Sonet CCXXIII

Acum pricep, nobletea i-o dulce putrejune:
Cu-atat mai nobil fructul cu cat mai viermanos,
Si rasa-i mucegaiul ajuns pana la os,
Ca in mosmoana coapta gustoasa stricaciune
Clocelii blazonate tu ai scapat aievea;
Magiile iubirii te-au stramutat la noi,
In largile risipe unde, schimbat in seve,
Trecutul nu s-aduna asupra-ne, gunoi
Pe-ai tai de mult i-nghite o ceata somnoroasa;
Strigoi ai vechii slave, ei in ruini s-au strans
Aici, la mine, bate furtuna generoasa
Cu fulgere de patimi, salubre ploi de plans
Jilavi bureti de umra sub tine zac ceilalti;
Tu gloris ca cedrii Libanuluii te-nalti.


(Decembrie 1956)