Sonet CCIX

Eu nu-ti cer fericire, aceasta toropeala
De soba oarba-ncinsa c-un vreasc far de lumina
Iubirii tale--sacra cruzime geniala--
De nu-mi dai izbavirea, cer arderea deplina.
Nu-mi mai ajunge viata cu ani hotarnicita
Si valul ei de veacuri rozand adanc din noi
In dragostea eterna ea trebuie sorbita
Cu tot ce are-n funduri -- si perle, si noroi.
Atunci iesi-vom slobozi pe vesnice meleaguri,
Lasand in clisa lumii doar uriase urme,
Pentru sarmanii oameni nedepasite praguri,
In care fara pace dupa comori sa scurme:
Catre aceasta slava ma pregatesti tu oare
Cu-atatea lungi si aprigi dureri mantuitoare?

(Miercuri, 18 ianuarie 1956 )