Sonet CCXLI

Cand n-o mai fi nici urma din noi in amintiri,
Cu spima dezgropa-vor dintre hartoage roase
Un alb colos de versuri mai tari ca niste oase:
Scheletul uriasei, tristei noastre iubiri.
De-a pururi ard in ele, din focul cel etern,
Ca-n maduva de stanca, titanicele febre,
Un osuar de patimi, naprasnice vertebre
C-um cap s-atinga cerul, cu celalalt, in infern
Si-or intreba, ce-arhanghel s-a prabusit din zbor
Si-a-nsamantat tarana cu marea-i fulgerare?
Slabitelor farame cladi-le-vor altare
Popoare-ntregi cu fruntea sub frumusetea lor;
Ci-atat prinos de glorii asupra lor varsat
Nu va-mplini statura iubirii ce-au purtat

(Pastele, 1958)