra care-i taia rasuflarea: stradania, zbuciumul sterp de atitia ani putea sa-l socoteasca deci cu drept cuvint un studiu trebuitor, de neinlaturat, ca sa ajunga aici.
Si astfel era indreptatit fata de el insusi, pentru tot timpul trecut.
Dar acest capatii de izbinda n-a fost decit inceputul unui alt lant intreg de incercari, de zbucium si cheltuieli.
Trebuia chezasuita taina cercetarilor si pentru asta avea nevoie de un cuptor pe seama lui.
Pentru aceasta isi dureaza unul, la care lucreaza singur vreo opt luni: aduna lemne uscate din belsug, isi modeleaza oalele trebuitoare, alcatuie plamada pentru ars si intr-o buna zi da iar foc cuptorului plin cu hirburi: si nu se mai misca de acolo o zi, doua, trei, cu ochii la vapaia mistuitoare
Sase zile si sase nopti necurmate a vegheat, urmarind cioburile, dar plamada nu s-a topit pe nici unul
Atunci iar a stat putin sa chiteasca
De buna seama vina este a substantelor cari nu au fost bine amestecate.
O noua incercare trebuie numaidecit facuta.
Dar de unde bani?
Nu-i mai ramine decit sa se imprumute la un vecin.
Si iata-l cu banii luati pregatind o noua provizie de substante chimice, de lemne si oale, la gura cuptorului care astepta ca un moloch nesatios.
Scapara, focul duduie, vapaia incinge caramizile, dogoarea creste, dar cioburile stau neschimbate
Smaltul nu se topeste si stiva de lemne s-a ispravit.
Flamind, minjit, neprimenit de o luna, uscat si istovit ca o iasma, cu barba zbirlita, tremurind de dogoarea focului ce-i ardea in suflet, parca in locul si spre rusinea celui ce se domolea in cuptor, olarul deznadajduit nu se mai putu tine si cu amindoua miinile zmulge ulucile curtii.
Apoi stilpii palimarului, unul dupa altul, urmeaza ulucile si sint zvirlite in foc.
Balbara se inteteste citava vreme inca un ceas de iutime si poate ca plamada se topeste dar si ulucile s-au ispravit mai inainte ca smaltul sa se inmoaie
Poate ca numai citeva pale de dogoare inca si totul ar fi gata, dar focul se ostoiaza
Tinindu-si cumpatul, grav si fara un tremur, ca si cind ar fi facut un lucru ca orisicare altul, olarul intra in casa
Masa mare de tei, in jurul careia se aduna toti sa manince, tocmai bine va atita flacara domolita din cuptor.
Si blanile mesei, scindurile patului, spetezele scaunelor pilpiie si trosnesc in miinile nemiloase ale stapinului, care jertfeste totul, numai sa descopere taina dupa care se straduieste de atiti amari de ani
Dar jertfa nu este deplina, plamada ramine nealterata si focul iar moare
Ah, daca ar mai tine citeva clipe, biruinta ar fi a lui
I-au mai ramas scindurile podelei.
Si dusumeaua casei scoasa in graba urmeaza patul si mobila, zvirlita pe acelasi rug nepraznic.
Nevasta si copiii ingroziti se imprastie prin vecini si toti ii caineaza pentru nenorocirea ce a cazut pe capul tatalui, care de buna seama s-a smintit cu desavirsire.

Noroc ca smaltul, inmuiat de arzimea atitui foc - ti-ar veni parca sa zici de atita vointa si in-viersunata statornicie a omului - s-a topit.
Altfel poate ca acoperisul si toti capriorii bietei case ar fi trebuit sa se mistuie in focul nemilostiv.
Acum smaltul lucea voios si mingaitor pe blidele racorite.
Omul biruise, si
Natura, hartuita, supusa, lasase sa i se zmulga inca o taina, dar nu o da decit in mina unui erou vrednic, purificat prin jertfa si foc.
De aici calea merge, oricit de cotita si de intoarsa, spre rasplata, spre deplina incununare a unei munci de aproape douazeci de ani de incercari sterpe, costisitoare, cari ar fi doborit pe un altul mai slab de inger.
Olarul ajunge pina
Ia regele
Frantei care il ia in slujba lui. intimplarile celelalte din viata lui, pisma si clevetirile vrajmasilor, inchisoarea nu mai pot intuneca lumina unui suflet care a biruit asa de cumplit.
Si nu a invins pe oameni - semenii lui - ci insasi
Natura.
Daca
Bemard
Palissy ar fi fost ostas, fara nici o indoiala ca ar fi ajuns mare si puternic, iar faima lui ar fi umplut lumea - de fum lesne risipitor
Dar asa, spre norocul aceste lumi, viteazul nostru s-a nascut sticlar si cea mai mare ambitie a lui a fost sa descopere taina faiantei $i a pus atita rabdare, atata rivna, atita tarie, atita credinta pe o intindere atita de lunga de vreme - a jertfit copii, nevasta, reputatie, odihna, sanatate, avere, toate astea in slujba unei singure idei, cit un mare mucenic pentru credinta lui, si cit niciodata un erou al armelor nu a fost in stare sa jertfeasca.
Daca omenirea ar sti sa-si caute mai bine eroii si un nou
Plutarch s-ar incumeta sa-i nemureasca, umilul olar din veacul al -lea ar impodobi cele mai frumoase pagini ale epopeei straduintelor umane spre mai bine.



Comentarii

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)



Pune poezia Olarul eroic pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.






Poezii despre:
Primavara Toamna Iarna Iubire Bucurie Viata
Flori Boala Singuratate Frica Scoala vezi mai multe

Politica de confidentialitate





Copyright 2019 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani