Iti scriu sonete ravna pitica si desarta,
Cand tu esti intruparea celui mai pur sonet!
Nu te-a facut natura; ci, in suprema-i arta,
Chiar Cel Etern te scrie cu mana de poet.
Ce-adanc rimeaza-ti ochii cu cerul vast de vara,
Si buzele sunt rima suavei aurori,
Iar duhul, panoplie de foc, fara povara,
Sta-n carnea cu lumina asijderea surori
Cum se mladie versul grumazului, rasare
Un istm de frumusete, sa lege-n armonii
Nemoritoare strofa a pieptului, din care
Ies brate-ngemanate ca doua melodii:
Si-un orizont de slava in tine-nchizi si ei
Cu glorioase coapse sonetul cand inchei.
(Duminica, 19 august 1956)
|